Serialul „România pe curat” a ajuns la ultimul episod. Îl folosim ca să tragem un nou semnal de alarmă cu privire la reciclarea deșeurilor din țara noastră. Reușim să reciclăm
Uleiul alimentar uzat pe care îl aruncăm la chiuvetă este unul dintre cele mai periculoase deșeuri. Apa, solul, animalele, toate au de suferit. Cu un gest simplu, colectând uleiul uzat,
La începutul anilor ’90, niciun antropolog nu i-ar fi dat vreo şansă micului burg nemţesc din nordul judeţului Sibiului. Saşii care până atunci ținuseră locul în viață, puseseră lacăt pe
În mijlocul țării, în Alba – un judeţ care se confruntă cu depopularea şi sărăcia – o comună are o absorție record a fondurilor europene: 16 milioane de euro în
În chestiunea racordării la rețeaua publică de apă, România prezintă toate datele unei țări subdezvoltate. O treime dintre români nu beneficiază de așa ceva (iar în ceea ce privește canalizarea
România are cea mai mică rată de reciclare a deșeurilor din toată Uniunea Europeană: sub 5%. În mod paradoxal, nu aceasta este cifra care ne arată adevărata dimensiune a incompetenței
I. El Camino de Bucharest „Uite, domnul primar a venit de la Copşa Mică pe jos“, arată Cristian Tudorache, primarul comunei Tărtăşeşti (jud. Dâmboviţa), către niște tovarăși aciuaţi în biroul
În comuna Hoceni din județul Vaslui primarul a introdus colectarea selectivă, iar dacă găsește gunoi aruncat aiurea face investigație până află al cui e. Apoi îl pune într-un colet și-l