Despre județul Vâlcea se poate spune că așteaptă: așteaptă să vină investitorii, așteaptă autostrada care nu mai trece odată munții, așteaptă rețelele de gaze și canalizare pentru comunele și orașele neracordate, așteaptă ca medicii să se întoarcă din Occident, așteaptă să răsară din pământ spitale. Totul e pe cale să se întâmple, dar totul se amână din patru în patru ani.
Județul Vâlcea are două mandate de senator și șase de deputat. Am încercat să stăm de vorbă cu toți candidații cu șanse la un loc în Parlament. În ciuda insistențelor, niciunul dintre politicienii înscriși pe listele Partidului Social Democrat nu a fost dispus să răspundă. Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea, ne-a asigurat că nu e vorba de o blocadă organizată: „Discut eu cu ei și le transmit solicitarea dumneavoastră“. Nici așa nu s-au lăsat candidații PSD-iști atrași în dialog, semn că piramida puterii s-a erodat și în teritoriu.
Notă: Informațiile din cărțile de vizită au fost redactate așa cum ni le-au comunicat candidații. Puteți alege un anumit candidat apăsând pe butonul de sub poză sau puteți să-i vedeți pe toți parcurgând articolul integral.
Claudia Mihaela Banu
Senat
Primul loc de muncă:
stagiar la un birou notarial
Actualul loc de muncă:
am propriul meu birou notarial din anul 2001
Ultima școală absolvită:
Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
Profesez ca notar de 20 de ani și cred că am o oarecare experiență în domeniul legislativ.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Mie îmi sunt dragi proiectele de implicare socială, aș vrea să ajut familiile monoparentale, dar cred că prioritatea va fi sănătatea.
3. Pentru ce cauză a județului Vâlcea veți milita în Parlament?
Județul Vâlcea are nevoie de infrastructură pentru a putea dezvolta turismul. Avem monumente istorice care sunt în paragină. Sunt foarte multe de făcut, pentru că în județul Vâlcea a predominat mentalitatea PSD-istă și au fost neglijate multe domenii. Și sigur că ne propunem și crearea de noi locuri de muncă prin crearea de parcuri industriale.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Slaba dotare a spitalelor, dar acest lucru a fost rezolvat parțial de Guvernul Orban. Eu zic că personalul medical a fost bine intenționat. Ei au fost lipsiți de dotări și sunt niște eroi pentru ce au făcut și ce fac. Și, desigur, este necesară construirea de noi spitale. Nu sunt specialist în domeniul sănătății, dar acesta mi se pare că ar fi primul pas.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
Nu m-am gândit la asta. Probabil că mai reprezentativ ar fi în două tururi, dar n-aș putea să vă dau acum un răspuns concret.
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
Da, mi se pare că unii au profitat prea mult de această imunitate. Dar ar trebui nuanțată. În anumite situații aș fi de acord.
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
Pentru. Eu sunt membră PNL din anul 2003.
-
Introducerea educației sexuale în școli
E un subiect delicat. Inocența copiilor trebuie păstrată, dar, în același timp trebuie și avertizați și protejați.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
O carte motivațională: „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul“, de Robin Sharma.
Cristian Buican
Camera Deputaților
Primul loc de muncă:
profesor de matematică la Liceul Teoretic nr. 5, Cluj-Napoca
Actualul loc de muncă:
Parlamentul României (trei mandate de deputat)
Ultima școală absolvită:
Facultatea de Matematică-Informatică la Universitatea Craiova
Limbi străine:
Franceză mediu. Mai puțin cu limbile străine, că am făcut rusa și franceza la liceu.
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
Am abilități în domeniul învățământului și în domeniul administrației publice.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
O să reiau legea de eliminare a pensiilor speciale, pentru că eu sunt autorul acestei legi. Trebuie să facem dreptate, că nu e corect ca unii să beneficieze de munca altora.
