Nu ne-am imaginat că vom trăi clipa în care toate defectele acestui popor se vor topi dintr-o dată, făcând loc unei tristeți miraculoase. Noi, cei care am fost acuzați că
regele-mihai
Românii își conduc astăzi pe ultimul drum ultimul Rege. E primul șef de stat în ultima sută de ani care e plâns, plâns cu adevărat!, fără directivă de la Partidul
Comisia specială condusă de Florin Iordache și-a continuat activitatea de reformare a justiției inclusiv în zilele de doliu național, amestecând funeraliile regale cu una dintre cele mai controversate teme de
Pe 9 mai 2011 a fost dezvelit bustul Regelui Mihai, pe malul Dunării, la Călărași. La eveniment, Regele a fost „flancat” de mai mulți politicieni cu probleme penale, invitați de
Pe 3 ianuarie 1948, Regele Mihai era alungat din țară de cei care aveau să pună bazele României comuniste. 70 de ani mai târziu, urmașii lor îngenunchează lângă soclul Regelui
La câteva minute după ce moartea regelui Mihai a fost anunțată, am ieșit pe străzi pentru a sta de vorbă cu oamenii. Ce mai înseamnă un rege pentru poporul său?