Dragnea, Stalin și Partidul

694
Liviu Dragnea, la începuturile ascensiunii sale politice. FOTO: Octav Ganea/ MEDIAFAX
Liviu Dragnea, la începuturile ascensiunii sale politice. FOTO: Octav Ganea/ MEDIAFAX

Îndrăgitul stalinism al domnului Dragnea merită un gând mai îndelungat.

Se apropie centenarul Revoluției Bolșevice, ceea ce s-ar cuveni să fie prilej de reflecție nu doar pentru Ion Iliescu (ce păcat că nu ne mai spune cine întinează acum nobilele idealuri ale marxism-leninismului…).

Criminalii și șarlatanii comunismului primar (care a fost, în definitiv, o formă de religie) ne-au lăsat pe cap omul nou. El a fost înfăptuit, iar în țara noastră dăinuie, și va mai dăinui o vreme.

Să notăm că internaționalismul bolșevic avea, la bază, o construcție intelectuală (chiar dacă greșită). Și tovarășul Lenin, și tovarășul Troțki, deși canalii, intraseră măcar o dată într-o bibliotecă. Nu mai e cazul. În ce a rămas din Partidul Unic, elitele au alte preocupări. Să mai notăm că în, cazul bolșevic, a câștigat, pentru totdeauna, stalinismul.

Stalinismul este înțeles astăzi în primul rând prin teroare, prin milioanele de victime pe care le-a lăsat în urmă. Dar esența stalinismului (cea care i-a îngăduit lui Stalin să câștige puterea în Partid) nu a fost teroarea (ea i-a permis menținerea puterii), ci munca de secretar a tovarășului Stalin însuși, munca la politica de cadre (pe care tovarășul, fiind și psihopat, a dus-o până la epurarea prin glonț). Nu altfel s-a ridicat și cel mai stalinist lider comunist de dincolo de Uniunea Sovietică: Nicolae Ceaușescu.

Revenind la oile, la porcii și la insulele noastre beline (vorba vine ale noastre), să remarcăm elementarul: ca un șef de cadre funcționează și Dragnea. A condus un județ cu economie moartă, dar și morții au răspuns prezent chemării la vot. Un bun organizator, neîndoielnic.

Asta în politica de dincoace de Cortina de Fier se cheamă valoare, fiindcă o altfel de o societate l-ar fi plasat la locul potrivit – cel mult șef de sală (care poate să fure doar la rest, la nota de plată), în cârciuma gării din Turnu Măgurele. România e însă o țară cu osatură stalinistă, deci întoarsă pe dos.

La zi, administrația de tip Dragnea este profund stalinistă, adică: aparatul birocratic este înțesat de servili care-i datorează cariera. Nu e nicio mare filosofie la mijloc, niciun geniu politic. E aceeași bună cunoaștere a mentalității mediocrului arivist.

Cadrele, tovarăși! Armatele de proști disciplinați, de la Ministerul Educației până în ultimul cătun. Cei șase sute de mii de oameni care au rezistat astă-iarnă ar fi făcut mai bine să intre în PSD și să-l anuleze din interior. Cum n-a fost cazul, mergem mai departe.

“Cadrele hotărăsc totul” – I.V. Stalin. Liviu Dragnea știe, deci, stalinismul, fără a-l fi studiat (n-a avut nici timp, că era cu repetenția în studenție). De aceea populează instituțiile cu elemente servile, greu de înlăturat, ca plumbul.

Mai devreme sau mai târziu, cleptocrația aceasta se va prăbuși, iar condamnatul penal cu suspendare va ajunge puțin (și fără consecințe financiare majore) după gratii. În urma administrației de tip Dragnea rămân însă, cu zecile de mii, cadrele.

Cadrele acestei Restaurații a bunului plac și a abuzului. Cadrele de nădejde ale Partidului, promovate, reactivate, plantate pretutindeni. Pe ele se sprijină Sistemul. Iar la vârful acestui tip de Sistem nu poate să existe decât un Tătuc.

Va cădea și Geniul de la Teleorman, iar Partidul se va uni, nu peste mult, în spatele altui Tătuc, fără mustață și cu fustă roz, à la Voluntari. E un cerc din care nu se poate ieși, fiindcă e însăși esența stalinistă a acestei organizații.

Partidul a rămas visceral stalinist. Nu e nevoie de recursul la violență, ne aflăm într-o altă fază a Ideii: miza e aceeași, abuzul de putere, iar mineriadele pur și simplu nu mai rentează economic.

Partidul, însă, Partidul a fost, este și va fi stalinist.

Andrei Crăciun este un ziarist mereu pe drumuri. Crede în Internaționala Oamenilor Buni și ignoră granițele. Îi puteți scrie la andrei.craciun@recorder.ro.
Comentarii