Kiteboarding mania – cine umple România de zmeie

224
Adrian Drenciu face bani din comerțul cu zmeie pentru oameni mari.
Adrian Drenciu face bani din comerțul cu zmeie pentru oameni mari.

Din marile orașe sau din cătunele neștiute ale României se ridică tot mai adesea mici întreprinderi ale unor oameni care nu și-au pierdut încrederea în această țară. Odată cu ei apare o nouă categorie de antreprenori: cei care au curajul să pornească afaceri bazându-se doar pe determinare și creativitate. Cu sprijinul UniCredit Bank, Recorder vă prezintă serialul „Romanian stories“, o colecție de reportaje despre începuturi, nopți nedormite și mari speranțe.

De ce ai nevoie ca să-ți faci un business profitabil? De zece ani de corporație, de banii obținuți din vinderea mașinii personale, de disponibilitatea de a da cu mătura, de curaj și de informații despre tot ce e nou în domeniul tău! La concluzia asta a ajuns Adrian Drenciu, antreprenorul care, de cinci ani, umple Romania de zmeie.

Antreprenorul Adrian Drenciu, în timpul unei ședințe de familiarizare cu noile tendințe din business-ul său
Antreprenorul Adrian Drenciu, în timpul unei ședințe de familiarizare cu noile tendințe din business-ul său

Kiteboardingul este unul dintre cele mai “tinere” sporturi de la noi din ţară; e practicat de puţin timp, e cunoscut de puţini oameni. Unii îl fac din pasiune, alţii îl văd ca pe un business. Adrian Drenciu a început cu pasiunea și a continuat cu business-ul.

O să începem cu finalul: pe Calea Moşilor din Bucureşti există un magazin al cărui prag a fost trecut, cel mai probabil, de toţi practicanţii de sporturi acvatice din România. La ShopExtrem se vând echipamentele de care au nevoie pasionaţii de kiteboarding, windsurfing, SUP, snorkelling, triatlon, scufundări sau sailing. E magazinul lui Adrian Drenciu. ShopExtrem s-a născut cu banii din zece ani de muncă într-o corporație de telecom, vinderea unei mașini, profitul din câteva licitaţii de pe eBay şi din curajul de a duce o viaţa după cum bate vântul. Mai mult la propriu şi foarte puţin la figurat.

Ce om e ăla care renunţă la avantajele unei vieţi previzibile, de angajat la mari companii, unde salariul intră în cont mai precis decât ajung la peron trenurile din Gara de Nord, pentru un trai de antreprenor, pentru care certitudine sunt cheltuielile, nu veniturile?

Şi astfel, revenim la început: o să citiţi acum despre un astfel de om, Adi, care în tranziţia de la corporatist la antreprenor a învăţat suficiente lecţii cât să ştie că, în orice îţi propui să faci, singurul factor decisiv e curajul! Dacă vrei, da, poţi să faci un business care depinde de vânt, de valuri, de anotimp. Poţi vinde echipament pentru nişte sporturi pe care cei mai mulți nici nu ştiu să le scrie pe hârtie. Şi poţi scoate şi profit din asta!

Prima întâlnire cu sporturile de apa sau cum ţi se schimba viaţa fără să ştii

“Zece ani am fost angajat. După ce am terminat prima facultate, în 1996 – până acum am făcut două facultăți și am absolvit un MBA – m-am angajat la o firmă mică şi ulterior am avansat, până am ajuns la unele dintre cele mai mari corporaţii din domeniul telecom. După zece ani de serviciu, aveam o viaţa foarte bună, aveam un confort financiar asigurat, conduceam o decapotabilă, totul era previzibil – indiferent ce s-ar fi întâmplat, exista o zi pe lună când îmi verificam contul şi zâmbeam. Intrasera banii!”, îşi aminteşte Adi, cu nostalgia specifică tuturor celor care nu se mai bucură de ziua de salariu.

Viața lipsită de griji financiare se reflecta şi în nivelul de trai, şi în cercul de prieteni. Astfel de oameni făceau mai mult decât să se ducă duminica la mall, să se uite la vitrine și-apoi, poate, la un film. Se duceau la Snagov, aveau activităţi care, în 2009, 2010, anii crizei financiare, erau o raritate chiar şi pentru bucureşteni. “Într-un weekend m-a luat un prieten, «Hai la Snagov să-ţi arăt un sport mişto, o să-ţi placă!». Făceau wakeboard pe lac. Aveau nişte plăci şi îi trăgea o barcă… ceva aş zice exotic pentru vremea aia şi pentru mine! Dar am prins gustul repede, am învăţat cu uşurinţă şi mi-a plăcut tocmai pentru că era un fel de distracţie activă. Nu te întâlneai doar ca să stai la masă, erau nişte momente pline de adrenalină, efort şi satisfacţie!”