3. Pentru ce cauză a județului Vâlcea veți milita în Parlament?
Dacă Guvernul nu va înțelege să construiască drumul expres care leagă Râmnicu Vâlcea de Autostrada A1, eu voi veni cu un proiect de lege care să oblige Guvernul să facă acest lucru. Fără acest drum expres, județul va fi izolat din punct de vedere economic.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Lipsa cadrelor medicale și a paturilor ATI. Ar trebui construite noi spitale și ar mai trebui încurajat mediului privat să construiască spitale. În Occident există o concurență între spitalele de stat și spitalele private. Și, de asemenea, încurajarea medicilor să revină în țară printr-o salarizare atractivă. Salariile medicilor de la noi nu sunt comparabile cu ce au cei din Occident.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
Cu reducerea nu sunt de acord, cu restructurarea da. Există instituții care au surplus de personal, în timp ce altele au o lipsă cronică de personal. Să mutăm funcționarii acolo unde este nevoie de ei.
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„A patra vertebră“, de Martti Larni.
Laurențiu Nicolae Cazan
Camera Deputaților
Primul loc de muncă:
Cabinet de Avocatură Cazan Laurențiu Nicolae
Actualul loc de muncă:
Cabinet de Avocatură Cazan Laurențiu Nicolae
Ultima școală absolvită:
Master la Institutul Diplomatic Român
Limbi străine:
engleză și germană
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
Sunt avocat de 13 ani și cred că sunt potrivit pentru partea legislativă, mai ales că Parlamentul legiferează. Sunt apropiat mai mult de contenciosul administrativ și m-aș vedea în Comisia de administrație publică sau în Comisia juridică.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Greu de spus. La Legea insolvenței ar fi niște modificări de făcut…
3. Pentru ce cauză a județului Vâlcea veți milita în Parlament?
Voi milita pentru construirea unui drum expres care să lege Râmnicu Vâlcea de viitoarea Autostradă Sibiu-Pitești.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Cea mai gravă problemă este lipsa de educație a persoanelor, în sensul de a respecta normele. După cum vedeți, gradul de infectare ridicat este creat de lipsa de educație a cetățenilor privind respectarea unor norme legale impuse de către Guvern.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
„Bismarck: O viață”, de Jonathan Steinberg.
Victor George Stănculescu
Camera Deputaților
Primul loc de muncă:
profesor suplinitor de limba română și latină la școala generală din comuna Stoilești, județul Vâlcea
Actualul loc de muncă:
director la Administrația Bazinală de Apă Olt
Ultima școală absolvită:
masterat în Administrație Publică la Universitatea din Craiova
Limbi străine:
rusă (citit) și engleză
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
De 18 ani sunt avocat în Baroul Vâlcea și consilier județean din anul 2013. În Parlament cred că m-aș potrivi în Comisa juridică. Am demonstrat acolo unde am fost că mi-am făcut datoria și am încercat să dezvolt.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
E un proiect de lege despre care am mai vorbit, că am mai candidat și acum patru ani: răspunderea personală patrimonială a magistraților în cazul unei condamnări a României la CEDO. Nu mi se pare normal ca pentru o greșeală a unor judecători să plătească statul român, în speță noi, contribuabilii.
3. Pentru ce cauză a județului Vâlcea veți milita în Parlament?
Vedeți, nu există legea lobby-lui la noi. În prezent se cheamă trafic de influență. Și acesta ar fi un proiect de lege care ar trebui discutat. Pentru județul Vâlcea, lobby-ul este pe partea de dezvoltare, să atragem investitori și în această zonă săracă a României: Oltenia. Dezvoltare, adică infrastructură… Uite, gazele: o problemă în județul Vâlcea. Sau, de exemplu, orașul Berbești: peste 5.000 de locuitori, campus preuniversitar, liceu… și nu are canalizare… în secolul XXI, mileniul III.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Aceste slăbiciuni nu sunt numai în statul român. Să ne uităm la America, la Franța, la state mult mai dezvoltate. O problemă cu care se confruntă tot globul pământesc este problema sistemului medical. Eu cred că aici trebuie lucrat. Se vorbea de acele spitale regionale… eu sper să reușim să le facem. Ați văzut că un spital mai mult de 60 de ani nu poate să funcționeze, pentru că sunt acei viruși pe care nu-i poți omorî cu niciun fel de dezinfectanți, rămân în tencuială, rămân în toate alea. Aceste spitale trebuie dărâmate și construite din nou.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
PNL și-a arătat întotdeauna deschiderea pentru votul în două tururi. Nu mi se pare normal ca un primar să iasă cu 70% dintr-o prezență de 23%.
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
Dacă ne uităm la sistemul bugetar englezesc, o să observăm că acolo, o dată la 4-5 ani, funcționarii publici susțin din nou examenul pe post.
