Deputații PSD încep să se delimiteze de inițiativa lui Cătălin Rădulescu. De la „eu n-am semnat așa ceva” până la „râd și curcile de noi”

Propunerea legislativă prin care deputatul PSD Cătălin Rădulescu vrea să schimbe Codul Penal și Codul de Procedură Penală a creat un val de revoltă în spațiul public. Recorder a încercat să stea de vorbă cu toți cei 39 de inițiatori ai propunerii și a descoperit că unii dintre ei nu-și recunosc semnătura pusă pe proiectul lui Rădulescu, iar alții susțin că au semnat fără să știe și spun acum că nu sunt de acord cu majoritatea prevederilor.

Toți cei 39 sunt parlamentari PSD, iar cea mai nervoasă este Daniela Oteșanu (foto dreapta), deputat de Vâlcea: “Eu nu am semnat așa ceva. Am vorbit cu colegii și înțeleg că mai sunt și alții în situația mea. Nu știu ce a făcut domnul Rădulescu, nu vreau să speculez, dar sunt foarte curioasă să aflu cum de a ajuns numele meu pe acea inițiativă de modificare a Codului Penal”.

Inițiativa prin care Cătălin Rădulescu a ajuns să-i scandalizeze și pe propriii colegi de partid prevede următoarele modificări:

– pedepsele cu închisoarea de până la trei ani se execută la domiciliu, iar condamnările inculpaților care au peste 60 de ani sau suferă de boli incurabile ori grave sunt, de asemenea, executate la domiciliu.
– abrogarea articolului care incriminează folosirea abuzivă a funcției în scopul obținerii de favoruri sexuale.
– îmblânzirea pedepselor pentru dare de mită.
– darea și luarea de mită în numele altuia nu mai reprezintă infracțiuni.
– abuzul în serviciu devine faptă penală numai dacă paguba depăștește 200.000 de euro.

Propunerea a fost depusă la Parlament pe 18 decembrie, zi în care Cătălin Rădulescu a înregistrat și o inițiativă privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. Mai mulți parlamentari apar drept co-inițiatori la ambele propuneri, însă nu toți recunosc că le-au și semnat cu adevărat. „Eu am semnat un singur Pl-x (n.r. propunere legislativă), cel referitor la incompatibilitățile primarilor. Ce s-a întâmplat după aceea de am ajuns co-inițiator și la cealaltă propunere depusă în aceeași zi, sunt și eu curioasă să aflu și voi afla. Este clar că voi retrage semnătura de pe propunerea privind modificarea Codului Penal. Niciodată nu mi-a trecut prin gând să semnez așa ceva”, ne-a declarat deputata Daniela Oteșanu.

Nici Octavian Petric (deputat PSD de Satu Mare) nu înțelege ce caută semnătura sa pe inițiativa de modificare a Codului penal depusă de Cătălin Rădulescu. „Nu știu, probabil m-o fi trecut el acolo, dar eu nu sunt inițiator. Am văzut și eu acum la televizor că e scandal, dar nici nu știu ce conține acea propunere. Cătălin are multe… Eu n-am semnat așa ceva”, ne-a declarat Petric.

Cătălin Rădulescu a refuzat să intre în dialog pentru a ne clarifica situația: „N-am ce să discut cu voi. Știți bine ce ați făcut!”. Detalii despre ce „am făcut”, se pot găsi aici și aici. Deputatul ne-a transmis, ulterior, un SMS cu privire la situația semnăturilor de pe proiectul său: „Problema este că ei au semnat foarte multe inițiative și nu mai știu ce au semnat. Altădată să citească mai bine când semnează și să își asume”.

Catalin Rădulescu are la activ o condamnare definitivă de un an și șase luni cu suspendare, dar asta nu-l împiedică să propună modificarea Codului Penal   FOTO: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

„Ce să mai zic? Lăsați-o așa…”

Florinel Stancu (deputat PSD de Dolj) se află și el printre co-inițiatorii propunerii de modificare a Codului Penal. Nu zice că n-ar fi semnat, dar nici nu pare prea încântat că a făcut-o:

Recorder: Domnule Stancu, cum justificați modificările cuprinse în această propunere?
Florinel Stancu: E, practic, inițiativa lui Cătălin Rădulescu, atât pot să vă zic. E inițiativa lui, el și-o asumă, asta e.

