Ce spun organizatorii pe care Firea i-a însărcinat să ocupe Piața Victoriei: „Ce să facem? Vă dați toți demisia, împreună cu noi?”

Primăria condusă de Gabriela Firea a blocat piața în care, în ultimul an, au avut loc proteste anti-PSD, folosind instituții culturale și educative pentru organizarea unui târg de Crăciun, pe repede-înainte. În spatele deciziei, se întrevede mecanismul de partid. Totul a plecat, oficial, de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), condus de PSD-istul Florian Lixandru. Execuția a fost comandată apoi prin ARCUB și „Proedus”, două entități-satelit ale PMB, ale căror directori sugerează că nu au avut de ales.

Lucrurile s-au mișcat ca unse: în urmă cu o săptămână, ISMB a trimis, către Primăria Capitalei, o solicitare prin care cerea organizarea, în Piața Victoriei, a unui „Târg de sărbători – Festival de colinde și obiceiuri de iarnă”. La două zile distanță, Primăria a aprobat și a însărcinat Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive „Proedus” și  ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti să se ocupe de organizare.

Am încercat să aflăm de ce și-a dorit, brusc, Inspectoratul Școlar al Municipiului București un festival de colinde în fața Guvernului, într-un spațiu fără acces pietonal, unde nu se organizează de obicei evenimente artistice. Am primit câteva răspunsuri evazive, în care interlocutorii încercau să explice încurcați cum au ajuns niște instituții care se ocupă cu educația și cultura să inițieze, peste noapte, târguri de sărbători și festivaluri de colinde.

[adinserter block=”1″]

„În fiecare an sunt solicitări din partea școlilor, care veneau, de obicei, la inspectorat să spună un Plugușor, o colindă, un program artistic.Toate piețele Bucureștiului erau ocupate, așa că s-a ales această locație. Solicitarea a fost trimisă de domnul inspector general. Nu pot să vă dau prea multe detalii de unde a venit ideea…”, ne-a spus Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB.

L-am căutat și pe inspectorul general Florian Lixandru (foto), care s-a ferit să ne răspundă la telefon, preferând un dialog pe WhatsApp, sub motivația că se află în afara țării. „Este un festival propus din dorința de a promova tradițiile românești cu ocazia sărbătorilor de iarnă, precum și ansamblurile de elevi talentați din școlile bucureștene, care în fiecare an pregătesc momente artistice dedicate sărbătorilor de iarnă. Piața Victoriei era singurul loc cu vizibilitate din București unde nu erau organizate deja manifestări cu ocazia sărbătorilor de iarnă”, ne-a scris, scurt, Florian Lixandru, inspector școlar general și consilier local la Primăria Sectorului 1 din partea PSD.

Prin purtătorul de cuvânt, Inspectoratul Școlar a confirmat că nu există, deocamdată, nici măcar un program al târgului de sărbători care ar urma să se desfășoare între 2 și 17 decembrie, dar „se va discuta”.

„Nebănuite sunt căile Domnului!”

Florin Diaconescu, directorul Centrului de Proiecte Educaționale și Sportive București „Proedus”, cealaltă instituție folosită pentru a organizarea târgului din Piața Victoriei, a părut deranjat de postura în care se află. A dat de înțeles că nu face decât să respecte dispozițiile conducerii: „Dispoziția vă dați seama că este a doamnei primar, doar nu m-am apucat eu să organizez de capul meu. Nu e treaba mea să-i comentez deciziile doamnei primar. Atâta timp cât reprezint o instituție subordonată primăriei, părerile personale le păstrez pentru mine”.

„Proedus” este un serviciu afiliat Primăriei, finanțat, anul acesta, cu 48 de milioane de lei din bugetul local. Așa că la întrebarea „De ce un târg de sărbători în Piața Victoriei?”, Diaconescu s-a rezumat la exclamația: „Nebănuite sunt căile Domnului!”.

La fel de încurcată de postura în care a fost pusă de conducerea PMB a fost și Mihaela Păun, directorul ARCUB, instituție locală cu un buget de aproape 55 de milioane de lei, pe 2017.

Ne-a spus că a fost pusă în fața faptului împlinit și acum trebuie să organizeze un festival de obiceiuri de iarnă pe repede-înainte. „Asta-i viața, ce să fac? Practic, ceea ce se face în Piața Constituției, facem și noi în Victoriei. Nu-mi doream Victoriei, având în vedere simbolul pe care îl reprezintă locul, dar… Lumea ne cere să nu ne ducem, să nu facem. Dar am și eu o întrebare: vă dați toți demisia, cu noi împreună? Toți suntem funcționari sau muncim sub aceeași conducere politică. Am primit o dispoziție de primar, e ca și cum nu ți-ai îndeplini ordinul de serviciu. Următoarea mișcare care mai este? Să fii în comisia de disciplină”.

Până la publicarea acestui articol, ARCUB încă nu publicase programul evenimentului. Era gata „undeva la 60-70%”.

UPDATE:

Primăria Capitalei a transmis, într-un comunicat, ce artiști ar urma să cânte în Piața Victoriei, la festival: „Vizitatorii sunt așteptați de cele mai premiate formații ale elevilor bucureșteni, dar și de artiști renumiți: Gașka Zurli, Maria Dragomiroiu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Țăndărică, Andra Gogan, Orchestra Națională Valahia”.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente