De ce avem atât de multe rețele cu apă contaminată: “În pânza freatică există depășiri la absolut tot”

4245
Hidrogeologii consultați de Recorder spun că, mai ales în zonele de deal și de câmpie, apa din pânza freatică este contaminată din cauza activităților agricole și a dejecțiilor umane și animale care se scurg în pământ. GRAFICĂ: Ionuț Duinea

La începutul acestei săptămâni, am publicat o hartă interactivă cu informații despre calitatea apei din mediul rural, pe baza analizelor efectuate de direcțiile de sănătate publică în peste 1.500 de localități din țară. Centralizarea acestor date a scos la lumină o situație dezastruoasă: în peste 800 de localități s-au înregistrat depășiri la parametrii de potabilitate stabiliți prin lege, ceea ce înseamnă că, în cele mai multe cazuri, oamenii își riscă sănătatea atunci când consumă apă de la robinet.

Articolul a stârnit un interes uriaș și am primit zeci de mesaje, din toate colțurile țării, în care oamenii s-au plâns de calitatea deplorabilă a apei. De asemenea, am primit și reacții din partea unor primării care ne-au precizat că depășirile indicatorilor de potabilitate care apar pe harta Recorder au fost cazuri accidentale remediate între timp. Însă din cele peste 800 de comune marcate cu roșu, doar câteva au venit cu astfel de precizări.

Am încercat să aflăm care sunt cauzele acestei contaminări pe scară largă și am consultat specialiști în foraje, geotehnicieni, medici, reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică și surse din cadrul firmelor care au construit rețele publice de apă.

Cele trei straturi de apă din subteran

În general, rețelele de apă din zonele de deal și de câmpie sunt alimentate cu apă extrasă din pământ. Apa din subteran se găsește în trei straturi diferite, care nu se influențează între ele deoarece sunt izolate în mod natural prin argile impermeabile.

Primul este stratul de suprafață, numit și pânza freatică (de obicei până în 30 de metri, acesta fiind cel care alimentează cea mai mare parte a fântânilor de la țară). Urmează apoi stratul de medie adâncime (între 30 și 100 de metri) și cel de mare adâncime (aflat la peste 100 de metri).

Printre specialiștii hidrogeologi se știe că, în cea mai mare parte a României, apa din primul strat este otravă curată, fiind contaminată din cauza activităților agricole sau a dejecțiilor care se scurg din WC-urile săpate în fundul curții. „De 20 de ani, de când fac studii, am interzis captarea din pânza freatică (n.r. – primul strat) în zona de sud a țării. Pentru că mor oamenii, există depășiri la absolut tot. Nici în grădină nu mai merită să udați cu apa aia. Am văzut cazuri de bebelusi cu bube pe ei din cauza faptului că îi spălau la țară cu apă din freatic”, povestește hidrogeologul Delia Sinescu.

Așa se face că, în cele mai multe cazuri, proiectanții și hidrogeologii le recomandă constructorilor să foreze până la cel puțin al doilea strat sau chiar la al treilea strat de apă din subteran. Așa cum ne-au spus mai mulți proiectanți, e foarte important ca, în dreptul straturilor de apă contaminată, interiorul puțului să fie cimentat, astfel încât apa contaminată din straturile superioare să nu sfârșească în captarea de apă potabilă. Miza este să se obțină cea mai curată apă posibilă, pentru ca, ulterior, stația de tratare să o proceseze cât mai puțin.

Numai că, așa cum se întâmplă în multe cazuri, aceste teorii argumentate științific sunt privite cu dispreț de cei care trebuie să le pună în practică. În teren, constructorii nu respectă întotdeauna indicațiile hidrogeologilor și ale proiectanților. Forarea în adâncime este mai scumpă și mulți dintre ei decid că, pentru a face economie, e suficient să sape doar până la pânza freatică.

