Iureș instituționalizat în weekend și în această dimineață, întreținut intens de titlurile de la televizor.
Un așa-numit „ciclon” care-ar fi urmat să lovească România s-a dovedit o după-amiază ploioasă de toamnă: peste 5.000 de persoane tot au fost evacuate însă, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență s-a pus pe trimis mesaje de avertizare pe telefoanele mobile.
Lucian Sfîcă, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, observă că așa-numitul „ciclon Ashley”, invocat chiar de ministrul mediului, e o găselniță locală care nu există pe hărți și califică drept „isterie” cele întâmplate în ultimele zile.
Excesul de zel se poate explica, în parte, prin surpriza generalizată de-acum două săptămâni, când inundațiile din Moldova și Dobrogea au dus la moartea a 7 persoane și au provocat pagube considerabile.
Pe de altă parte, site-ul PressOne scrie că Bucureștiul, de exemplu, a pierdut fonduri PNRR în valoare de 160.000.000 de euro pentru lucrări de refacere a circa 4.000 de hectare din Lunca Dunării.
În cursul negocierilor cu Comisia Europeană, banii au fost alocați altor domenii, iar proiectul a rămas suspendat.
Camelia Ionescu, membră a filialei din România a Fondului Mondial pentru Natură, afirmă că pentru statul român nu reprezintă o prioritate nici planurile de management al riscului la inundații: ele așteaptă de aproximativ doi ani un buget grație căruia să poată fi puse în practică.
Agenția de recrutare Cotroceni
Nimic nu se pierde, totul se transformă: consilierii președintelui încep să fie trimiși în diverse funcții, înainte ca mandatul lui Klaus Iohannis să se încheie, în decembrie.
Cosmin Marinescu, de la Departamentul Economic și Social, urmează să fie susținut de PNL pentru un post în conducerea Băncii Naționale. El ar putea chiar să ajungă viceguvernator.
Potrivit site-ului HotNews, Daniela Bârsan, care conduce Departamentul de Comunicare Publică, va fi propusă pentru un post în Consiliul Audiovizualului. Propunerea ar fi fost deja trimisă Parlamentului.
Sergiu Nistor, consilier prezidențial pentru cultură, a fost deja votat drept viitorul ambasador al Românei în Letonia. Iar George Bologan, de la Departamentul de Politică Externă, va fi trimis ambasador la Sfântul Scaun și în Malta.
Potrivit HotNews, e posibil ca unul dintre consilieri să apară și pe listele PNL pentru parlamentare.
Klaus Iohannis însuși a încercat să devină anul acesta secretar general al NATO sau să ocupe o funcție europeană.
Vineri, el s-a dezis de proiectul liberal care i-ar fi permis să candideze ca independent pe liste de partid și a spus că nu va încerca să obțină un mandat.
Biroul Electoral Central a stabilit apoi că președintele poate să candideze la alegeri, însă doar asumat de PNL, nu în calitate de independent.
„Fortăreața Austria”
Extrema dreaptă din Austria a câștigat alegerile parlamentare, deși nu e clar dacă va și putea să guverneze: Partidul Libertății, condus de Herbert Kickl, a obținut peste 29% din voturi, față de cele 26,5 ale conservatorilor cancelarului Karl Nehammer.
Acesta din urmă a respins deja posibilitatea unui guvern de coaliție condus de adversarul său politic.
Partidul Social-Democrat s-a clasat pe cea de-a treia poziție, în condițiile unei prezențe la urne de aproape 75%.
Voturile se numără încă, dar o analiză făcutăla închiderea urnelor arată că cei mai mulți dintre cei care au ales extrema dreaptă au între 35 și 39 de ani și că mai bine de jumătate sunt femei.
Imigrația a fost cea mai importantă temă de campanie, iar Herbert Kickl s-a angajat să construiască ceea ce numește „Fortăteața Austria”.
Un aliat al lui Viktor Orbán, premierul Ungariei, el a mai spus că și-ar dori să devină Volkskanzler, cancelarul poporului: o titulatură care le-a adus aminte celor mai în vârstă de Adolf Hitler.
Formațiunea a fost înființată în anii ’50 de către un grup de foști naziști. Cu două zile înaintea alegerilor din weekend, unii dintre candidații săi au luat parte la o înmormântare la care s-a cântat un cântec dedicat SS – organizația paramilitară care a reprezentat baza partidului nazist german.
Victoria din Austria a Partidului Libertății e cel mai recent succes european al radicalilor de dreapta: Giorgia Meloni conduce Guvernul Italiei, Alternativa pentru Germania a câștigat recent un scrutin regional (în Turingia), iar Adunarea Națională din Franța a câștigat în iunie alegerile europarlamentare.
E luni, 30 septembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:
00:57 „Ciclonul” lipsă: explicațiile oficiale
03:20 Pregătiri amânate pentru inundații
04:04 Liber la cheltuieli în an electoral
05:28 Agenția de recrutare Cotroceni
06:54 Orientul Apropiat dă în clocot
08:03 Austria: extrema dreaptă a câștigat alegerile
09:55 Piedone, pe listele PSD
10:50 Anul universitar și incendiile din cămine
12:28 Marea Britanie: sfârșitul unei ere