Ancheta demarată de Ministerul Mediului confirmă investigația Recorder și cere desființarea Ocolului Silvic Muntenia

  • Ministerul Mediului a finalizat controlul pe care l-a promis în urma investigației „Genocidul stejarilor seculari”, publicată de Recorder la începutul lunii iulie. Conform surselor noastre, raportul întocmit după terminarea anchetei propune sancțiuni drastice și vorbește despre o „destructurare” a pădurilor administrate de Ocolul Silvic Muntenia, prin încălcarea celor mai elementare reguli silvice.
  • Anchetatorii au descoperit nereguli atât de grave încât, în concluziile raportului, solicită ca informațiile descoperite să fie trimise către unitatea de parchet cu cel mai înalt grad din România: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
  • De asemenea, raportul de control solicită retragerea autorizației de funcționare a Ocolului Silvic Muntenia, ceea ce înseamnă practic desființarea instituției.
  • Ancheta ministerului, deși una complexă, lasă necercetate o serie de piste esențiale deschise de investigația Recorder. Cel mai mare semn de întrebare este cum a fost posibil ca jaful din pădurile Ocolului Silvic Muntenia să fie făcut sub ochii angajaților de la Garda Forestieră.

Pe 8 iulie 2021, Recorder publica investigația „Genocidul stejarilor seculari”, care viza activitatea Ocolul Silvic Muntenia, un ocol privat care gestionează o mare parte din pădurile de câmpie din jumătatea de sud a țării. După mai multe luni de documentare, am reușit să prezentăm dovezi incontestabile despre cum acest ocol a doborât sistematic stejari seculari și alte categorii de arbori valoroși folosind documente de „igiena pădurii”, o pretinsă operațiune de curățare a codrului de arbori uscați. La o zi după apariția materialului, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat demararea unor controale severe în pădurile Ocolului Silvic Muntenia. Acestea au fost efectuate de o echipă mixtă formată din șase inspectori de la gărzile forestiere din Brașov și Timișoara.

După trei săptămâni de mers în teren, anchetatorii au elaborat un raport de control care confirmă neregulile descoperite de jurnaliștii Recorder și care arată că, atunci când vrea, statul poate să depisteze cu ușurință tăierile ilegale.

Conform unor surse din cadrul anchetei, s-au descoperit peste 63.000 de metri cubi de lemn tăiați în ultimii patru ani sub pretextul lucrărilor de igienă. Un sfert din totalul tăierilor de lemn de la Ocolul Silvic Muntenia au fost încadrate la „tăieri de igienă”, un procent șocant, având în vedere că la ocoalele de stat ale Romsilva procentul este, în medie, de zece ori mai mic. „Arborii puși în valoare nu corespund naturii lucrării de igienă, ci sunt arbori sănătoși ușor vandabili”, se arată în raport.

Inspectorii au luat prin sondaj mai multe zone unde Ocolul Silvic Muntenia a făcut tăieri. După ce au inventariat cioatele și le-au măsurat diametrele au calculat că există parcele din pădure de unde a plecat de fapt și cu 143% mai mult lemn decât era trecut în documente.

Un alt lucru scos în evidență de anchetatori este că cei de la Ocolul Silvic Muntenia vânau cu precădere stejarul pedunculat, o specie extrem de valoroasă și din ce în ce mai rară. O treime din cantitatea de lemn tăiată de ocol a fost lemn din această specie de stejar. Din verificările în teren ale inspectorilor s-a constatat că în unele parcele din pădurile Ocolului Silvic Muntenia s-a tăiat atât de mult, încât specia aproape a dispărut complet.

Raportul urmează să fie trimis către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se va deschide un dosar penal care îi va viza pe angajații Ocolului Silvic Muntenia. Vor fi cercetate o serie întreagă de infracțiuni care se desprind din ancheta Ministerului Mediului: furt de arbori, folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat, fals informatic și abuz în serviciu, fals intelectual si uz de fals cu scopul creării ilicite a unui surplus de masa lemnoasă destinată exploatării.

Ocolul Silvic Muntenia s-a înființat în mod ilegal

Ancheta ministerului lasă, totuși, fără răspuns una dintre principalele întrebări ridicate de investigația Recorder: cum a fost posibil ca, ani de zile, angajații de la gărzile forestiere să facă controale la acest ocol silvic și să nu descopere nicio neregulă. Conform surselor Recorder, în raportul care se întinde pe 140 de pagini nu se menționează nimic despre acest aspect, dar se precizează că Ocolul Silvic Muntenia a avut parte de un regim preferențial din partea organelor de control încă din momentul înființării.

Potrivit documentului, în urmă cu unsprezece ani, Ocolul Silvic Muntenia nu îndeplinea condițiile minime pentru a putea fi recunoscut ca ocol silvic de către de statul român. Mai precis, membrii fondatori nu dețineau suprafața minimă de pădure cerută de lege. Cu toate acestea, Garda Forestieră Ploiești a închis ochii și a autorizat ilegal ocolul.

Corpul de control al ministrului propune acum Comisiei pentru Autorizarea Funcționării Ocoalelor Silvice din Ministerul Mediului retragerea autorizației de funcționare pentru Ocolul Silvic Muntenia, ceea ce ar însemna, în fapt, desființarea.

Cele mai recente