A zecea toamnă a Patriarhului

Pe 30 septembrie se împlinesc zece ani de când Daniel Ilie Ciobotea a fost întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost un deceniu în care Biserica a suferit transformări și a traversat momente dificile care i-au afectat imaginea și capitalul de încredere.

Sub conducerea Patriarhului Daniel, BOR a devenit o instituție mai bine organizată, dar mai puțin atentă la imaginea pe care o are în societate. Și-a extins afacerile, și-a cultivat relațiile cu mediul politic și a construit mai multe lăcașe de cult, dar a ratat momentele în care ar fi trebuit să fie aproape de oameni. Scuzele însăilate în comunicate oficiale sau rostite de figura încruntată a Patriarhului n-au putut șterge gafele făcute după tragedia de la Colectiv și nici efectele multiplelor scandaluri sexuale. La capătul a toate acestea, Biserica s-a transformat într-o entitate cu mai multe averi, dar cu mai puțină încredere.

Recorder vă prezintă principalele borne ale acestui deceniu în care Patriarhul Daniel s-a aflat la conducerea Bisericii Ortodoxe.

I. ÎNDEPĂRTAREA DE POPOR

La 3 noiembrie 2015, Preafericitul Daniel se coboară din dealul Patriarhiei în curtea bisericii Delea Veche din București, unde se oficiază slujba de înmormântare pentru Maria Ion, femeia de serviciu decedată în incendiul din clubul Colectiv.

Biserica Ortodoxă Română trecuse prin câteva zile de adormire după tragedia în care-și pierduseră viața, până în acel moment, 32 de oameni. Nicio reacție, nicio slujbă, niciun gest de compasiune. Tăcerea BOR era cu atât mai asurzitoare cu cât celelalte culte importante din România își trimiseseră deja reprezentanți pentru a aprinde lumânări și a se reculege în fața clubului Colectiv.

Coborât din van-ul Volkswagen, cu lanț de aur la gât și înveșmântat în alb, Patriarhul este înconjurat rapid de ziariștii aflați în curtea bisericuței de cartier. Nu se poate extrage din meleu și se vede forțat să vorbească cu presa laică. Întrebările nu sunt deloc curtenitoare. Nervos și neobișnuit cu „obrăzniciile“ jurnaliștilor, Patriarhul Daniel oferă o mostră de inadecvare într-un moment de tristețe și emoție cum nu mai cunoscuse România de la Revoluție încoace. Afișând o morgă de sfânt călcat pe pantofi, Patriarhul declară, cu ziariștii târâș, că nu era datoria Bisericii să-și trimită armatele de preoți la poarta unui club: „Slujbele se țin în biserică, nu în club“. De la celălalt capăt al microfoanelor se formează un murmur de indignare, la care Daniel răspunde printr-un marș sănătos către Volkswagen. Apoi întoarce obrazul (nu celălalt, același) și, înainte de a fi înghițit de habitaclul mașinii, rostește: „Nu mai învățați voi Biserica ce rol are ea! Învățați, mai bine, ce-i credința ortodoxă“. Iar automobilul Preafericitului demarează pe străzile unui București deloc fericit.

Este un moment simbolic, care arată îndepărtarea întâistătătorului Bisericii față de oamenii simpli chiar și în momentele de cumpănă. De 10 ani, singurele prezențe ale Patriarhului în mass-media au fost numai la organele de presă ale BOR: televiziunea și radioul Trinitas, ziarul Lumina, agenția de știri Basilica. Nu a răspuns niciodată întrebărilor reale ale societății, ascunzându-se în spatele unei imunități divine.

4 noiembrie 2015: Victor Ponta își dă demisia din funcția de prim ministru, dar protestele de stradă continuă în București. În timpul acelor marșuri ale tăcerii, mulțimile de oameni au trecut și prin fața Patriarhiei, iar disprețul a prins glas într-o scandare: „Daniel, Daniel, du-te după Viorel“. Nu peste mult timp, un sondaj IRES arăta că încrederea românilor în Biserica Ortodoxă scăzuse brusc sub 60%. Era pentru prima dată, după Revoluție, când acest indice se prăbușea cu 25 de procente.

