Actualizat în 05 August 2024

1. ACORD

„Termenii și condițiile” de față reprezintă un acord de voință intervenit între Donator și Asociația Recorder Community cu sediul în București, str. Ion Brezoianu, nr 23-25, Construcția C-corp B, mezanin, biroul 17 având cod fiscal nr.38496301 (în continuare „Recorder”) si reglementează relația dintre aceștia.

Dispozițiile cuprinse în Termeni și condiții pot fi modificate unilateral oricând de către Recorder, aceste dispoziții fiind opozabile vizitatorilor si implicit Donatorilor de la data afișării lor la adresa https://recorder.ro/termeni-si-conditii-pentru-donatii/ unde pot fi consultate în varianta lor actualizată.

Efectuarea Donațiilor către Recorder implică acceptarea expresă a acestor Termeni și condiții.

„Donatorii” (denumiti si „Contributorii” sau „Susținătorii”) sunt acele persoane care doresc să susțină Asociația Recorder Community, respectiv jurnalismul independent și pus în serviciul public practicat de recorder.ro, cu titlu gratuit și fără a urmări să primească ceva în schimb (atât financiar cât și, în anumite cazuri, și sub formă de bunuri sau servicii absolut necesare activității jurnalistice).

Toate contribuțiile financiare oferite de către Donatori (donații, sponsorizări, redirecționare cotă din impozit etc., denumite în continuare „Donațiile”) vor fi folosite exclusiv pentru susținerea proiectelor editoriale derulate de Recorder și publicate pe platformele online Recorder si a activității curente a Recorder.

În baza acestor termeni și condiții, Donatorii înțeleg că Recorder își rezervă dreptul de a accepta, refuza sau returna orice donație nedorită în condițiile de mai jos. 

Contribuțiile financiare vor putea fi făcute sub forma unor donații singulare sau recurente direct către Recorder, așa cum este descris în prezentele Termeni si condiții.

Prin contribuția financiară oferită, susținătorul Recorder înțelege si este de acord cu următoarele:

  • Donația este făcută Asociației Recorder Community definitiv și irevocabil, fără nicio condiție sau sarcină, conform art. 9 din OUG 34/2014;
  • Recorder își rezervă dreptul de a returna orice donație ori de câte ori consideră că există motive întemeiate pentru acest lucru;
  • Donațiile vor fi folosite de către Recorder pentru a susține proiectele jurnalistice care vor fi găzduite de Recorder.ro. Recorder are libertate deplina în a decide cu privire la modalitatea concretă de utilizare a contribuțiilor financiare oferite de Donatori;
  • Fiecare Donație este supusă prevederilor legilor din România și a dispozițiilor prezentelor Termeni și Condiții.

Pentru garantarea siguranței tranzacțiilor, Recorder folosește platforme de plăți online independente prin care Donatorul poate efectua plăți cât mai simplu și rapid, în perfectă siguranță și control deplin. De asemenea, oferă posibilitatea de a dona direct în conturile bancare ale Asociației.

Atunci când plătiți online cu un card bancar, veți fi redirecționați către o platformă securizată de plăți, unde va trebui să introduceți datele de card necesare autorizării tranzacției. Procesarea acestor date se face exclusiv prin intermediul platformelor de plăți. Recorder nu solicită și nu stochează detalii referitoare la cardul dumneavoastră.

Înainte de a finaliza plata și a apăsa butonul plătește vă rugăm să verificați toate datele introduse. Dacă informațiile sunt corecte, iar în contul bancar de card sunt fonduri suficiente pentru plata integrală, veți primi un mesaj de aprobare a respectivei tranzacții. În cazul în care nu sunt fonduri suficiente veți fi informat de acest lucru în funcție de politica fiecărui procesator de plăți.

