VIDEO. „Un litru de ulei poate polua un milion de litri de apă”
Uleiul alimentar uzat pe care îl aruncăm la chiuvetă este unul dintre cele mai periculoase deșeuri. Apa, solul, animalele, toate au de suferit. Cu un gest simplu, colectând uleiul uzat, oamenii pot rezolva ceea ce specialiștii cred că e una dintre cele mai grave probleme ecologice. Cum stă România la acest capitol?
Au fost momente când au râs de „Uleiosul”. Sau de Marian Scafaru, după numele lui real. Se uitau așa cum pedala el prin oraș, cu bicicleta electrică, cu „remorcă”, în căutare de ulei uzat. „Uite, ce roabă!” au zis unii. Și el trecea mai departe, imperturbabil, avea o misiune. Dacă era întrebat ce e cu el, răspundea că se ocupă de o campanie de colectare de ulei uzat. De aici vine „Uleiosul”.
Întrebat de ce face asta, Marian le recita tuturor date statistice. Unele de ajuns cât să te facă să-ți pui măcar câteva întrebări despre cât de mult afectează mediul fiecare tigaie în care se prăjesc cartofi, dacă nu să-ți schimbi modul de viață.
De la Marian puteai afla, de exemplu, că un singur litru de ulei – ulei normal, de care are orice gospodină în casă – poate polua cam 1 milion de litri de apă. Pelicula de ulei nu se dizolvă, rămâne la suprafața apei, oxigenul și nutrienții nu mai au cum să intre. Practic, ce aruncăm din tigăi la chiuvetă ajunge în rețeaua de apă. Uleiul se depune, blochează țevi. În timp, miroase oribil și nu dispare, ca prin minune. Mai mult, uleiul ăsta poate ajunge în râuri și chiar mai departe, pentru că totul este conectat. Iar asta afectează cam tot ce trăiește. Deja trece dincolo de problema unei administrații de bloc, cu țevile înfundate.
Sunt peste 7 milioane de gospodării în România, potrivit ultimului recensământ. E greu de cuantificat cam câtă apă poate fi contaminată cu ulei aruncat aiurea. Studiile pe care le tot citează Marian arată că dacă doar 10% din cele peste 690.000 de gospodării bucureștene ar colecta cel puțin doi litri de ulei alimentar uzat pe an, s-ar evita deversarea anuală a 138 de tone din acest deșeu în canalizarea orașului.
Toate cifrele astea seci sunt pentru ecologiștii ca „Uleiosul” mai mult decât un semnal de alarmă. „Uleiul alimentar este și el un deșeu, la fel ca și celelalte deșeuri mai cunoscute, cum ar fi plasticul, hârtia, metalul și are un efect nociv imediat. Poluează apa și solul. Ca și apa, și solul are nevoie de ani de zile pentru a se regenera”, zice Marian Scafaru, în curtea Facultății de Psihologie a Universității din București, unde a venit să colecteze uleiul strâns de studenți pe parcursul unui an.
Studenții au luat-o pe reciclarea de ulei
Bianca Dumitru și Ioan Vraciu, ambii studenți aici și implicați în asociația care a strâns uleiul, s-au ocupat cu munca de convingere prin facultate. Bianca spune că a durat ceva: „Campania de strângere a început undeva prin mai, anul trecut. S-au strâns în jur de 15 litri, aduși de studenți de-acasă. Ne-am gândit că e ok, uleiul poluează, nasol… L-am găsit pe „Uleiosul” și am zis să colectăm. De ce e bine să colectăm? Păi, tu ce faci cu uleiul? Îl iei, îl arunci, ajunge în apă și poluează. În schimb, „Uleiosul” îl ia, îl transformă în biogaz. Impactul este mult mai mic”.
„Bă, e nasol cu uleiul!”, adaugă Ioan. „Era un caz în UK, în care toată lumea arunca uleiul la chiuvetă și la un moment dat nu au mai putut trage apa la toaletă, toți locatarii de acolo“. Vă dați seama ce-a fost?!
Sunt însă puțini români ca studenții de aici, dispuși să strângă uleiul alimentar în recipiente și să-l dea unor centre de colectare. E trist, recunoaște Marian Scafaru. Proiectul lui, lansat acum vreo trei ani, asta urmărea: alături de colectarea de ulei uzat, să facă oamenii simpli să conștientizeze magnitudinea problemei.