E inițiativa lui, dar ați semnat-o și dumneavoastră.
Am semnat, știu… Ce să fac? Și-o asumă Cătălin Rădulescu. Oricum, e mult până departe. Vorbim totuși de o propunere.

Și poți să propui chiar orice în Parlament?
Aveți dreptate… Ce să mai zic?… Da…

În loc să semnați nu era mai bine să-i atrageți atenția că propunerea conține niște prevederi scandaloase?
Lăsați-o așa!… Ce să mai zic? Sărbători Fericite și numai bine!

„Stați, e o greșeală. O să îndreptăm“

Alexandru Bălănescu este deputat PSD de Mehedinți. Se recomandă jurist cu mare experiență. A semnat propunerea lui Rădulescu, admite, dar când ne apucăm să-i citim ce a semnat, începe să se mire. Nu e de acord cu eliminarea sintagmei „sau pentru altul“ în cazul dării sau luării de mită. „Nu, domnule, complicitatea trebuie să fie pedepsită. Stați, e o greșeală, o să îndreptăm“. Nu e de acord nici cu abrogarea Articolului 299 care pedepsește folosirea funcției pentru favoruri sexuale. „Vai de mine, păi să știți că cele mai multe violuri așa se petrec, la presiunile șefului. Mai multe decât alea cu violență, petrecute pe stradă. Nu, nu sunt de acord“.

Dănuț Păle (deputat PSD de Buzău) admite că nu se uită cu mare atenție pe proiectele la care colegii din Parlament îi propun să fie co-inițiator. Semnează și uneori e surprins și el de ce a semnat: „Asta cu luarea de mită în numele altuia nu prea e normală. Adică nu iau eu mită, ia altul pentru mine. Nu, asta trebuie scoasă pentru că râd și curcile de noi. Până la urmă e formă propusă pentru dezbatere, nu cred că va rămâne așa”.

Păle susține, în schimb, stabilirea unui prag pentru abuzul în serviciu, dar nici de data aceasta nu e de acord cu ceea ce el însuși a semnat: „Abuzul în serviciu e cel mai facil instrument aflat la mâna procurorilor să-l acuze pe unul că nu știu ce a făcut. Într-adevăr, pragul de 200.000 de euro pus în propunerea lui Cătălin Rădulescu este cam mare, mă pune pe gânduri și pe mine. Sincer, eu, când am citit proiectul, am văzut 200.000, dar n-am văzut moneda. Deci pragul trebuie discutat”

[adinserter block=”1″]

„Favorurile sexuale sunt generate și de partea adversă. Nu cred că un șef insistă foarte mult“

Cu Vasile Cocoș, deputat PSD de Vâlcea, am avut următorul dialog:

Când ați semnat, ați și citit proiectul domnului Rădulescu?
Sigur, l-am citit. Sincer să vă spun, există o explicație la chestiunea cu închisoarea. Economică și socială. Toate închisorile sunt pline, iar oamenii când ies, nu ies în regulă de acolo. Ies cu tot felul de probleme.

Iar soluția este să nu-i mai trimitem în închisori?
Nu, dar pentru fapte mai ușoare…

Ați mai auzit de vreo țară în care închisoarea de până la trei ani se execută acasă?
Nu, n-am făcut un studiu comparativ cu alte state, dar ideea nu este rea.

E o idee excentrică…
Depinde din ce unghi priviți.

Din unghiul cetățeanului.
Da.

Așa considerați și dumneavoastră?
Nu știu ce să vă spun…

Mai este și cazul condamnaților care au împlinit 60 de ani și care ar urma să nu mai facă deloc pușcărie.
Eu cred că și instanța va aprecia de la caz la caz. Vă dați seama că dacă unul la 60 de ani a făcut o crimă, nu poți să nu-l condamni și să-l lași acasă.