Pentru tranzacțiile prin transfer bancar nu se percepe niciun comision suplimentar. În cazul în care cardul folosit este asociat unui cont în altă monedă decat RON, tranzacțiile se efectuează in lei, la cursul de schimb al băncii emitente a cardului. Comisioanele procesatorilor de plăți sunt următoarele:

-Braintree: 1,9% +0.30€

-Youtube membership: 30%

-Donație directă în cont bancar: 0

-Patreon: 10%

-PayPal: între 3.4% și 1.7% + 0.35€

-SMS: 10%

-Pago: 0,7%

Mai multe detalii despre procesatorii de plăți se pot găsi aici: (PayPal, Patreon, Pago, ARC, Benevity, Braintree)

Pentru creșterea securității plăților online și alinierea proceselor de plată în acord cu reglementările UE, băncile din România pot solicita un factor de autentificare suplimentar. Acest element de securitate vă poate fi solicitat în procesul de autorizare a plății, alături de codul 3D Secure pe care îl veți primi prin SMS.

2. TIPURILE DE DONAȚII

Persoanele fizice sau juridice pot susține financiar activitatea editorială a publicației online recorder.ro și Recorder  prin următoarele căi:

  1. Donație singulară sau recurentă constând în transferul unor sume de bani către Recorder prin intermediul platformelor Braintree, Patreon, PayPal, Pago, prin SMS și/sau prin transfer bancar direct în contul Recorder.
  2. Donație efectuată prin redirecționarea cotelor stabilite de lege din impozitul pe venit, în conformitate cu dispozițiile Codului Fiscal.
  3. Sponsorizare oferită în baza unui contract de sponsorizare încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea sau în baza redirecționării cotei din impozitul pe profit/pe venitul microîntreprinderilor, conform prevederilor Codului Fiscal.

3. DONAȚII RECURENTE

Prin efectuarea unei Donații recurente, Donatorul înțelege și este de acord să plătească către ARC valoarea aleasă a Donației prin intermediul platformelor de plată puse la dispoziție de Recorder, în mod periodic, în fiecare lună calendaristică.

Valoarea Donației recurente poate fi modificată din contul de donator de pe site-ul Recorder sau prin transmiterea unui email de către Donator la adresa [email protected] (dacă a fost făcută prin intermediul Braintree) sau direct din contul platformelor prin care a fost realizată (PayPal, Patreon, SMS, Pago).

Donatorul se obligă să folosească detaliile corecte, complete și reale pentru efectuarea Donațiilor, fiind unicul răspunzător pentru informațiile astfel utilizate.

Donațiile recurente se pot face atât prin card de credit cât și prin card de debit și vor fi retrase din contul Donatorului automat în fiecare lună conform termenilor și condițiilor platformelor de plată utilizate de acesta, până când acestea vor înceta conform celor prevăzute în Secțiunea 5 – Încetarea Donațiilor recurente. Restituire.

4. CONDIȚII

Donatorii persoane fizice trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți.

Suma donațiilor singulare făcute de aceeași persoană prin intermediul platformelor Braintree, Patreon, PayPal sau prin transfer bancar direct în contul Recorder pe parcursul unui an nu poate depăși 5.000€. Această limită nu se aplică Donațiilor realizate prin redirecționarea unei cote din impozitul pe venit sau sponsorizărilor efectuate prin intermediul contractelor de sponsorizare sau ca urmare a redirecționării impozitului pe profit/pe venitul microîntreprinderilor conform dispozițiilor Codului Fiscal

Valoarea totală maximă acceptată a unei plăți lunare aferentă unei Donații recurente, prin intermediul platformelor Braintree, Patreon sau PayPal, sau prin transfer bancar direct în contul Recorder este de 400€.

Toate Donațiile efectuate către Recorder se vor face prin intermediul paginii „Susține” de pe site-ul Recorder.ro, prin intermediul platformelor de plată puse la dispoziția Donatorilor de către Recorder, sau prin transfer bancar direct în conturile Recorder.

Donațiile efectuate prin intermediul platformelor de plată sunt identificate cu un număr unic al acestor platforme (ID/ cod de tranzacție), se procesează în  mod direct de către aceștia și vor fi păstrate de respectivele platforme până când vor fi transferate în contul bancar Recorder.