Cum face „Uleiosul”
Pe scurt, „Uleiosul” face așa: e contactat pe Facebook de oameni dispuși să dea ulei uzat, se deplasează eco (doar pe cargo-bicicleta electrică) până la locul faptei, ia uleiul, îl duce către centrul de colectare specializat, iar de acolo uleiul uzat devine bio-diesel. Ceea ce pe ecologiștii hardcore îi mai face să strâmbe din nas, pentru că ăsta e combustibil pentru mașini și nu prea se împacă cu „viața verde”.
Până la noi idei, însă, cert este că uleiul aruncat la întâmplare este o problemă pe care foarte puțini oameni o cunosc, cel puțin în România.
Iar la București, (pentru că „Uleiosul” este un proiect care se desfășoară și la Iași) colaborarea cu administrațiile de bloc a eșuat lamentabil, zice supărat Marian Scafaru. Pur și simplu nu adună oamenii uleiul în care își fac șnițele, cartofi sau ce mai mănâncă românul, zi de zi.
Marian ridică din umeri și zice că totul se rezumă, de fapt, la lipsa de voință politică din partea administrațiilor locale. Încă mai așteaptă ca măcar o primărie de sector din cel mai mare oraș din România să îmbrățișeze ideea colectării deșeurilor formate din ulei, nu doar a plasticului și hârtiei. Pare ciudat, dar pentru cei care colectează ulei, e o nedreptate că se vorbește numai de plastic și hârtie ca deșeuri. „Și uleiul e deșeu!”, spune apăsat „Uleiosul”.
Are însă speranță. „În anii 2014-2015 am colectat 6.600 de litri. În 2016 am colectat șapte tone. Într-un an cât în alții doi. Iar anul acesta vom colecta spre 10.000 de litri. Este o creștere constantă. Nu atât de mare pe cât ne-am dori noi, dar încet-încet oamenii au reacționat la campaniile noastre de informare”.
Business din reciclare
Cel mai mult se colectează de la restaurante. Și unii români au chiar un business din asta. Gabriel Doroftei are o firmă de colectare de ulei alimentar. Mașinile firmei trec din când în când pe la clienți și ridică butoaie pline de ulei. Plătesc la schimb cam 2,5 lei pe litru. Restaurantele sunt obligate de Garda de Mediu să nu arunce uleiul aiurea. Când vine vorba de gospodăriile simple, e cu totul altă poveste.
Firma lui Doroftei lasă, la blocurile unde are contract, câte un butoi de 60 de litri, special, ca să fie umplut. „Nu știu, nu-i interesează să colecteze. Noi avem contracte și cu asociațiile de bloc, numai că ce colectăm noi de acolo, o dată pe lună, e infim. Dacă măcar câțiva locatari ar pune în acel butoi, ar fi o treabă. Dar cam dispare și butoiul ăla… Nu prea facem treabă cu asociațiile de bloc, să știți”, zice Doroftei.
Oamenii simpli „nu sunt chiar deschiși”, confirmă și Marian Scafaru. Deși, acum ceva timp, „Uleiosul” a avut surpriza să găsească acasă la o bătrână aproape 100 de litri strânși în 7 ani de la întreaga familie. Este însă o excepție. Apoi a fost o vreme când prin programul „Uleiosul” se oferea ulei nefolosit (de porumb) la schimb pentru cel uzat. A mers ca uns, cât a durat. Când nu au mai dat nimic ecologiștii, brusc, nimeni nu a mai colectat ulei.
Așa că „Uleiosul” este de părere că, la nivel de autorități, e timpul să se schimbe placa în privința colectării deșeurilor, în general. Așa poate se va rezolva și problema uleiului. „Cumva, românul așteaptă să primească și o recompensă. Și nu vrem ca asta să fie motivația. Există țări unde a crescut procentul de reciclare în rândul populației pentru că au crescut și amenzile aplicate. Chiar în țări din Estul Europei. Părerea mea e că dacă nu se poate prin bunăvoință, cumva să aplici o amendă și să spui «Nu este în regulă să arunci plasticul, hârtia». Doar educându-i pe partea celorlalte tipuri de deșeuri, pot să ajungă să colecteze și uleiul”, spune „Uleiosul”. Apoi își ia cargo-bicicleta și pleacă la treabă.
Acest articol face parte din proiectul editorial „România pe curat”, realizat cu sprijinul AQUA Carpatica.