Păi proiectul dumneavoastră așa ar vrea să fie.
Stați așa, ăsta e un proiect de lege, da? El va trece prin toate comisiile de specialitate și se vor amenda. Adică se vor corecta. Ce să vă spun, e un punct de vedere, așa am gândit noi atunci, în funcție de ce am văzut noi în țara asta, când oamenii au fost condamnați pentru niște chestii mărunte și au făcut ani grei de pușcărie. Și am avut senzația că ar trebui să corectăm puțin.

Ați vorbit cu domnul Rădulescu când ați semnat?
El a redactat, da. Noi am discutat în prealabil ideea: dom’ne, ce-ar fi să… dom’ne ar fi bine, n-ar fi bine? A fost o primă discuție. Până la forma finală mai sunt mulți pași.

Asta cu folosirea abuzivă a funcției în scop sexual cum vi se pare?
Sincer eu n-am mai auzit până acuma că cineva ar face chestii din astea. Sincer nu prea am mai auzit, la modul sincer, că ar fi situații din astea. Dar treaburile astea cu favorurile sexuale sunt generate și de partea adversă, de partea feminină, în general. Nu cred că un șef insistă foarte mult. Mă rog, e discutabilă.

În Parlamentul României domnește haosul: nimeni nu mai știe ce votează și ce semnează FOTO: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Dialogul cu restul deputaților care ne-au răspuns la telefon s-a purtat cam în aceeași notă. Aleșii au fost ba rușinați de conținutul propunerii legislative, ba au încercat să găsească argumente în favoarea ei.

Aurel Căciulă (deputat PSD de Vaslui): „Omul se reabilitează mai bine acasă”
„Dacă un om a greșit, nu trebuie să-l redăm societății? Dacă omul stă acasă în loc să se ducă la închisoare într-un mediu nociv, înseamnă că îi dau o șansă la reabilitare. Se reabilitează mai bine acasă, eu așa zic. Avem și noi juriști foarte buni, se va analiza această propunere, se va dezbate și se va vota varianta cea mai bună. Dacă unii nu sunt de acord, ce să le facem? Suntem în democrație și poporul și-a exprimat votul. Am câștigat alegerile așa că minoritatea trebuie să se supună majorității”.

Mihăiță Vîrză (deputat PSD de București): „E o prostie, nu poate rămâne așa”
„Am fost de acord cu propunerea, dar nu cunosc conținutul în detaliu. Asta cu închisoarea sub trei ani care se execută la domiciliu nu poate fi așa. Este o propunere, nu înseamnă că se va întâmpla în această formă. Nici cu abrogarea articolului privind abuzul sexual nu sunt de acord. E o prostie, nu poate rămâne așa”.

Matei Suciu (depuat PSD de Timiș): „Ce reeducare să mai faci după 60 de ani?”
„La prima abatere și sub trei ani condamnare mi se pare o chestiune de bun simț să execuți la domiciliu. Iar pentru cei care au peste 60 de ani, ce reeducare să-i mai faci după 60 de ani? De ce să mai plătească statul român, știți cât costă ziua de întreținere pentru un deținut? E o propunere care se dezbate și o să treacă numai ce este de bun simț. Mi se pare o tâmpenie să dezincriminezi abuzul sexual. Au scăpat și chestii mai deocheate în propunerea asta, dar ele au menirea de a crea o dezbatere. Ce o să iasă în final o să vedem”.

Rodica Paraschiv (deputat PSD de Prahova): „Cred că ați interpretat dumneavoastră greșit”
„Dacă vreți detalii, e bine să-l sunați pe domnul Rădulescu. Dânsul e inițiatorul și noi îl susținem. Singurul lucru care s-a avut în vedere a fost că nu e bine să mai fie atâția oameni închiși dacă nu sunt dovedite faptele. Iar în cazul persoanelor în vârstă, oricum închisoarea are scop de reeducare, nu văd ce reeducare poți să mai faci la o anumită vârstă. Desigur, cu folosirea funcției pentru avantaje sexuale nu sunt de acord. Sunt femeie și militez pentru egalitate de drepturi. Nu poate fi așa, cred că ați interpretat dumneavoastră greșit”.

Iuliu Nosa (deputat PSD de Sălaj): „Să așteptăm, să vedem…”
„Personal, pragul pentru abuz în serviciu mi se pare cam ridicat și cred că aici mai putem discuta. Restul se vor discuta, trebui să așteptăm să vedem ce se va decide”.