5 noiembrie 2015: Patriarhul își cere scuze în fața tinerilor din România pentru atitudinea Bisericii la momentul Colectiv: „Biserica noastră îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică“. Mesajul său conciliant contează mai mult ca bornă în istoria BOR: este pentru prima dată când această instituție își cere scuze public.

II. BISERICA ȘI BANUL

La 30 septembrie 2007, în ziua în care era înscăunat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel oferea primul său interviu de la înălțimea acestei funcții și, înainte de orice, apăsa pe aceste cuvinte: „Biserica are multe mănăstiri sau opere de artă, dar din punct de vedere al banului este foarte săracă în raport cu nevoile sale de ajutor. De aceea, noi vă spunem să ajutați Biserica acum pentru ca ea să ajute pe cei mai săraci. (…) Bogații cu dare de mână, dacă sunt credincioși, pot face foarte mult bine la solicitarea Bisericii”.

Viitorul avea să demonstreze că nu erau niște cuvinte aruncate la întâmplare. În scurt timp, Biserica se lasă modelată în spiritul acestei viziuni și devine o instituție pragmatică cu venituri din ce în ce mai consistente: donații, subvenții și o paletă tot mai largă de activități comerciale. BOR și-a făcut trust de presă, agenție de turism și magazine online de pe care se pot cumpăra toate categoriile de obiecte bisericești, de la cărți, icoane și lumânări până la cruciulițe pentru mașină și forme de ornat coliva.

Furată de spiritul mercantil, Sfânta Biserică a ieșit adeseori din zona spirituală și, prin mijlocirea agenției de turism Basilica Travel, a ajuns să încheie asigurări auto și să organizeze excursii la Barcelona.

Totodată, mitropoliile din țară au fost încurajate să-și dezvolte afacerile. Printre cele mai eficiente se află Mitropolia Moldovei (păstorită de Daniel înainte să ajungă Patriarh), care, pe lângă activitățile specifice, produce bani din administrararea unor brutării, hoteluri sau săli de evenimente. Rezultate bune sunt raportate anual și dinspre Arhiepiscopia Tomisului și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. După zece ani sub conducerea Patriarhului Daniel, Biserica nu mai este săracă „din punct de vedere al banului”, reușind să încheie anul precedent cu un profit de 4,2 milioane de euro.

Toate acestea au făcut ca Biserica să fie tot mai mult percepută ca o instituție guvernată de interese comerciale, iar simțul mercantil al Patriarhul a devenit subiect de glume pe site-urile de umor. De altfel, într-una din puținele imagini din acești zece ani în care poate fi văzut dincolo de solemnitatea funcției patriarhale, Preafericitul vorbește despre o tranzacție imobiliară de câteva sute de mii de euro, pe care o rezumă cu aceste cuvinte: „Dai un ban, dar cumperi ceva frumos”.

III. ACTIVITATEA FILANTROPICO-SOCIALĂ

De fiecare dată când a fost încolțită de acuzații și controverse legate afaceri, opulență și investiții megalomanice, Patriarhia a avut mereu un răspuns: activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române.

În acești zece ani în care s-a aflat sub conducerea Patriarhului Daniel, BOR și-a dezvoltat rețeaua de instituții și servicii sociale prin care a căutat să contrabalanseze apetitul pentru profit. În comunicatele oficiale, Biserica susține că, în ultimul an, a cheltuit peste 20 de milioane de euro în scop filantropic.

Conform datelor oferite de BOR, instituția finanțează 159 de cantine sociale, 38 de instituții care oferă servicii medicale, 93 de centre de zi pentru copii, 47 de centre educaționale, 12 centre de zi pentru vârstnici, 51 de centre rezidențiale pentru vârstnici, 40 de grădinițe sociale și after-school, 21 de centre de urgență, 14 campusuri de tabără și alte 104 instituții sociale.

