VIDEO. Țara schemelor imobiliare. Reformele promise de stat după Nordis s-au diluat

Piața imobiliară din România a crescut continuu în ultimii ani, dar odată cu această evoluție au apărut și multe escrocherii. Recorder a prezentat în investigația „Schema Nordis” modul în care aceleași apartamente au fost vândute de mai multe ori, prin antecontracte parafate de notari.

Nu este singura schemă prin care unii dintre dezvoltatorii imobiliari s-au folosit de banii clienților pentru a ridica blocuri fără să le mai predea apartamentele. În multe dintre mesajele pe care le-am primit după investigația „Schema Nordis”, oamenii acuză faptul că dezvoltatorii și-au premeditat intrarea în insolvență pentru a pune mâna din nou pe apartamente. De cele mai multe ori, prin interpuși.

Am documentat două astfel de cazuri: unul la Chiajna, lângă București, și altul la Brașov. Două cazuri în care oamenii au dat zeci de mii de euro în avans, dar, în final, apartamentele nu au ajuns la ei, ci pe masa unor executori judecătorești. 

După ani de tergiversări, sute de procese sunt astăzi pe rolul instanțelor de judecată, iar oamenii spun că legile nu îi apără și sunt făcute pentru a-i proteja mai degrabă pe dezvoltatorii rău intenționați.

După publicarea investigației „Schema Nordis“, liderii PSD au promis schimbări legislative rapide, care să protejeze cumpărătorii de locuințe. Proiectul discutat în toamna lui 2024 prevedea ca avansul să nu depășească 10% sau maximum 40% cu condiția ca dezvoltatorul imobiliar să dețină o asigurare.

Între timp, însă, la solicitarea dezvoltatorilor imobiliari, reprezentanții PSD din Parlament au renunțat la prevederile mai stricte propuse anul trecut. „Nicio lege pe planeta asta nu-l protejează pe om de propria decizie”, a argumentat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, la capătul consultărilor cu dezvoltatorii imobiliari.

În prezent, modificările aduse legislației în domeniul imobiliar se află în dezbatere publică la Senat.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #12. Florin Manole: La Mykonos, ne-am întâlnit cu oameni de afaceri din SUA

Timp de cinci luni, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că se ține de scaun. Iar când Bolojan a cedat și a anunțat că votează Guvernul Niculescu, PSD tot n-a fost mulțumit: i-a cerut lui Ilie să rămână la prăvălie. De fapt, Sorin Grindeanu se teme să nu deconteze singur la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât electoratul PSD zboară către AUR cu viteza unui avion privat care se îndreaptă spre Mykonos. Dacă tot am pomenit de Mykonos, am ales un invitat cu expertiză în insulele grecești: Petre Florin Manole, fost și viitor ministru al Muncii.

OUTSIDER POLITIC #11. CTP: „Nicușor Dan a trecut în spatele țevilor de pușcă din decembrie 1989”

Se împlinesc 30 de ani de când gazetarul Cristian Tudor Popescu scria „Rictusul bolșevic“, un editorial care avea să contribuie la schimbare, deci la alegerea lui Emil Constantinescu ca președinte. Acum, avem un președinte care-i ține partea unui șef de serviciu secret. În acest timp, ura din societate a atins un nou prag sinistru: apostolii lui Călin Georgescu i-au cântat veșnica pomenire lui Cristian Tudor Popescu. Oare ce mai urmează?

Recorder