Acela a fost primul contact cu sporturile de apă. Cum zice el – şi cum zic toţi cei care le practică – aceste sporturi dau dependenţă. Intră în viaţa ta şi ţi-o dau peste cap. Timp de  zece ani, Adi a purtat constum. De stofă. Acum, de cinci ani, poartă tot costum. De neopren. Ba chiar face bani din ele, pentru că sunt unele dintre cele mai vândute articole din magazinul lui.

Cum se transformă un angajat în angajator

“Pentru că erau nişte sporturi atât de inedite şi de noi pentru România, nu aveam echipamente, nu aveam veste de protecție, mânuşi pentru saulă, neoprene… aşa că am început să caut pe internet. Stăteam noaptea pe eBay şi licitam de la două calculatoare!”, povesteşte Adi. În seara asta o licitaţie, mâine seară o licitaţie, a ajuns să-şi facă primul stoc. Aşa îi zice el. “Ajunsesem să cumpăr de 2.000 de euro, aveam tot felul de echipamente, cum avea cineva nevoie de ceva pentru wake, era îndrumat către mine că era mică această comunitate şi ne ştiam toţi între noi!”.

Ziua corporatist, noaptea vânător de oferte. Trebuia să ia o decizie. Stocul creştea, cererea şi ea, îi încolţise în minte o idee: se pot face bani din asta! Dar cum ajungi să fugi din braţele calde ale vieţii de angajat spre jungla antreprenoriatului? Și încă un antreprenoriat fără căi bătătorite, căci nimeni înaintea ta nu a avut curajul de a face asta!? Vindea cineva kite-uri în România? Abia dacă erau câţiva care practicau sportul ăsta şi exista un singur magazin în zona asta de comerţ.

Plăci de kitesurf, zmeie, costume de neopren. Cam asta e viața lui Adrian Drenciu
Plăci de kitesurf, zmeie, costume de neopren. Cam asta e viața lui Adrian Drenciu

“Am început să adun informaţii. Despre importuri, despre piaţa sporturilor de apă, despre echipamente, despre documentaţia necesară. Cred că oricine poate deveni antreprenor. Singurele condiții sunt curajul şi disponibilitatea de a învăţa. Dacă pleci de la premisa că ştii tu deja totul şi nu ai răbdare să strângi informaţii, îndeplineşti condiţiile ideale pentru faliment!”, e concluzia la care a ajuns Adi după cinci ani de antreprenoriat.

După ce s-a pus la punct cu partea teoretică, a trecut la practică. A început să îi curteze pe marii producători de echipamente sportive și accesorii dedicate kiteboardingului şi wakeboardingului invitându-i să intre pe piaţa din România. “Primul pas a fost să-mi fac un site. Pentru vremea aia, când tot ce înseamnă e-commerce era la început, îmi ieșise chiar bine! Le trimiteam e-mailuri în care le spuneam că reprezint cel mai mare magazin de profil de la noi din ţară şi le ofer oportunitatea de a-şi comercializa produsele pe piaţa noastră, una în totală expansiune. Fals, dar trebuia să îmi încerc norocul! Unii m-au trimis la plimbare, alţii, însă, au acceptat. Am stabilit nişte condiţii de comercializare şi am bătut palma!”.

“Cel mai important e să arăţi că ai încredere în tine! Cum le puteam spune  eu colaboratorilor că magazinul e, de fapt, la mine în sufragerie?”

Renunţarea la zona de confort se plăteşte cu vinderea maşinii

Paradoxal, criza financiară care lovise România a fost de bun augur. Chiriile erau mici, oamenii îşi căutau de muncă. “Am închiriat spațiul în care sunt și acum, am angajat un băiat. Eu am amenajat locul, am făcut totul, de la mătură, la birocraţie! De altfel, cred că e esenţial ca un patron – urăsc termenul ăsta! – să ştie puţin din toate, şi legislaţie, şi drept, şi contabilitate, nu numai ca să îşi poată controla afacerea, dar cât să ştie ce să ceară de la angajaţi. Pe 27 octombrie 2012 am deschis magazinul, acest surfshop! Nu o să uit ziua asta, o țin minte ca pe ziua mea de naștere!”, declară ”patronul” la fix cinci ani distanță.

Pentru o perioadă de aproape doi ani a dus o viață dublă. De la nouă dimineața la cinci după-amiaza era angajat la corporație, de la cinci jumătate la nouă seara era antreprenor la el în magazin. Prelua comenzi, refăcea stocuri, urmărea tendințele, contabilitatea și dezvoltarea comunității locale de sporturi de apă. În 2014 era la limită cu energia așa că a luat o decizie radicală. A renunțat la jobul călduț din corporație (așa îi spune el, „jobul călduț”) și s-a concentrat exclusiv pe noul lui rol, de antreprenor. ”M-am gândit logic: dacă merge treaba, e perfect! Dacă nu, îmi caut de lucru. Experiență am, cunoștințe am, recomandări am, zece ani nu am stat degeaba. Dacă nu merge afacerea, o iau de la zero! Asta face diferența: ziua aia când te duci la HR cu o hârtie pe care scrie DEMISIE. Ce se poate întâmpla? Pui în balanță riscurile și dorințele și alegi!” – pare ușor, nu?

