VIDEO Vom hori și vom fi liberi!

559
Trei deținuți de la Penitenciarul Galați se pregătesc să urce pe scenă. FOTO: Recorder
Trei deținuți de la Penitenciarul Galați se pregătesc să urce pe scenă. FOTO: Recorder

Acum, când societatea românească e frământată mai mult ca niciodată de modificarea Codurilor Penale și de aglomerația din închisori, deținuții fără proptele politice așteaptă o minune care să le facă și lor viața mai ușoară. Gonaci în această aventură, ei citesc, vorbesc, cântă și dansează după cum li se dictează, pentru a beneficia de o pedeapsă cu câteva zile mai scurtă. Am fost să-i vedem la Festivalul de național de folclor pentru deținuți, care a avut loc vineri, la Muzeul Satului. I-am găsit în public pe actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader și pe Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției în guvernul Ponta. La final, unul dintre deținuți li s-a adresat: „Vă mulțumim că v-a plăcut!“.

Junii Jilavei

Sunt destule reguli de respectat și pe-afară. O simt pe pielea lor șase deținuți cu bețe tricolore în mâini, care execută pași de dans timizi înainte și înapoi, uneori și în lateral, pe ritmurile unei muzici tehno-etno-dark. Tot ansamblul de pe scenă e așa, neomogen: bărbați tatuați modern, înveșmântați în straie populare și încălțați cu adidași de fotbal. Cei șase sunt membrii ansamblului de dansuri populare „Junii Jilavei”, continuatori ai frumoaselor noastre tradiții. Colegii lor din alte penitenciare își așteaptă rândul după un gard de nuiele, în curtea unei case din Ieud, Maramureș, păziți discret de gardieni în cămăși multicolore. O să urce cu toții pe scenă, o să joace, o să cânte și-o să chiuie pentru publicul strâns în incinta Muzeului Satului.

Justiție, dans și voie bună

Emoțiile lor sunt înzecite de faptul că în public e Tudorel Toader, omul care le-ar putea aduce o viață mai bună cu câteva semnături. „E singurul om care se luptă pentru noi, cât de cât”, spune un deținut ieșit din focurile jocului străbun.

Toader stă picior peste picior, dialoghează, zâmbește și dezmiardă din priviri o pisică rătăcită câtă vreme deținuții își fac numărul. La sfârșitul momentelor artistice, atunci când sosesc diplomele, ministrul aplaudă regal, din vârful degetelor. Cei mai aprinși la aplauze sunt tot colegii de pe margine, cei închiși după gardul de nuiele.

„Ca urmași ai lui Ștefan cel Mare am venit să vă câștigăm inimile!”

deținut din cadrul Penitenciarului Vaslui

După ce artiștii din Vaslui și din Galați își fac numărul și coboară de pe scenă, între ei descinde o turistă asiatică. Femeia e în culmea fericirii și dorește să se fotografieze cu bărbații. Un deținut o îndeamnă, aproape cu de-a sila, să-și dea ochelarii de soare. „Dă-i jos, să ți se vadă ochii ăia!” spune el, arătând cu mâna spre ochelari, iar asiatica pozează cu ochii și mai micșorați din cauza luminii orbitoare, între nouă bărbați în ie. Unul dintre ei se sperie de apropierea femeii și-l îndeamnă pe un coleg, vorbitor al limbii engleze: „Spune-i mă că suntem deținuți, mă!“. Femeia nu înțelege nimic și țopăie de fericire spre uimirea tuturor.

Festivalul continuă cu trei doamne de la Bacău, câțiva adolescenți de la centrul educativ Târgu Ocna și Ansamblul Brâul Muntenescu de la Penitenciarul Ploiești. „Ține fata de mijloc și sărut-o cu mult foc”, strigă la un moment dat un folclorist privat de libertate. „Fac și ei ce pot, săracii”, arată, îngăduitor, Gheorghe Ilașcu, instructorul de dansuri populare care-a lucrat vreo două luni cu deținuții de la Vaslui. „La preselecții au venit 40, dar s-au ales până la urmă singuri 14 dansatori și 7 membri ai orchestrei“. Acest gen de activități artistice cântăresc cel mai greu la dosarul de eliberare condiționată, așa că deținuții își dau toată silința.

Festivalul se stinge într-o muzica de fluier. Ministrul Toader înaintează către reprezentanții presei, cărora le explică cum va fi cu norma de hrană după gratii: se elimină grăsimile, scad costurile cu șapte milioane de lei anual, crește calitatea. Se va trăi mai sănătos după gratii, iar dansul va ajuta la rându-i.

Răsare de nicăieri și fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, semeț, în costum albastru. Deși e printre cei mai fazi politicieni din România, el se încumetă să meargă spre gospodăria maramureșeană pentru a interacționa amical cu deținuții. Le promite vasluienilor o tobă nouă și îi îndeamnă pe toți să persevereze în „acest proiect cu tobele“ și să ducă mai departe „proiectul muzical început acum doi ani“. Mai rostește de câteva ori cuvântul „proiect“ și pleacă de unde-a venit. Deținuții sunt la fel de confuzi ca în fața turistei asiatice. Rămân în captivitatea gospodăriei maramureșene, îmbrăcați în straie populare, neînțelegând despre ce proiect vorbea bărbatul în costum albastru. „Noi am vrea să nu fim aici“, spune unul, cu voce joasă, ca să nu-l audă cineva că a cârtit și nu mai vrea să facă parte din proiect.

 

Reporter. Căutător prin lumi mărunte. Hușean. Scrie pentru Scena9, Decât o Revistă, Documentaria. Îl găsiți, uneori, și pe Recorder.
Cristian Delcea este un ziarist pasionat de reportaje mici și mijlocii. Îi puteți trimite sugestii și povești la adresa cristian.delcea@recorder.ro. Chiar le citește.
Intră în conversație