Din momentul în care Donația este procesată, Recorder va fi beneficiarul legal, cu drepturi depline asupra valorii integrale a contribuției financiare astfel oferite de Donator. 

Donatorul înțelege că (i) prin Donația oferită nu primește niciun beneficiu în schimbul contribuției sale financiare și nu are niciun drept de a influența politica editorială sau producția materialelor jurnalistice Recorder; (ii) Donațiile nu sunt supuse restituirii cu excepția cazurilor cuprinse în prezentele Termeni și condiții și ale dispozițiilor legale în vigoare aplicabile.

5. ÎNCETAREA DONAȚIILOR RECURENTE. RESTITUIRE

Recorder își rezervă dreptul de a restitui orice Donație primită atunci când consideră că acceptarea contribuției financiare ar intra în conflict cu misiunea, valorile sau interesele sale și/sau când sursa contribuției ori intențiile Donatorului ar putea afecta independența, imaginea sau reputația Recorder.

În acest sens, Recorder își rezervă dreptul de a face toate verificările necesare, iar Donatorul se obligă să pună la dispoziția Recorder informațiile solicitate pentru a determina incidența unui astfel de caz. Restituirea Donației se va face în contul din care Donatorul a făcut plata prin intermediul platformei de plată prin care a fost făcută donația, în termen de 14 zile de la momentul comunicării acestuia a deciziei Recorder de restituire în acest sens.

Pentru Donațiile recurente efectuate prin intermendiul platformelor (i) Braintree: încetarea acestora poate fi făcută prin accesarea link-ului de încetare a plăților recurente din emailul de confirmare inițial. (ii) PayPal sau Patreon: încetarea acestora poate fi făcută direct din contul personal de pe platformele respective. Pentru celelalte Donații recurente, acestea pot fi încetate de către Donator oricând, prin transmiterea unei astfel de solicitări pe adresa de email [email protected] 

Donatorul înțelege că: (i) încetarea Donațiilor recurente produce efecte doar pentru viitor, respectiv pentru Donațiile ulterioare datei de încetare a acestora, iar (ii) Donațiile recurente efectuate până la acel moment nu sunt supuse restituirii.

6. TRANSPARENȚA DONAȚIILOR

Recorder își rezervă dreptul de a:

  • Solicita numele complet și datele de identificare ale Donatorului.
  • Solicita Donatorului orice alte informații necesare sau relevante pentru a determina proveniența Donației.
  • Efectua orice alte investigații pentru a determina proveniența Donației.

Refuzul Donatorului de a furniza informațiile solicitate de Recorder cu privire la Donația efectuată dau dreptul acestuia din urmă de a restitui Donația. 

7. PROTECȚIA DATELOR

În desfășurarea activității noastre aplicăm măsuri de protecție și precauție necesare pentru protecția datelor dumneavoastră personale.

Recorder nu solicită și nu stochează detalii referitoare la cardurile bancare ale Donatorilor. Procesarea acestor date de card în cazul plăților online se face exclusiv prin intermediul și în condițiile platformelor de plăți securizate.

Mai multe informații despre cum gestionăm datele dumneavoastră personale puteți găsi expuse separat în politica de confidențialitate Recorder, disponibilă aici: https://recorder.ro/politica-de-confidentialitate/ parte integrantă din prezentele Termeni și Condiții.

8. RĂSPUNDERE

Nici Recorder, și nicio altă persoană afiliată, angajat, agent, director sau contractant al Recorder nu va răspunde pentru nicio pierdere suferită de un Donator sau de o altă persoană, care rezultă din sau are legătură, în mod direct sau indirect, cu vreo Donație, inclusiv pentru pierderea veniturilor, pierderea profitului, pierderea afacerii sau a beneficiilor nerealizate, pierderea de folosință, pierderea fondului comercial, pierderea de date, indiferent dacă astfel de pierderi sunt cauzate prin neexecutarea contractului, prin fapte ce atrag răspunderea civilă, sau în orice alt mod, cu excepția cazului în care exonerarea sau limitarea răspunderii nu este permisă de legislația aplicabilă.

