Cel mai cinstit bugetar: un consilier al Primăriei Târgu-Neamț a făcut cerere să nu primească sporul de 25% la salariu, considerând că nu-l merită

Stimați iubitori de harfe, ne face mare plăcere să vi-l prezentăm pe Merticaru Rafael Iulian Marilen (domne, greu nume ai!). El este consilier superior I din cadrul Serviciului Investiții de la Primăria Târgu-Neamț și nu ratează nicio ocazie de a-și bate joc de șefii lui, niște politruci de provincie care își freacă mâinile de bucurie de când a început sarabanda pomenilor oferite de PSD. Merticaru al nostru, ce face? El a scris săptămâna asta o cerere către Daniel Harpa, primarul orașului Târgu-Neamț, în care a socilicitat să nu i se atribuie majorarea salarială de 25%, de care vor beneficia toți colegii săi și toți angajații din instituțiile administrației publice locale. Merticaru și-a motivat refuzul prin aceea că nu există în fișa postului atribuții în plus care să justifice această creștere substanțială a salariului. Omul s-a gândit că e ilegal să primească 3.000 de lei pentru munca pe care o făcea până acum pentru 2.400 de lei. „Am mari semne de întrebare asupra legalității acordării acestui spor“, a scris Merticaru  în cerere. Bineînțeles că ăia din primărie au râs în hohote și i-au aprobat cererea. Cine știe unde se duc alea 6 milioane ale lui Merticaru… nici nu vrem să ne gândim. Oricum, ei sunt obișnuiți cu aceste gesturi curioase ale colegului lor. Căci Metricaru este un vechi contestatar al banilor nemunciți. În urmă cu patru ani, el făcut o solicitare scrisă în care cerea să se găsească o cale de a returna contravaloarea unor tichete cadou pe care le primise – la fel ca toți colegii săi – din partea primăriei: „Acceptarea lor a fost o greșeală a mea, o încălcare a propriilor principii de corectitudine și demnitate pe care le respect și le am. Gestul de acceptare a acelor tichete m-a urmarit negativ pe tot parcursul anului 2013“. Harfa.ro îi acordă lui Merticaru Rafael Iulian Marilen Ordinul Harfa României în Grad de mare cruce. Mai rar oameni cinstiți cu harfă. Să trăiești Merticare!

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.