Marea frumusețe

635
Alice Tiaru și Adina Apostol într-o zi de „joacă la greu“, în tabăra MagiCamp. FOTO: Recorder
Alice Tiaru și Adina Apostol într-o zi de „joacă la greu“, în tabăra MagiCamp. FOTO: Recorder

Adina Apostol și Alice Tiaru, supraviețuitoare din Colectiv, au făcut, în acest început de toamnă, voluntariat într-o tabără pentru copii care au suferit arsuri grave. Bun-venit în MagiCAMP!

MagiCAMP a apărut ca un zâmbet în calea durerilor. Tabăra a fost ridicată în 2014 în Brănești (județul Dâmbovița), în curtea casei părinților lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății. De trei ani, cu determinarea Melaniei Medeleanu și a lui Vlad Voiculescu și cu ajutorul unor harnice echipe de voluntari, în tabăra de la Brănești vin sute de copii bolnavi de cancer. Ei leagă prietenii, se joacă, merg pe trasee prin păduri și se bălăcesc în piscina din curte. Râd foarte mult și uneori chiar se îndrăgostesc, iar cancerul stă, în zilele acelea, departe. MagiCAMP nu îi vindecă pe acești copii, dar are o altă superputere: le dă încredere că oamenii sunt, totuși, buni, iar lumea e un loc pentru care chiar merită să lupți.

De anul trecut, în tabără vin și copii care au suferit arsuri grave. Au o săptămână dedicată lor. Alături le stau voluntari care știu ce înseamnă focul: au suferit la fel.

Conectiv după Colectiv

Adina și Alice au douăzeci și opt de ani. Pentru ele, la fel ca pentru toți supraviețuitorii din Colectiv, noaptea aceea n-a trecut, e mereu octombrie. Viața se împarte între „înainte de Colectiv“ și „după Colectiv“. Când le este greu, se refugiază în acel „înainte“, când era pielea netedă și se făcea ca de găină numai la vreun solo de chitară. Visarea e bună, dar greul se întoarce de fiecare dată mai puternic: o nouă operație, o privire aiurea în stația de metrou, un certificat de handicap pe care scrie numele tău, o mângâiere pe obraz pe care nu mai poți s-o simți.

Și-atunci, ce poți face ca să trăiești în acest „după Colectiv“? Schimbi o literă.

Săptămâna de tabără în care Alice și Adina au făcut voluntariat s-a numit Conectiv, ca un răspuns al oamenilor buni în fața dezastrului de acum doi ani. MagiCAMP – săptămâna Conectiv – a fost, în primul rând, un refugiu pentru copiii care au suferit arsuri grave. Sunt mulți astfel de copii în România, dar nimeni nu le știe numărul. De la această numărătoare pe care n-am făcut-o niciodată începe eșecul medicinei românești în cazul pacienților cu arsuri.

Și mai e un eșec, unul adânc de data asta, care cu greu va putea fi îndreptat: mulți dintre copiii cu arsuri nu au trecut prin incendii. Rănile lor sunt rezultatul neglijenței și al sărăciei familiilor în care s-au născut. Vin aici copii opăriți cu apă clocotită, copii uitați în aburul fierbinte al bucătăriilor, copii lăsați să se joace pe lângă focurile mocnite din gospodăriile României.

Indiferent de cauze, după ce bandajele sunt date jos urmează depresia.

…la greu

Vasile are șaptesprezece ani și este din Rădăuți. De la vârsta de doi ani a rămas mutilat, în urma unui accident domestic: o oală cu apă fierbinte a căzut peste el. N-are nicio amintire de dinainte de accident, fiecare zi de care-și amintește a fost o luptă. Acum visează să lupte în continuare, dar de partea cealaltă: vrea să se facă chirurg plastician. Nicio clipă nu s-a gândit la un alt destin. Vasile tace mai mult decât ceilalți, și în tăcerea aceea te gândești că oamenii trebuie ascultați mai ales când tac. În puținele sale cuvinte rezumă tot ce înseamnă această tabără: „cred că și voluntarii ne ajută pe noi, dar cred că și noi îi ajutăm pe ei“.

Vasile, cu șapcă pe cap, în prima zi de tabără
Vasile, cu șapcă pe cap, în prima zi de tabără

36 de oameni, copii și voluntari, au ajuns, aici dintr-o formă de disperare. Atunci când statul eșuează în a-și proteja cetățenii, cetățenii se refugiază pe astfel de insule și își construiesc singuri zidurile de apărare. În această gherilă asediată din toate părțile găsim marea frumusețe a lumii: vom supraviețui numai rămânând împreună.

Optimismul e obligatoriu, toți se agață de gândurile cele bune: va fi bine, nu are cum să nu fie bine. Motto-ul taberei este „Joacă la greu“ și fiecare înțelege ce vrea de-aici.

„Să uiți?“

„Să nu uitați, să țineți minte discuțiile pe care le purtați cu copiii, să notați în fiecare seară undeva, în telefon sau pe un carnețel, ce vă spun. Vrem să păstrăm cuvintele lor, sunt prețioase“, spunea Mihaela Călinoiu, coordonatoarea voluntarilor din MagiCAMP, în ședința de dinaintea venirii copiilor. Uitarea nu aduce nimic bun. Din fericire, Mihaela are un sertar plin cu bilețele de ne-uitare. Acolo este memoria și izvorul de energie al oamenilor care țin MagiCAMP în viață.

În câteva zile se vor face doi ani de la Colectiv, iar presa își va aminti de supraviețuitori și-i va întreba „ați reușit să treceți peste? Ați reușit să uitați?“. Tâmpenia asta am făcut-o și noi, am întrebat-o pe Alice Tiaru dacă a reușit să uite. Iar ea ne-a explicat cu candoare că nu vrea să uite nimic, că acolo și-a pierdut prietenii și nu vrea să-i uite. Acolo s-a pierdut și un pic din mica Alice și nu vrea să uite nici asta.

E greu să trăiești în acest „după Colectiv“. Fiecare om are un „colectiv“ care-i despică viața în două. Ce e de făcut? Uneori nu mai e nimic de făcut, dar atunci când a mai rămas un fir de speranță, bunătatea poate lucra ca un medicament.

Sfârșit de tabără

După MagiCAMP, Alice s-a întors la serviciu. E foarte fericită. În ultimii doi ani a fost la birou mai mult în vizită. Acum speră să reia, încet-încet, tot ce a lăsat în urmă.

Adina e în Bruxelles, a trecut cu bine peste încă o operație și tocmai a postat acest mesaj pe Facebook:


Vasile s-a întors acasă și a reînceput școala. Mai e puțin până la examenul la medicină. Până atunci, și-a pus coverul ăsta pe Facebook, ca o promisiune cusută pe buzunarul genții cu care a venit în MagiCAMP.

Puteți susține MagiCAMP aici.

Puteți fi alături de victimele din Colectiv prin orice fel de contribuție accesând site-ul asociației Colectiv GTG

Cristian Delcea este un ziarist pasionat de reportaje mici și mijlocii. Îi puteți trimite sugestii și povești la adresa cristian.delcea@recorder.ro. Chiar le citește.
Andrei Crăciun este un ziarist mereu pe drumuri. Crede în Internaționala Oamenilor Buni și ignoră granițele. Îi puteți scrie la andrei.craciun@recorder.ro.
Intră în conversație