„Dacă vrea să câștige la metrul de foraj, îmi spune că lui îi e suficientă pânza freatică pentru că folosește apa doar pentru fluxul tehnologic. Iar apoi, când îl întreb în detaliu, spune că spală vasele cu ea. Păi stați un pic, spălați vase? Vasul ăla, după ce îl clătești cu apa aia, din ăla mănâncă cineva”, explică hidrogeologul Delia Sinescu.

O sursă din anturajul mai multor firme de construcții care realizează rețele de apă în zona Olteniei ne povestește cum se procedează: „Dacă ați vedea cum se fac forajele astea, v-ați cruci. În bătaie de joc se fac. De exemplu, dacă proiectul spune că trebuie să faci un puț la 35 de metri, el îl sapă la 25 și colectează doar apă contaminată. Îl interesează să sape doar cât să obțină debitul de apă necesar pentru instalație, nu-i mai pasă de ce fel de apă e acolo”. Prețul unui metru de foraj e de aproximativ 100 de euro, deci economia pe care o face constructorul este ridicolă în comparație cu efectul produs.

Cum i-am păcălit pe europeni

Aceste firme sunt, de cele mai multe ori, conectate politic. Câștigă licitații cu dedicație, fac proiecte de mântuială și beneficiază de clemența instituțiilor statului care închid ochii la neregulile comise. Pentru ca frăția dintre politicieni și afaceriști să iasă cât mai câștigată, legile sunt încălcate cu nonșalanță sau adaptate în funcție de interesele lor.

România are o lege a apei potabile din 2002 și a adoptat-o la presiunile Uniunii Europene. A fost una dintre condițiile impuse de Bruxelles pentru aderarea la spațiul comunitar: o directivă europeană care trebuia introdusă în legislația românească și care vorbea despre “protejarea sănătății umane împotriva efectelor nefaste ale contaminării apei destinate consumului uman, prin asigurarea salubrității și a purității acesteia”.

Parametrii de potabilitate și limitele impuse pentru fiecare substanță prezentă în apă au fost preluate direct din directiva Consiliului Europei, care le-a elaborat în urma unor studiilor realizate la nivel global.

Însă directivele europene și legile românești sunt pur și simplu ignorate. Pentru exemplificare, să ne întoarcem la puțul pe care o firmă de construcții îl sapă pentru captarea apei atunci când implementează o rețea publică de apă. Legea românească spune că apa de profunzime folosită „ca sursă pentru sistemele de aprovizionare cu apă a localităților” trebuie să aibă o „calitate corespunzătoare categoriei de folosință într-un procent de 95% din numărul analizelor efectuate pe perioada unui an calendaristic”. Concret, apa dintr-un astfel de puț trebuie monitorizată cel puțin un an după efectuarea forajului pentru a vedea dacă poate fi folosită ca sursă pentru o rețea publică.

Legea nu este, însă, clară în legătură cu cine trebuie să facă această monitorizare și nici ce pățește cel care nu o face. Așa că o mare parte dintre constructori sar peste acest pas vital. O recunosc chiar angajații direcțiilor de sănătate publică care ulterior trebuie să emită autorizație sanitară de funcționare a instalației construite. „Noi am tot avut discuții și cu consiliul județean. Domnule, când vă apucați să faceți o rețea, primul lucru pe care trebuie să îl faceți e să vedeți dacă aveți apă bună în foraj. Că pe urmă degeaba faceți instalația și la sfârșit veniți la noi să obțineți autorizația sanitară de funcționare. Cum să ți-o dăm dacă forezi și apa e infestată cu nitriți? Nu prea ai ce să îi faci”, explică doctorul Ștefan Popescu, consilier superior la DSP Dolj.

Cum sunt falsificate analizele

Constructorii își permit să ignore calitatea apei din puț și pentru că instituțiile statului rămân pasive și preferă să meargă pe încredere. De pildă în comuna Gângiova (județul Dolj), unde Recorder a descoperit că apa era contaminată la scurt timp după inaugurarea rețelei, constructorul Condor Păduraru SRL susține că rețeaua livra apă potabilă în momentul finalizării proiectului.