IV. SCANDALURILE SEXUALE

Vechiul Testament. Leviticul 18:22: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune”.

În vara acestui an, Biserica Ortodoxă Română a fost zguduită din temelii de trei cazuri de homosexualitate. Un episcop – Corneliu Bărlădeanu, de la Huși –, un preot-vedetă Cristian Pomohaci și un stareț – Celestin, de la mănăstirea Prislop, din Maramureș – au fost eliberați din funcțiile lor, sub acuzația că s-au culcat cu diverși bărbați așa cum se culcă cineva cu o femeie.

A fost o lovitură în plex aplicată Bisericii, aflată în plină ofensivă împotriva relațiilor homosexuale și pentru fixarea în Constituție a familiei tradiționale. Patriarhul Daniel a fost nevoit, pentru a doua oară, în mandatul său, să aștearnă pe hârtie scuze publice: „Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioșilor pentru tulburarea produsă de acuzațiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creștină”.

Pe la colțurile naosurilor se vorbește că cele trei cazuri sunt numai vârful unui iceberg de urâciune.

V. APROPIEREA DE POLITICĂ

22 septembrie 2014. Victor Ponta era prim-ministru, dar se afla în plin travaliu pentru ocuparea funcției de președinte. Își lansase candidatura pe Arena Națională și cumpărase, cu banii jos, mari oameni din cultură și sport pentru a-l susține în cursa cu Iohannis. Spre a tranșa decisiv lupta, Ponta gândește o asociere rapidă cu Patriarhul. Win-win, căci Patriarhul voia bani, mereu bani, pentru zidirea Catedralei Mântuirii Neamului. Totul se rezolvă cu o vizită a premierului, însoțit de camarilă (Gabriel Oprea – Interne, Robert Cazanciuc – Justiție și Ilie Sârbu – socru) pe șantierul lăcașului.

Se inspectează, se dau directive, se fac cruci. Întorși de pe șantier, cei patru bărbați de stat intră în paraclisul „Învierea Domnului” de lângă Catedrala Mântuirii Neamului, unde Preafericitul Daniel se afla cu treabă, ocazie numai bună pentru a oficia o rugăciune de mulţumire față de modul divin în care Dumnezeu a lucrat, prin robii săi, la ridicarea mega-bisericii. Se realizează fotografia de mai jos, în toată splendoarea ei, și se comunică public faptul că Patriarhul i-a oferit lui Victor Ponta „o icoană şi Ordinul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, pentru ajutorul acordat la construirea Catedralei Mântuirii Neamului“.

12 Octombrie 2014. „Dorim să-l evidențiem pe domnul vice-prim ministru Liviu Dragnea. A ajutat mai multe mănăstiri și pe lângă București, și pe-aicea. Îi oferim Ordinul Sfinții Martiri Brâncoveni și pentru ajutoarele viitoare” (râsete cu subînțeles pe scenă, râsete sănătoase ale mulțimii creștin-PSD-iste din curtea Mănăstirii Hurezi, unde s-a petrecut scena.)

Preafericitul îi prinde lui Liviu Dragnea crucea domnitorului în piept, apoi, scurt, militărește, cere „orchestrei“: „Vrednic este!“. Soborul de preoți din spatele său începe a cânta „Vrednic este, vrednic este“. Tot Preafericitul încheie momentul cu un ordin organizatoric: „Următorul!“. Și au urmat alții la decorat, lider locali, oameni din administrație, truditori ai statului care asigură an de an bugetele îndestulătoare ale Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Daniel a avut câte o decorație pentru fiecare.

PS: în anul electoral 2014 Cultele au primit suma record 22 de milioane de euro la rectificările bugetare. În plus peste cele 70 de milioane alocate de la buget la începutul anului.

