Finisaje de lux și vedere spre parc, dar autorizație de construcție lipsă: cea mai recentă anchetă Recorder scoate la iveală noi detalii despre afacerile „stăpânilor sectorului 3” din București.

Firmele controlate de city manager-ul Marius Ciobîcă au obținut contracte de milioane de euro de la Primăria de sector, în condițiile în care administratorul public e mâna dreaptă a primarului Robert Negoiță.

Printre achizițiile acelor companii se numără jumătate din Blocul Belvedere, aflat peste drum de Parcul IOR. În această clădire de birouri se amenajează acum un apartament de lux. Terasa blocului e deținută în acte de părinții lui Marius Ciobîcă, iar acolo a apărut un spațiu de relaxare cu o piscină. 

Proiectul de pe bloc nu are însă autorizație de construire, deși, potrivit imaginilor prezentate de Recorder, se vede clar că lucrările sunt aproape de finalizare. Lipsa autorizației a fost confirmată de architectul-șef al sectorului 3.

Înapoi acasă. Și direct la pușcărie

Fugarul Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, a fost predat autorităților și urmează să fie încarcerat la Penitenciarul Rahova.

El a fost condamnat în noiembrie la cinci ani de închisoare, însă a fugit în Germania cu câteva ore înainte de pronunțarea sentinței. A trecut granița prin Vama Petea, fără vreo problemă, folosindu-se de actele unui văr.

După o carantină de trei săptămâni la Rahova, Cherecheș va fi mutat într-o altă închisoare, mai aproape de localitatea de domiciliu, spune ministra justiției, Alina Gorghiu.

Numeroase persoane condamnate în dosare penale sau implicate în anchete de corupție au fugit din România: Italia și Grecia se numără printre destinațiile predilecte, dar Costa Rica, Brazilia sau Serbia se află și ele pe listă.

Numai anul trecut, România a cheltuit peste zece milioane de lei pentru repatrierea unor fugari.

Profesor bănuit de agresiune sexuală

Un profesor de la un liceu din Piteşti a fost arestat preventiv. E bănuit că ar fi agresat sexual o elevă minoră.

Poliția din Argeș spune că bărbatul are 45 de ani și că fapta cercetată s-ar fi petrecut pe 7 martie, în interiorul școlii. Fata este elevă la acel liceu.

Bărbatul a fost audiat și reținut inițial pentru 24 de ore.

O instanță a stabilit apoi ca el să fie cercetat în arest preventiv.

E marți, 19 martie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:40 Stăpânii sectorului 3: Piscină fără autorizație pe bloc

04:40 Cătălin Cherecheș, repatriat

05:37 Gabriela Firea, candidată la europarlamentare

07:19 Dreapta Unită poate participa la alegerile din 9 iunie

08:11 Vladimir Putin ar fi așteptat la Beijing în mai

09:18 Proteste de stradă reprimate în Argentina

10:29 Un profesor din Argeș e bănuit de agresiune sexuală

10:58 Noi percheziții în dosarul mitei de la SJ Botoșani

11:34 Avocat de lux pentru ofițerii din dosarul achizițiilor SRI

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să