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
Nu trebuie să aibă nimeni această imunitate, dar să se coroboreze cu ceea ce spuneam la început: răspunderea patrimonială a judecătorilor. Dacă ai greșit, nu trebuie să ai imunitate. Dar dacă s-a făcut un abuz împotriva ta, să răspundă persoana care a săvârșit abuzul.
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
Și nu numai în caz de traseism. Chiar și dacă ai fost condamnat cu suspendare trebuie să pierzi mandatul de parlamentar. Un primar își pierde mandatul dacă e condamnat pentru un simplu caz de lovire. Dar un parlamentar nu-și pierde mandatul dacă e condamnat pentru luare de mită. Ar trebui să-și piardă și el mandatul.
-
Introducerea educației sexuale în școli
Depinde ce ar însemna asta ca manual. Cred că n-ar trebui introdus deocamdată acest proiect de lege, până nu se face o dezbatere. Am și eu o fetiță de 10 ani și îmi este greu să vorbesc cu ea, acasă, anumite chestii pe care le aude pe stradă. Ar fi bine ca un cadru didactic specializat sau un psiholog să poată purta aceste discuții.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
Mi-a spus un prieten și am citit „Inteligența emoțională“ de Daniel Goleman, în care se vorbește de diferența dintre inteligența emoțională și inteligența intelectuală. În materie de leadership, de tot ce înseamnă…
Marian Ion Lazăr
Camera Deputaților
Primul loc de muncă:
Uzina de Aluminiu Slatina
Actualul loc de muncă:
Coskunoz Drăgășani – o companie care produce subansamble de caroserie pentru Renault
Ultima școală absolvită:
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Limbi străine:
engleză (avansat), franceză (avansat)
1. Cu ce tip de experiență veniți în Parlament/ în noua legislatură? În ce domeniu vă considerați
expert?
În zona de industrie. Am lucrat în industria metalurgică.
2. Care este primul proiect de lege pe care vreți să-l propuneți în noul Parlament?
Trebuie amendată Legea obștilor de moșneni. E vorba de averea obștească, care acum a fost preluată de tot felul de oameni. Trebuie clarificat cum se gestionează o obște, iar ce produce obștea să ajungă la oamenii care beneficiază de obștea respectivă. În momentul de față, veniturile nu ajung la proprietarii de obște, ajung la tot felul de administratori…
3. Pentru ce cauză a județului Vâlcea veți milita în Parlament?
Vâlcea are o mare problemă cu infrastructura, mai ales rutieră. Râmnicu Vâlcea – Drăgășani e un drum care n-a mai fost asfaltat de 10 ani. El poate fi lățit pentru a deveni un drum expres Râmnicu Vâlcea – Craiova. Avem o zonă cu potențial turistic, dar Băile Govora, Băile Olănești și Voineasa au fost lăsate, pur și simplu, în paragină. E nevoie de investiții acolo.
4. Pandemia a scos la lumină multe slăbiciuni ale statului român. Care este, în opinia
dumneavoastră, cea mai gravă dintre ele și ce soluții propuneți?
Structura spitalicească nu a fost deloc dezvoltată. Spitalele sunt la fel ca acum 30 de ani. Nu s-a investit nimic. De exemplu, Spitalul Județean Vâlcea are nevoie de o nouă clădire lângă cea deja existentă, ca să poată fi mutate acolo anumite specializări. Acum, ele sunt toate în același corp. Nu ai cum să triezi pacienții, pentru că toți intră pe aceeași ușă. Deci, infrastructura spitalelor din România nu e făcută pentru a putea trece de o pandemie.
5. Cum ați vota în următoarele situații:
-
Revenirea la alegerile locale în două tururi
-
Reducerea semnificativă a aparatului bugetar
Nu trebuie redus, dar oamenii care sunt în sistem trebuie să-și facă treaba. Nu au criterii de performanță, fiecare face ce vrea…
-
Anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția
-
Pierderea mandatului parlamentar în caz de traseism (în ipoteza revizuirii Constituției)
-
Introducerea educației sexuale în școli
Pentru. E foarte bună. Aș prefera să înlocuim educația religioasă cu educația sexuală. Ar aduce mai multă plus valoare personalității unui copil.
6. Care e ultima carte pe care ați citit-o?
E o carte în limba franceză: „Alioșa“, de Henry Troia.