VI. PROIECTELE MEGALOMANICE

Aproape 50 de milioane de euro. Atât a primit de la stat, din 2011 şi până astăzi, Catedrala Mântuirii Neamului. Au venit bani de la Guvern, de la Primăria Capitalei, de la primăriile de sector şi chiar de la consilii judeţene din ţară. În total, statul a acoperit peste 60% din costul ridicării construcţiei mastodont, care, potrivit estimărilor Patriarhiei, ar ajunge la 80 de milioane de euro, fără picturi şi alte acareturi trebuincioase. Terenul de 11 hectare, evaluat la 200 de milioane de euro, a fost cadou. „Patriarhia va construi Catedrala Mântuirii Neamului din fonduri proprii şi din constribuţiile credincioşilor“, anunţau oficialii BOR înainte de se a pune piatra de temelie. Dar s-a primit. În ţară, creştinii au fost mereu încurajaţi să doneze şi ei cât pot. O lumânare? O carte sfântă? Cotă parte la Catedrală.

De achiziţii şi licitaţii s-a ocupat, o vreme, inginerul Ioan Turbatu, un apropiat al Patriarhului. Bărbatul era însă condamnat în primă instanţă tocmai pentru aranjarea unor licitaţii publice, în perioada în care era şef la Electrica Moldova – dosarul „Transformatorul“, care l-a trimis după gratii pe Relu Fenechiu. Patriarhia l-a ţinut însă pe funcţie pe Turbatu şi a spus că respectă prezumţia de nevinovăţie, competenţa şi corectitudine a omului. Turbatu n-a primit iertarea de pe urmă, iar condamnarea a rămas definitivă.

Construcția, însă, a mers mai departe. Ansamblul de 120 de metri înălţime, 126 lungime, cu opt lifturi, patru adăposturi antiatomice şi 42 de cripte va fi inaugurat la 1 decembrie 2018, de Centenar, să rămână un simbol al unităţii românilor. Numai că proiectul megalomanic mai degrabă i-a dezbinat pe români decât să-i unească. „Vrem spitale, nu catedrale“, s-a strigat în această iarnă pe străzile marilor oraşe.

În România sunt peste 16.400 de biserici ortodoxe. În medie, un lăcaş de cult pentru 994 de credincioşi. Sunt datele Secretariatului de Stat pentru Culte, care mai arată că 3.200 de biserici s-au ridicat în România numai după Revoluţie și peste 1.000 se află în construcție la momentul la care citiți aceste rânduri. Ritmul de creştere al bisericilor îl depăşeşte de departe pe cel al şcolilor. Patriarhia a susţinut însă mereu că a fost pusă cărămidă pe cărămidă aşa, ca o reparaţie morală, căci prea multe biserici au fost demolate în comunism.

Au venit aici să ne numere bisericile şi jurnaliştii străini. Deutche Welle şi BBC au făcut reportaje ample în care spuneau că la fiecare trei zile în România se mai construieşte o biserică. Patriarhia le-a transmis, scurt, să nu mai vină, că-şi fac televiziunile de râs cu astfel de programe, să-şi vadă de problemele lor din Occident: „Considerăm că este mai demn pentru un popor European creştin să construiască biserici noi, necesare unor comunităţi numeroase, decât să vadă biserici goale din lipsă de credincioşi“.

Şi, exact aşa, cu această demnitate autoasumată, au fost ridicate biserici oriunde a cerut nevoia: în Hunedoara, în curtea unei şcoli generale; la Timişoara, în curtea unui liceu; în Constanţa, pe trotuare, pe staţii verzi şi chiar între blocuri, aproape de ferestrele oamenilor; în Cluj-Napoca, pe culoarul rezervat pentru dezvoltarea unei şosele rapide. S-a sfinţit locul chiar şi pe Platoul Bucegi, la 2.269 metri altitudine, pe creasta Parcului Național! Dacă or să simtă turiştii să se roage acolo? Mai e şi crucea de pe Caraiman care îndeamnă…

„Sunt sute de mănăstiri construite, ctitorite, răsvăruite în ultimii ani doar din simpla ambiţie a unor episcopi care s-au întrecut între ei în ctitorii. Mănăstiri care zac astăzi goale, că nu mai intră nimeni în ele. Dacă pe viitor Biserica nu-și va asuma dimensiunea ei socială, oricât fier-beton ar băga în ea se va prăbuși“, spunea Ilie Toader, preotul care a renunțat la haina sfântă motivând că nu mai poate crede în această meserie.

