A insistat sau nu Ministerul Educației ca subiectele de la bac să fie mai ușoare? Surse din cadrul instituției spun că da, iar rezultatele dau apă la moară suspiciunilor.
Ministerul educației respinge răspicat orice fel de amestec în întocmirea subiectelor.
Mai multe surse citate de site-ul edupedu.ro au acuzat ieri presiuni asupra grupurilor de experți care au alcătuit probele: acestora li s-ar fi „sugerat” să facă subiectele mai ușoare.
Vizată este chiar și ministra educației, Ligia Deca.
În această ediție a Știrilor Zilei stăm de vorbă cu jurnalista Raluca Pantazi, de la EduPedu.
De ce întârzie fondurile PNRR
Comisia Europeană atrage atenția asupra unor numiri suspecte de incompatibilitate și de conflict de interese la șefia super-agenției care coordonează toate companiile de stat.
Potrivit site-ului economedia.ro, desemnarea lui Victor Moraru drept vicepreședinte nu respectă standardele continentale privind transparența și concurența. El a participat, în calitate de angajat al Secretariatului General al Guvernului, la selecția membrilor comisiei care avea să-l numească ulterior în funcție.
De asemenea, nici unul dintre cei trei șefi ai Agenției – Mihai Precup, Victor Moraru și Ciprian Hojda – nu ar avea experiența cerută pentru un astfel de post.
Agenția pentru Monitorizarea Întreprinderilor Publice va controla firme cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro. Înființarea ei e considerată una dintre reformele neîndeplinite încă de România în cadrul PNRR, ceea ce blochează fonduri de două miliarde de euro.
O a doua problemă, mai scrie Economedia, e felul în care ar putea fi desemnați în viitor șefii de la Regia Patrimoniului și Protocolului de Stat.
Guvernul ar vrea ca ei să fie numiți doar cu aviz de securitate, care să le permită accesul la documente clasificate – așa cum se procedează în cazul companiilor din industria de apărare. PNRR nu impune o astfel de măsură, însă, iar Regia a funcționat până acum fără acest nivel de secretizare.
RAAPPS a clasificat însă informațiile despre o vilă din cartierul bucureștean Aviatorilor. Recorder a dezvăluit în februarie că renovarea ei a costat 7 milioane de euro.
Atacul din Ucraina, prima anchetă
Summitul NATO de la Washington începe astăzi, la scurt timp după un atac rusesc cu rachete asupra mai multor orașe din Ucraina.
Cel puțin 38 de persoane au fost ucise ieri, iar una dintre ținte a fost un spital de pediatrie din capitala Kiev. Potrivit unei prime anchete făcute de ONU, înregistrările video ale atacului sugerează că racheta care a lovit spitalul nu era una a apărării antiaeriene, ci a armatei ruse.
În ciuda dovezilor contrare din ultimii doi ani, Moscova susține că nu ar ataca obiective civile în Ucraina.
Pare improbabil ca summitul care marchează al 75-lea an din istoria NATO să aducă și decizia începerii negocierilor de aderare cu Ucraina. Kievul va primi însă ajutor suplimentar din partea aliaților, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană Patriot.
Summitul e văzut și drept un test pentru Joe Biden: în urma unei prestații neconvingătoare în prima dezbatere de anul acesta cu Donald Trump, mai mulți politicieni democrați și lideri de opinie din Statele Unite i-au cerut să se retragă din cursa prezidențială.
E marți, 9 iulie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:56 Cât de curat a fost, de fapt, bacalaureatul?
05:21 Evaluarea Națională după contestații
06:14 Agenție guvernamentală, numiri cu cântec
07:12 RAAPPS: tot mai multă secretomanie
08:00 Atacul din Ucraina, prima anchetă
09:11 Naționaliștii au cel de-al treilea grup din P.E.
10:10 Protestul piloților TAROM s-a încheiat
10:42 Alegerile și riscul confuziei
11:28 Restricții pe podul Giurgiu-Ruse