Acceptarea Termenilor și condițiilor de către Donatori se confirmă prin bifarea căsuței din site la momentul efectuării unei Donații .

Dispozițiile cuprinse în Termeni și condiții pot fi modificate oricând de către Recorder, fără notificarea ori informarea individuală a vizitatorilor, aceste dispoziții fiind opozabile de la data afișării lor pe site la secțiunea Termeni și Condiții.

Recorder depune constant diligențele necesare pentru ca informațiile oferite pe site să fie corecte și actuale și pentru ca orice solicitare de informații suplimentare venite din partea vizitatorilor sau a Donatorilor să fie soluționată în timp util, însă nu își asumă răspunderea pentru nicio eroare sau omisiune pe care acestea le-ar putea conține și nici pentru eventuale întârzieri în soluționarea solicitărilor. Vizitatorii și implicit Donatorii poartă întreaga răspundere cu privire la utilizarea site-ului precum și cu privire la datele și informațiile făcute publice de aceștia prin intermediul site-ului.

Utilizând site-ul, Donatorii se declară de acord – indiferent de circumstanțe – că atât echipa Recorder, cât și colaboratorii acesteia, nu vor putea fi făcuți răspunzători pentru informațiile furnizate/conținute/omise și/sau pentru orice eventuale pierderi sau prejudicii, indiferent de natura acestora, suferite de Donatorul care își bazează deciziile, acțiunile sau inacțiunile sale pe informațiile preluate de pe site.

Recorder nu răspunde pentru datele și informațiile inexacte și/sau neadevărate furnizate de Donatori.

Donatorii declară că înțeleg faptul că Recorder nu are control și nici obligația de a acționa cu privire la: efectul conținutului site-ului asupra vizitatorului; interpretarea sau utilizarea de către vizitator a conținutului; acțiunile pe care le întreprinde vizitatorul ca urmare a accesării conținutului; conținutul materialelor/informațiilor care se regăsesc pe link-urile care trimit către alte site-uri, de politica de confidențialitate și de regulamentul sau de termenii și condițiile practicate de aceștia (se recomandă consultarea în prealabil a termenilor legali și a celorlalte informații referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestora); prejudiciile create ca urmare a nefuncționării site-ului, precum și pentru cele rezultând din imposibilitatea de accesare a anumitor link-uri publicate pe site.

Recorder nu își asumă răspunderea pentru nicio daună directă, indirectă, incidentală care rezultă din utilizarea sau incapacitatea de a utiliza site-ul. Donatorul înțelege că Recorder nu răspunde de nicio pierdere, costuri, procese, pretenții, cheltuieli sau alte prejudicii, în cazul în care acestea sunt cauzate direct de nerespectarea Termenilor și condițiilor.

9. DISPOZIȚII FINALE

Părțile convin asupra faptului că, în cazul în care oricare din prevederile prezentului acord – Termeni și condiții este declarată nulă, ilegală, nevalabilă sau inaplicabilă, în conformitate cu legea română, celelalte prevederi ale acordului nu vor fi afectate sau prejudiciate de către acestea. Părțile convin să depună toate eforturile că orice clauză declarată nulă, ilegală sau inaplicabilă să fie modificată pentru a deveni valabilă, legală sau aplicabilă, păstrând cât mai bine scopului prezentelor Termeni și condiții.

”Termeni și condiții” constituie întregul acord încheiat între donator și Recorder, în ceea ce privește contribuția financiară făcută.

Niciuna din prevederile cuprinse în prezentele Termeni și condiții nu are scopul de a oferi vreun beneficiu contractual vreunei terțe persoane.

Prezentul acord și orice obligații necontractuale care reies din acesta vor fi reglementate de legislația română în vigoare și vor fi supuse jurisdicției exclusive a instanțelor din România.

10. CONTACT 

Pentru orice întrebări sau nelămuriri cu privire la Donații sau utilizarea site-ului, vă rugăm să ne contactați folosind oricare dintre datele de contact de mai jos:

Email: [email protected]