VII. PROBLEMELE DE IMAGINE

Pe lângă momentele care au pus sub semnul întrebării moralitatea Bisericii, au mai fost situațiile în care chiar imaginea Patriarhului s-a asociat cu slăbiciunile pământești.

Iunie 2010. Figura răvășită a unui bărbat cu hainele ponosite se întindea pe prima pagină a ziarelor și era difuzată în buclă la televiziuni. Barbătul era Gheorghe Ciobotea, fratele Patriarhului Daniel, care îl acuza pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române că l-a deposedat de moștenirea părintească: o casă și 20 de hectare de teren. Gheorghe Ciobotea declara în fața presei că, la momentul succesiunii, Preafericitul l-ar fi păcălit să semneze actele prin care îi ceda toate bunurile, iar apoi l-a lăsat să se zbată în sărăcie: “El a luat toată averea și pe mine m-a scos în stradă”. Patriarhul a răspuns, și de această dată, printr-un comunicat, în care îi transmitea fratelui său că „invidia este o boală sufletească foarte greu de vindecat”.

Aprilie 2017. Cele șase clopote care vor fi instalate la Catedrala Mântuirii Neamului sunt aduse în țară (cel mai mare cântărește 25 de tone și a costat 425.000 de euro). Cu această ocazie s-a putut constata că pe lângă stema patriarhală, pe suprafața clopotelor este gravat chipul Patriarhului Daniel. În spațiul public s-au iscat controverse aprinse despre chipul cioplit al Preafericitului, săpat în materialul de cupru electrolitic al celor șase clopote. Și Patriarhia a mai dat un comunicat: „Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este ctitorul spiritual al Catedralei Neamului. Este o tradiţie justificată de importanţa gestului făcut pentru ridicarea noului lăcaş de cult. Nu este un gest de mândrie, aşa cum încearcă să creadă unele persoane. Este o pecete ascunsă la care nu ajunge nicio privire niciodată, ştiind unde sunt montate clopotele”.

VIII. ALĂTURI DE COALIȚIA PENTRU FAMILIE

29 iulie 2013, undeva în lume. Papa Francisc este abordat de reporterii în timpul zborului cu care se întorcea de la Zilele Mondiale ale Tineretului, organizate în Brazilia. Jurnaliștii îl întreabă pe suveranul pontif cum se poziționează față de problema cuplurilor homosexuale, iar Papa oferă un răspuns istoric pentru felul în care Biserica Catolică înțelege timpurile moderne: „Cine sunt eu să-i judec?”.

25 noiembrie 2015, România. La mai puţin de o lună după tragedia din clubul Colectiv, un grup de iniţiativă cetăţenească reunit sub numele „Coaliţia pentru Familie“ publică în Monitorul Oficial o propunere de modificare a articolului 48 din Constituţie. Iniţiativa urmăreşte înlocuirea formulei „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi“ cu expresia „între un bărbat şi o femeie“. Pentru a putea fi depus în Parlament, proiectul are nevoie de 500.000 de semnături.

Cu prima ocazie pe care o are, la 5 ianuarie 2016, Patriarhul Daniel vesteşte creştinilor despre criza profundă în care se află familia în vremurile noastre. „De aceea, trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor «modele» noi de familie, care consideră că uniunea firească bărbat-femeie ar fi doar un model pentru altele“, predica Patriarhul. Era o zi de post, în ajunul Bobotezei. În aceeaşi zi, preoţii care erau primiţi în casele creştinilor sa dea binecuvântare le cereau acestora şi o semnătură de susţinere. S-au strâns semnături în biserici, pe uliţele din sate, pe străzile din oraşe şi chiar în şcoli!