Ca argument ne transmite la redacție un buletin de analiză emis de DSP Dolj cu o lună înainte de recepție. Pe respectivul document apa este într-adevăr curată ca lacrima la Gângiova. Dar chestionându-i pe reprezentanții DSP, aceștia recunosc, însă, că au făcut acele analize pe baza unei probe aduse chiar de constructor și, prin urmare, nu pot garanta că apa respectivă fusese prelevată din rețeaua de la Gângiova. „Recoltarea probei de apă a fost efectuată de reprezentantul societății, pe buletinul de analiză fiind declarată «apă rețea-Stația de apă Șimnic»”, ne transmit cei de la DSP. Adică apa a fost luată din altă rețea aflată la 70 de kilometri față de cea de la Gângiova care ar fi trebuit verificată!

Așa se face că, la nici patru luni de la inaugurare, Recorder a fost să recolteze probe de apă cu specialiștii de la un laborator acreditat și am găsit în apa „potabilă” de la Gângiova bacterii periculoase provenite de la materii fecale umane și animale.

Falsificarea analizelor prin recoltarea de probe din altă sursă este o procedură curentă, ne povestește o sursă din interiorul unei mari firme de construcții din Oltenia. „I-am văzut cu ochii mei de vreo trei ori cum se chinuiau să toarne apă plată în bidoanele de analiză. Se duc la laboratorul de la compania de apă, iau de acolo niște recipienți speciali, coboară în parcare la mașină și pun apă plată din PET-uri, apă din aceea despre care în reclame se spune că e cea mai pură”, ne povestește sursa noastră.

Pe baza unor astfel de analize, primăria semnează recepția, constructorul încasează banii, iar oamenii consumă apă contaminată.

De cele mai multe ori, autoritatea locală este complice la această situație în care sănătatea cetățenilor este pusă în pericol. Pentru că, după recepție, ar trebui să obțină de la DSP autorizația sanitară de funcționare și abia apoi să dea drumul rețelei. Numai că nici în acest caz legea nu este respectată și primarii profită de faptul că nu are cine să-i sancționeze. „Înainte de a cere autorizarea (n.r.- cei de la primărie), iau o probă și o aduc la noi să vadă dacă apa e bună. Dacă nu e bună, nu mai cer autorizarea”, spune doctorul Ștefan Popescu, consilier superior la DSP DOLJ.

Și, astfel, primăriile dau drumul rețelelor de apă fără autorizație de la DSP, profitând de faptul că sancțiunile sunt foarte mici și oricum ar fi suportate tot de contribuabili. Ca exemplificare, o primărie care furnizează apă nepotabilă poate primi o amenda de 4.000 de lei. „Singura condiție e să afișeze că apa este nepotabilă”, zice Ștefan Popescu, de la DSP Dolj. Cele mai multe primării nu respectă, însă, nici această condiție.

În investigația „Apă de băut”, publicată în februarie, am recoltat probe din patru localități cu rețele proaspăt inaugurate: Gângiova(Dolj), Dăneasa, Oboga și Baldovinești (Olt). La toate patru au fost înregistrate depășiri și niciuna nu avea aviz sanitar de funcționare. Trei dintre ele nu l-au cerut niciodată, iar una (Oboga) l-a cerut abia după vizita Recorder deși stăteau fără aviz de câțiva ani.

După harta publicată la începutul acestei săptămâni, pe baza analizelor efectuate de DSP, am primit zeci de mesaje de la oameni care ne-au spus că în comuna lor există rețea de apă, dar nu se regăsește pe hartă. Rețelele care funcționează fără aviz sunt, așadar, mult mai numeroase.

Acesta este al doilea episod dintr-o serie despre situația rețelelor de apă potabilă din România. În episodul următor, vom arăta cât de grav este fenomenul rețelelor de apă care funcționează fără aviz sanitar.

EPISODUL 1: Harta apei contaminate din satele României: în peste 800 de comune curge apă nepotabilă fără ca oamenii să fie anunțați


Editori: Cristian Delcea, Mihai Voinea

Comentarii ()