Ceva putred a fost uitat în minister
Bună dimineața!
Dacă mai auziți de oameni cu funcții importante care demisionează după un scandal major, nu vă faceți griji. Sistemul are mereu un loc călduț. Ultimul exemplu, Adrian Glugă – fostul șef al IPJ Constanța.
A renunțat la funcție după scandalul 2 Mai, iar Predoiu anunța și o cercetare pentru neglijență. Nu știm cum sau dacă s-a încheiat. Știm că Glugă a ajuns consul în Pakistan fără concurs. Numele lui nu apare pe niciun site oficial. N-ar fi știut nimeni de el dacă jurnaliștii de la Europa Liberă nu i-ar fi verificat declarația de avere.
1. „Invităm publicul să nu aibă nicio opinie”
Foto: Agerpres
Scandalul de la Sf. Pantelimon a reușit să radicalizeze din nou societatea. Și atât de grav încât există oameni care se prefac bolnavi să intre în spital doar pentru a striga „Criminalilor!”. Mulți medici spun că a dispărut prezumția de nevinovăție, că frânturi de informații devin adevăruri absolute și că politizarea subiectului a dus la linșajul mediatic la care asistăm.
-
Relaxatul domn Rafila. Pare că, din toți medicii de pe lume, ministrul Rafila este cel mai liniștit. Aproape zilnic e întrebat dacă se gândește la demisie și de fiecare dată răspunde negativ. La fel răspunde și când i se cere ordinul prin care și-a trimis Corpul de Control la spital. În schimb, șeful Corpului care n-a găsit nicio problemă la Sf. Pantelimon a demisionat. E clar că aici e ceva putred și nici Ciolacu nu s-a mai putut face că plouă.
-
Drame și stenograme. Cazul a devenit un război medici vs. procurori, unul care ne amintește de fostul război politicieni vs. procurori. Virulența cu care se pun verdicte a dus la un îndemn amuzant, dar mai degrabă trist al sindicaliștilor Sanitas: „Invităm publicul să nu aibă nicio opinie”. Stenogramele care apar din două în două zile nu lasă pe nimeni să fie neutru.
-
Și restul? În România, în fiecare an, 200.000 de oameni ajung în fază terminală și au nevoie de îngrijiri paliative. „Din 10 pacienți în fază terminală, mai puțin de 2 au dreptul să moară în demnitate și fără dureri”, a spus pentru Hotnews Mirela Nemțanu, directorul executiv al Hospice Casa Speranței.
2. Peripețiile bravului scriitor Ciucă
Foto: Mediafax / Alexandru Dobre
Scandalul de la Sf. Pantelimon este primul furnizor de muniție în războiul electoral între PSD și PNL. Pe locul doi este cartea lui Ciucă. Pardon, coperta cărții lui Ciucă. Nici acum nu știm ce este după poza cartonată a șefului liberalilor, în afara câtorva truisme și a mărturisirii că îi place să pescuiască.
-
De la cehi i se trage. Nu știam de unde asemănarea cu bravul soldat Švejk. Grație G4media, am aflat de unde a venit strategia asta electoral-literară. Ciucă l-a angajat pe consultantul actualului președinte al Cehiei, Petr Pavel. Și Pavel și-a lansat cartea autobiografică „În prima linie” înainte de a candida. Cum el e acum președinte, Ciucă și ai lui au sperat că rețeta se aplică și la noi. Doar că la noi s-a scris mai mult pe panourile de la marginea drumului decât pe hârtie.
-
Ridicola conducere liberală. Interviul dat de Crin Antonescu le-a picat liberalilor mai greu decât orice atac al rivalilor politici. Fostul lider PNL a măturat pe jos cu actualii șefi ai partidului: „Trăim, la nivelul conducerii PNL, într-o formă de mediocritate și chiar impostură, inclusiv a candidatului la prezidențiale, care trebuie totuși denunțată de cineva care poate”. Laitmotivul interviului a fost cuvântul „ridicol”.
-
Share-ul sau viața politică. Lupta asta între PNL și PSD pare o bârfă la colțul străzii. Liderii nu se atacă față în față, doar aruncă articole plătite în adversari. Și, cum banii se duc mai mult pe afișe, se ajunge la amenințări cu pierderea funcțiilor dacă politicienii nu dau share postărilor șefului.
3. Ce caută ucrainenii în Rusia
Intrarea trupelor ucrainene în Rusia a surprins pe toată lumea. Sigur, cel mai mult pe ruși care, din postura de invadatori, s-au uitat în spate speriați. Până și Lukașenko, președintele din Belarus, aliat de bază al lui Putin, s-a speriat: „Haideţi să ne aşezăm la masa negocierilor şi să punem capăt acestei încăierări!”.
-
De ce în Kursk. Scopul intrării trupelor lui Zelenski în teritoriul lui Putin este, conform declarațiilor, formarea unei zone tampon. Acum, rușii trebuie să își mute trupele în zonele atacate slăbind astfel alte poziții din Ucraina.
-
Ținte nucleare în România. Financial Times scrie că marina rusă s-a antrenat pentru a lovi cu rachete nucleare peste 30 de ținte din Europa. România e cu trei obiective pe listă. Una dintre ele, podul Giurgiu-Ruse pe care abia se mai circulă. Deși e în urmă cu tema la autobiografie, Ciucă a dat bani să-și dea cu părerea pe subiectul ăsta. Poate că e cazul să ne mai uităm din când în când la industria noastră de apărare. PressOne a făcut-o și a găsit anii ‘70.
