DNA i-a reținut pe șeful Direcției Vamale din București, Paul Petrof, și pe patru funcționari din instituție. Un șef de birou din Autoritatea Vamală Română e și el în aceeași situație. Ulterior, toți cei șase au fost arestați preventiv.
Suspecții ar fi luat mită de la mai mulți oameni de afaceri care aduceau în țară mărfuri contrafăcute. Paul Petrof, afirmă procurorii, i-ar fi cerut unuia dintre oamenii de afaceri un avans de nu mai puțin de 50.000 de euro pentru a-și cumpăra un apartament.
Fost șef al Vămii Constanța Sud-Agigea, Paul Petrof ajunge periodic în atenția publică din cauza unor presupuse afaceri de corupție – de la angajări pe pile până la comisioane pentru contrabandă și mită sub forma produselor din magazine duty-free.
Chiar DNA începuse verificări la adresa lui în 2017 – despre acel dosar nu s-a mai auzit însă nimic. Paul Petrof a continuat să lucreze în diverse posturi de conducere în Vamă. În declarația sa de avere sunt incluse patru terenuri, trei apartamente și o casă.
Comasarea și enervările
Câteva sute de membri ai partidului AUR, cu George Simion în frunte, au protestat în fața Autorității Electorale Permanente.
Au reclamat, între altele, posibilitatea ca alegerile locale și europarlamentarele să aibă loc la aceeași dată, pe 9 iunie. Un astfel de demers ar putea să reducă scorurile AUR și USR, partide cu organizații locale mai reduse și mai puțin influente decât cele ale PSD și PNL.
S-ar prea putea, însă, ca protestele opoziției să rămână fără obiect: negocierile dintre PSD și PNL pe tema comasării alegerilor s-au împotmolit săptămâna aceasta. Ambele formațiuni vor să dea candidatul la Președinție, spun surse apropiate discuțiilor.
Potrivit acestora, unii lideri ai PNL ar fi invocat chiar și ieșirea de la guvernare și o cursă electorală pe cont propriu. Încă o rundă de negocieri e programată poimâine.
„Un mare succes”
Armata ucraineană afirmă că a distrus o navă de război rusă în largul coastelor de sud ale Crimeei, peninsula anexată de Rusia în 2014.
Agenţia de informaţii militare de la Kiev afirmă că vasul a fost atacat cu drone navale. El s-ar fi aflat în apele teritoriale ucrainene.
Nava a fost lovită în aceeași zi în care, acum 81 de ani, murea ofițerul sovietic al cărui nume îl poartă: Cezar Kunikov a fost comandantul unei operațiuni de debarcare în cel de-al doilea război mondial.
Kremlinul a refuzat să reacționeze față de cele întâmplate. La ore bune după anunț, nici o agenție sau publicație rusă nu a preluat afirmațiile Kievului.
Flota rusă a Mării Negre a pierdut un număr semnificativ de nave militare, inclusiv de luptă și logistice, din toamna lui 2022 încoace. Dronele au fost folosite în larga majoritate a acestor atacuri.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că marina rusă a suferit „pierderi grele” în Marea Neagră și a calificat acest lucru drept un „mare succes”.
E miercuri, 14 februarie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:43 Șase arestări în dosarul mitei de la Vama București
01:55 Cât plătește PNL pentru trei sedii din capitală
02:50 „Taxa pe boală“: un medic de familie îl ironizează pe premier
04:39 Protest AUR față de comasarea alegerilor
06:30 Ucraina ar fi distrus o navă rusească de luptă în Marea Neagră
07:42 Preot din Satu Mare, reținut pentru agresiune sexuală asupra unui minor
08:16 București: un antrenor de la CS Dinamo e bănuit de viol
08:45 Rudele fetiței din Galați ucise de propria mamă au fost puse sub acuzare
09:42 Parlamentul European vrea să pună capăt stagiilor de muncă neplătite