Nu!

Nu a fost ușor. ”Am avut și un moment foarte dificil, sigur. Mă uitam în cont, mă uitam la cheltuieli, mi-am dat seama că sunt într-un punct de răscruce. Ori măresc volumul, ori închid. Ca să cresc stocurile și implicit să atrag mai mulți clienți, din mai multe zone sportive, avem nevoie de bani. Ori așa, ori pierdeam pariul pus cu mine însumi. Mi-am vândut mașina! Pur și simplu! Toată afacerea s-a bazat pe toate economiile pe care le făcusem în cei zece ani de corporație. Nu mai aveam alți bani, așa că a trebuit să găsesc o sursă de finanțare. Am dat mașina, am băgat banii în marfă, am achitat toate cheltuielile, am deblocat practic afacerea și s-a dovedit a fi fost cea mai bună soluție!”.

Privindu-l, îți dai seama că nu a fost atât de simplu pe cât pare. ”Știi cum e? Te simți efectiv strâns de gât, sufocat de o situație în care singur te-ai băgat. Tu ai decis așa, tu rezolvi! Nu e ca atunci când ești angajat și responsabilitatea se împarte. Până la urmă, când lucrezi pentru altcineva, când s-a încheiat ziua de muncă, oricât de grea ar fi fost, pleci liniștit la tine acasă și îl lași pe șefu’ să-și bată capul de unde scoate banii de salarii. Eu cui puteam plasa problema asta?”, întreabă retoric Adi. Uneori ești atât de jos încât singura direcție în care mai poți merge e în sus. Revii cu o forță inexplicabilă, dar durabilă. Dovada? Anul ăsta, cifra de afaceri rulată de ShopExtrem a depășit 450.000 de lei!


1.500 de euro

costă un echipament complet de kite. Nu e un sport cu mult mai scump decât schiul sau snowboarding-ul. Avantajul e ca aici nici nu plătești accesul la pârtie. „Să dea Dumnezeu vânt și gata, ăsta e biletul de acces!”, spune Adi.  Cum ziceam, viață după cum bate vântul!


Uitându-se în urmă, nu regretă migrarea de la angajat la proprietar de business. ”Am o libertate pe care nu o aveam; dacă, Doamne ferește, am nevoie de o zi libera să merg la analize sau dacă, Doamne ajuta!, bate vântul și plecăm la kite, nu stau cu inima strânsă că nu îmi dă voie șeful. Rezolv din timp ce e urgent și plec! Asta cred că e frumusețea noii mele vieți. Libertatea de decizie. Cu toate bunele și relele ei! Nu mă mai bazez pe ziua de salariu, dar sunt mândru de mine că am făcut un business profitabil. Am satisfacția lucrului bine făcut, vorba aia, și asta chiar cred că e o adevărată realizare!”, e concluzia cu care își încheie povestea.


Sfaturi pentru antreprenori la început de drum:

  • Documentează-te temeinic! De la identificarea unei nișe pe care o poți exploata, până la dinamica domeniului omonim din alte state, informația e esențiala
  • Nu te aștepta la un profit considerabil mai devreme de trei ani de la debut! Dacă sunt luni pe plus, bucură-te, sigur, dar trebuie să ajungi în punctul în care veniturile sunt cel puțin șase luni consecutive mai mari decât cheltuielile.
  • Fii cu ochii pe schimbările de legislație. Dacă se schimbă ceva din punct de vedere birocratic, de la taxele vamale, la arhivarea documentației de vânzare și tu nu știi, ești bun de plată!
  • Nu lăsa pe nimeni să te descurajeze!

Cele mai mari piedici de care s-a lovit:

  • Neseriozitatea de pe piața forței de muncă. ”Dădeam anunțuri de angajare, sunau douăzeci că vin la interviu, îmi blocam o zi ca să am timp pentru ei și apărea unul singur. Și mai și întârzia!
  • Instabilitatea economică și politică. Au fost situații când deciziile neașteptate ale guvernanților i-au dat peste cap planul pe termen lung pe care îl creionase pentru afacerea lui.
  • Ritmul fooooarte lent de reacție a instituțiilor statului cu care interacționează. ”Să aștepți și zece zile după o hârtie și să mai fii nevoit să duci și dosar cu șina… în 2017?!”

Epilog.

Când întâlnești un om care se dă cu kite-ul, îl poți recunoaște ușor după două caracteristici. În februarie e bronzat – vacanța principală a celor care practică acest sport e iarna, în destinații calde, unde, desigur, bate vântul – și în telefon are ca principală aplicație WindGuru – e un serviciu de prognozare meteorologică care furnizează în timp real informații legate de temperaturi și intensitatea și orientarea vântului și a valurilor. A treia caracteristică e curajul. Dar el nu e vizibil cu ochiul liber, ci cu inima deschisă.

Acest articol face parte din proiectul editorial „Romanian stories”, realizat cu sprijinul UniCredit Bank.