Pe 14 ianuarie, după prima şedinţă a Sinodului, BOR transmite oficial că sprijină iniţiativa Coaliţiei, de care a luat act cu apreciere, pentru că „exprimă învăţătura Bisericii despre familie, precum şi poziţia sa constantă din punct de vedere juridic“. Tot de la înălţimea competenţelor sale juridice, Patriarhia Română anunţă, în luna februarie a acestui an, că „priveşte cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a aşa-zisului «parteneriat civil»“.

Biserica Ortodoxă nu s-a delimitat niciodată de iniţiativele Coaliţiei pentru Familie, în ciuda repetatelor devieri ale organizaţiei: mesaje de ură la adresa homosexualilor, campanii anti-avort, mistificări scandaloase cu privire la comunitatea LGBT.

Cu sprijinul BOR, proiectul Coaliţiei pentru Familie a strâns peste 3 milioane de semnături, iar în acest moment aşteaptă să fie votat de Senat, în calitate de cameră decizională. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că referendumul ar putea fi organizat în această toamnă.

IX. FANTOMELE TRECUTULUI

Pe lângă problemele care s-au abătut asupra Bisericii în acești zece ani, Patriarhul a avut de luptat și cu umbrele propriului trecut. „Era imposibil ca în Statul totalitar Biserica să nu coopereze cu acesta. Trebuie făcută o distincţie clară între cooperare, în folosul Bisericii şi al credincioşilor, şi colaborare, în dauna terţilor şi a Bisericii“, explica Patriarhul într-un interviu acordat teologului Jürgen Henkel pentru presa germană. Preafericitul nu a reuşit însă niciodată să lămurească pe deplin speculaţiile potrivit cărora, înainte de ‘89, ar fi colaborat cu Securitatea. „A fost ofiţer de Securitate sub acoperire“, spunea fratele său, Gheorghe Ciobotea, la supărare.

În 2007, la o lună după întronizarea sa, Patriarhul a primit din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) decizia de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică. „Neavând dosarul acestuia, nu am putut să votăm că ar fi făcut poliţie politică“, explica Mircea Dinescu, membru în Colegiul director CNSAS la acea vreme. Poetul spunea însă că a văzut cu ochii lui numele „Ciobotea Daniel“ pe un process-verbal întocmit de Direcţia de Informaţii Externe a Securităţii pentru 16 dosare distruse pe 23 decembrie 1989. „Era o listă cu barosani“, insista Dinescu.

Informaţia, niciodată infirmată de către capul Bisericii Ortodoxe, venea pe fondul suspiciunilor alimentate de ascensiunea sa ierarhică spectaculoasă în comunism. Pentru cei care au trăit în regimul de tristă amintire, scurta biografie care urmează pare desprinsă din filmele muncitoreşti de propagandă. În 1976, în plină dictatură ceauşistă, Daniel Ciobotea reuşeşte să plece în Franţa, la Strasbourg, pentru a-şi continua studiile doctorale. Iar după încă doi ani petrecuţi în Germania, rămâne lector şi apoi director adjunct al Institutului Ecumenic de la Bossey, din Elveţia. În perioada ’84-’85, profesor de teologie la acelaşi institut era şi Ilie Sârbu, socrul fostul premier Victor Ponta.

În 1987, Daniel Ciobotea ia o decizie surprinzătoare pentru un tânăr de 36 de ani plecat din comunism pentru o carieră universitară în Occident: se întoarce în România şi e tuns în monahism la mănăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ. Dar, pentru călugărul Daniel, şi drumul către cele sfinte e bine pavat: în doar 10 zile după ce îmbracă haina smereniei, parcurge două trepte ale vieţii monahale: ierodiacon şi apoi ieromonah. Un an mai târziu, mai sare încă două trepte: în 1988, e numit consilier patriarhal şi apoi conferenţiar la Institutul Teologic.

Această lină ascesiune în lumea monahală pune bazele afirmării lui Daniel Ciobotea în structurile de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române: la 7 iunie 1990 ajunge Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, scaun din care este ales, în urmă cu 10 ani, Patriarh al României.