Nicolae Velcea (deputat PSD Argeș): „Să nu mai existe abuzuri”
„Depinde din ce unghi privim aceste schimbări. Eu am semnat, dar cu rezerva că vor urma dezbateri în care se vor aduce modificări. Ideea pe care s-a mers a fost să nu mai existe abuzuri”

Nicușor Halici (deputat PSD de Vrancea): “Avem cele mai mari pedepse“
„Avem cele mai mari pedepse din Uniunea Europeană. Ca medie, în UE sunt de 2-3 ani, la noi sunt de 7 ani. Persoanele care au probleme de sănătate, boli incurabile ar trebui să beneficieze de închisoare acasă. Abrogarea articolului cu privire la favorurile sexuale nu-mi aparține. Pe aia am văzut-o și eu ulterior”.

Cornel Itu (deputat PSD de Cluj): „Cred cu putere că proiectul nu va avea succes“
„Este o inițiativă, o decizie de moment care cred că nu va avea succes. Eu am semnat foarte multe inițiative. Unele s-au concretizat, altele nu. Nu cred că va avea succes în modul în care este acum. Va fi amendată și pusă într-o normalitate. Cred cu putere în lucrul acesta”.

Nicolae Georgescu (deputat PSD de Argeș): „Eu subscriu la puține lucruri din chestia aia“
„Eu subscriu la puține lucruri care se regăsesc în chestia aia. Pe mine mă interesa ideea de prag în ceea ce privește abuzul în serviciu, dar așa cum se regăsește în alte țări europene. Cuantumul e relativ. Suma asta de 200.000 de euro cred, totuși, că e un pic cam mare”.

Deputați prea ocupați ca să dea explicații

O bună parte dintre deputații care apar ca inițiatori la propunerea de modificare a Codului Penal au căutat să ocolească subiectul. Radu Babuș ne-a sugerat să revenim în câteva minute, de îndată ce va ajunde la biroul din teritoriu. N-a mai răspuns. Eugen Neață a zis că nu-l interesează astfel de probleme, întrucât e Crăciunul. Rostind acestea, el a închis telefonul. Vlad Bontea, deputat de Mehedinți, s-a scuzat spunând: „Haideți să ne vedem față în față la Parlament, că mie presa mi-a pus cuvinte în gură și nu, nu, nu… la telefon nu mai dau. Eu pe doi ianuarie sunt la Parlament“. Auzind motivul apelului telefonic, deputatul Costel Lupașcu a spus „haideți că vorbim zilele viitoare“ și, cu o repeziciune incredibilă, a închis telefonul. Laura Mihaela Moagher a răspuns doar pentru a preciza că îi este cu totul imposibil să vorbească la telefon pe parcursul zilei de azi: „Mâine… cu cea mai mare plăcere“. Răzvan Ursu ne-a sfătuit să-i cerem explicații lui Cătălin Rădulescu și ne-a urat Sărbători fericite. Elvira Șarapatin era la mall și nu ne putea auzi. Ne-a sfătuit să revenim, dar am revenit degeaba. Irinel-Ioan Stativă era la o sărbătoare și, după ce a ascultat cu mare atenție ce vrem, a început, brusc, să nu ne mai audă. „Alo, alo…” Și a închis telefonul.

Nu au răspuns: Andreea Cosma, Simona Bucura-Oprescu, Aida-Cristina Căruceru, Dinu Cristina-Elena, Natalia Intotero, Silviu Macovei, Andrei Călin Matei, Mihai Weber, Toma Ilie, Spînu Ion, Lucian Eduard Simion, Andrei Pop, Ștefan Ovidiu Popa, Liviu Pleșoianu, Radu Vasilică.

Radu Vasilică (deputat de Argeș) a suferit, luna trecută, un grav accident de motocicletă, fiind în comă timp de șapte zile. Medicii i-au amputat un picior, iar starea lui de sănătate este în continuare delicată. Cu toate acestea, Radu Vasilică figurează ca semnatar în propunerea depusă la Parlament de Cătălin Rădulescu.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.