-
Cine s-a jucat cu gazul. Zelenski neagă, dar toată presa descrie cum au fost sabotate gazoductele Nord Stream. Un cetățean ucrainean are mandat de arestare emis de Germania pentru exploziile din Marea Baltică.
Covorul de flori din Bruxelles, realizat de 120 de voluntari care au folosit aproape un milion de flori în mai puțin de 4 ore. Foto: EPA/Olivier Hoslet
-
Un bronz și puțin aur. România a obținut mult disputata medalie de bronz la sol. De fapt, Ana Bărbosu. TAS a decis că Jordan Chiles nu a meritat locul trei, dar pe o eroare de procedură. Americanii au făcut contestația prea târziu. Din tot scandalul ăsta, rămânem cu declarația de aur a Anei: „Sper din tot sufletul ca la următoarele Jocuri Olimpice să ne aflăm toate pe același podium”.
-
Alexander Adamescu a scăpat de mandatul european de arestare. Curtea de Apel Bucureşti a revocat definitiv mandatul emis încă din 2016. Adamescu junior a fugit în Marea Britanie după ce ar fi mituit doi judecători într-un dosar în care era implicat tatăl său, Dan Adamescu, decedat între timp. Numele juniorului apare și în mega-dosarul foștilor șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă.
-
Românul care și-a ieșit din minți. După răscoala românilor din Leeds și violențele dreptei extreme din UK, un alt episod brutal a șocat Europa. Un român a înjunghiat o fetiță în Leicester. Din fericire, copilul a scăpat cu viață. Doar reacția unui angajat al unui magazin din zonă l-a oprit pe românul cu cuțitul.
-
Reținuți după ancheta Recorder. După două săptămâni de la publicarea investigației Recorder despre reclamele deepfake au apărut primele măsuri. 12 oameni au fost reținuți la Chișinău. În dosar apar 150 de persoane care au pierdut 15 milioane de lei după ce au fost păcăliți de escrocii de modă nouă.
-
Un nou tip de insulină ar putea îmbunătăți semnificativ viața persoanelor cu diabet de tip 1. Pacienții ar avea nevoie de insulină doar o dată pe săptămână.
-
Unii pacienți cu cancer terminal spun că psilocibina, principalul ingredient psihoactiv din aşa-numitele „ciuperci magice’, le alină suferința.
-
DE CITIT. De când a început războiul, un istoric din Kiev își riscă viața pentru a salva obiecte de patrimoniu aflate pe teritoriul cucerit de Rusia.
-
DE CITIT. Într-un interviu acordat unei foste colege, actorul Josh Hartnett explică de ce a renunțat la Hollywood în apogeul carierei pentru o viață relativ obișnuită într-un sat din Anglia, departe de lumina reflectoarelor.
Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.
Stefan Zweig s-a sinucis în Brazilia în 1942, în vremea Holocaustului. Intelectual evreu din Viena, Zweig n-a putut să treacă peste șocul prăbușirii civilizației care îl crease. Era născut în 1881, așadar era încă destul de tânăr. Dar lumea sa – lumea sa deja dispăruse.
Zweig a fost unul dintre cei mai importanți intelectuali europeni, din acea generație care a suferit și în primul, și în al doilea război mondial. Nici nu exagerez prea mult dacă spun că era unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați intelectuali din interbelicul târziu.
Sunt un mare admirator al cărților sale, iar aceasta – cartea sa de memorii – este cu atât mai importantă. Ea salvează de la uitare o întreagă generație. Generația celor născuți la sfârșitul secolului al XIX-lea într-o lume care părea dată pentru totdeauna, generația celor care au cunoscut cele mai mari orori din istoria recentă a omenirii.
Zweig nu este doar un scriitor excepțional, el a fost un martor și a devenit o conștiință.
Memoriile sale s-ar cuveni să fie citite de toți cei care vor să înțeleagă ce am pierdut în ziua aceea din vara anului 1914 când a început catastrofala prăbușire a lumii de ieri. Ziua când a început Primul Război Mondial.
Memoriile lui Zweig se încheie cu anul 1939, anul în care a început al doilea război mondial, război care a desăvârșit prăbușirea aceea.
Lumea de ieri ne-a rămas însă scrisă de Zweig și măcar așa s-ar cuveni să fie păstrată pentru totdeauna.
-
Cinci principii pentru o viață împlinitoare, din viața și opera lui Dostoievski
-
Cum să ieși din monotonia vârstei mijlocii făcând lucruri grele
-
Nu există un consens în rândul nutriționiștilor în privința consumului zilnic de lactate
-
Caii gândesc strategic și își planifică acțiunile, arată un studiu recent
-
Încă un studiu care confirmă că astrologia nu funcționează
-
O pauză de doar 5 secunde poate preveni escaladarea conflictelor în cuplu
-
O listă cu unele dintre cele mai bune hoteluri pentru familii din Europa
👋 Dacă îți place newsletterul Recorder, spune-le și altora despre el.
Poți da mai departe acest link: recorder.ro/newsletter
📬 Nu mai ai răbdare până la următoarea ediție?
Urmărește podcastul Știrile Zilei pe Youtube sau abonează-te la canalul de WhatsApp.
💬 Ai o întrebare pentru noi sau vrei să ne lași feedback?
Dă reply la acest email.