15 septembrie va fi data primului tur al alegerilor prezidențiale, iar pe 29 septembrie va fi organizat cel de-al doilea.
Așa a hotărât coaliția PSD-PNL, potrivit unor surse citate de site-ul g4media.ro. Liderii coaliției au mai decis să prelungească ziua de vot la toate alegerile, până la ora 22.00.
În ceea ce privește o candidatură comună la Primăria Bucureștiului, decizia ar urma să se ia peste două săptămâni, în urma unor sondaje care vor măsura intenția de vot pentru eventualii candidați.
PSD și PNL au hotărât deja ca europarlamentarele să aibă loc la aceeași dată, pe 9 iunie.
Vilă pentru cine?
Misterul se adâncește: nici măcar premierul României n-ar ști pentru cine renovează statul, cu șapte milioane de euro, o vilă de protocol.
Regia Protocolului de Stat a început încă de anul trecut, în mare secret, să reamenajeze fostul sediu al PNL de pe Bulevardul Aviatorilor din București.
O investigație Recorder arată, între altele, că vila de 1.200 de metri pătrați va deveni o reședință pentru o singură familie. Chiar PNL-ul livrează o bună parte din banii necesari lucrărilor, din subvenția pe care partidul o primește de la stat.
Premierul Ciolacu a fost întrebat dacă locuința e sau nu destinată familiei Iohannis, dar a evitat un răspuns direct.
Deputatul USR Mihai Badea a trimis o cerere oficială la Guvern și la Regia Patrimoniului de Stat în legătură cu situația vilei din Bulevardul Aviatorilor. Demnitarul de opoziție întreabă dacă este adevărat sau nu că liberalii ar fi furnizat Regiei exact suma de care e nevoie pentru a completa renovarea.
La cererea Digi24, Administrația Prezidențială afirmă că nu există nici o solicitare din partea lui Klaus Iohannis sau a instituției pentru o locuință de protocol sau pentru un spațiu pentru organizarea cabinetului.
După cum observa fostul premier Ludovic Orban la același post de televiziune, o astfel de cerere nici n-ar avea cum să existe atâta timp cît Klaus Iohannis este președintele în exercițiu.
Trupe occidentale în Ucraina?
NATO și mai multe țări occidentale se grăbesc să dea asigurări că nu au – pentru moment – planuri să trimită soldați în Ucraina.
Posibilitatea a fost invocată de președintele Franței, Emmanuel Macron. La o conferință a aliaților Ucrainei organizată în Paris, el a spus că partenerii Kievului au convenit să-i trimită mai multe rachete cu rază medie și lungă de acțiune.
„Rusia nu poate și nici nu trebuie să câștige acest război”, a spus președintele Franței.
„E statul agresor și cel care a decis să pornească la război. Rusia amenință securitatea colectivă a Europei, inclusiv prin operațiuni hibride”, a continuat el.
A recunoscut că nu există consens în privința trimiterii de trupe, însă a adăugat că nici o variantă nu ar trebui exclusă.
Marea Britanie, Germania, Suedia, Polonia și Republica Cehă au exclus deocamdată posibilitatea de a trimite soldați în Ucraina.
La Kremlin, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a afirmat că dacă aliații europeni vor trimite trupe în Ucraina, un conflict cu Rusia devine inevitabil.
E marți, 27 februarie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:47 PSD și PNL au stabilit calendarul prezidențialelor
01:37 „Palatul Împăratului”: agitație în coaliție, în urma unei anchete Recorder
05:39 Deputații interzic vânzarea țigărilor electronice către minori
06:37 Dosarul „2 Mai”: Vlad Pascu rămâne în arest
07:25 Va trimite Occidentul soldați în Ucraina?
09:01 Încă un disident rus a fost condamnat
10:07 Sancțiuni în cazul fetiței din Galați ucise de propria mamă
10:58 Inspectorii antifraudă de la ANAF vor putea să poarte arme
11:44 Fost prefect al Gorjului, de patru ori la volan fără permis