Percheziție informatică, astăzi, asupra uneia dintre cele două doctorițe de la spitalul bucureștean Pantelimon arestate preventiv. Maria Miron și Mirela Păiuș sunt bănuite de omor calificat și de tentativă de omor calificat cu premeditare.
Cele două doctorițe de la secția de Terapie Intensivă ar fi provocat moartea unui pacient de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de noradrenalină în două zile diferite. Un produs medical sintetic, noradrenalina menține tensiunea arterială în parametri normali.
Mai multe organizații profesionale au respins acuzațiile procurorilor.
Tot astăzi, Florina Pompilian a demisionat de la conducerea secției ATI de la Spitalul Pantelimon, deși rămâne în instituție. Iar ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a fost chemat la Guvern ca să explice în ce fel a verificat ministerul cele întâmplate în primăvară la spitalul din București.
Cazul Pantelimon dă naștere și unei dezbateri extrem de delicate, pe care România a evitat-o până acum: în legile de la noi nu există așa-numitul „drept de a muri cu demnitate”.
E vorba de procedura prin care, la cererea explicită a pacientului sau cu acordul familiei, medicii pot decide să nu-l resusciteze. Stăm de vorbă la Știrile Zilei cu Elena Copaciu, medic ATI cu zeci de ani de experiență.
Un an de la 2 Mai
S-a împlinit un an de la accidentul din stațiunea 2 Mai: pe 19 august 2023 doi tineri au fost uciși, iar alți trei – răniți grav de către un șofer care se urcase drogat la volan, Vlad Pascu.
Familiile victimelor încă își caută dreptatea în instanță, iar procesul a fost marcat de numeroase controverse.
Accidentul de la 2 Mai a scos la iveală și o serie de gafe, erori și grave disfuncții instituționale: Vlad Pascu fusese oprit de mai multe ori în trafic cu puțin înaintea accidentului, însă a scăpat de fiecare dată.
SUA: Începe Convenția democraților
Vizibil revitalizat – ba chiar un pic optimist -, Partidul Democrat din Statele Unite organizează săptămâna aceasta Convenția națională care va oficializa candidatura Kamalei Harris la Casa Albă.
Secondată de Tim Walz, ea l-a înlocuit din mers pe președintele în exercițiu: după cinci decenii în funcții publice înalte, Joe Biden e unul dintre vorbitorii programați în prima zi a reuniunii din Chicago.
Mai multe sondaje de opinie făcute recent indică o cursă foarte strânsă în noiembrie: Kamala Harris, însă, pare să fi echilibrat șansele nu numai la nivel național, dar și în mai multe state-cheie care, cel mai probabil, vor decide și de această dată rezultatul.
Cu nici o lună în urmă, nu puțini democrați păreau să se fi resemnat cu gândul unui al doilea mandat al lui Donald Trump. Rămâne de văzut dacă ascensiunea Kamalei Harris își păstrează ritmul până la data alegerilor.
În încercarea de a-și defini mai clar profilul, candidata democrată și-a făcut publice de curând planurile în privința economiei. Între altele, ea propune un plafon național al prețurilor la alimente și la alte produse de bază, majorarea scutirilor fiscale acordate familiilor cu copii și subvenții mai consistente pentru cele care își cumpără o primă casă.
E luni, 19 august. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:53 Cazul Pantelimon: noi demersuri ale Parchetului
01:31 Rafila, chemat la Guvern
02:08 Secțiile ATI și moartea cu demnitate
06:28 Un an de la accidentul din 2 Mai
09:14 SUA: Începe Convenția democraților
11:43 O minoră ar fi rămas gravidă cu un fost preot
12:26 Șoferii și băutura
13:05 Belșug din fonduri publice