Eternul eșec al educației românești. Mircea Miclea explică unde greșesc miniștrii, profesorii și părinții
Un an școlar compromis se încheie cu aplauze. Evaluarea Națională de la finalul gimnaziului a adus, statistic, cea mai mare rată de succes din ultimii ani. În Ministerul Educației nu mai stă nimeni să socotească de ce între copiii din sate și cei de la orașe e o prăpastie care se adâncește, deși evaluările lor, la fiecare doi ani, ar fi trebuit să corecteze aceste discrepanțe.
Fotografia promoției 2020 apare în ramă cu fețele răzuite a 30.000 de copii. Sunt cei care începeau școala acum opt ani, dar care n-au ajuns să dea examenul final. Despre ei, statul nu mai știe nimic. Ce ar trebui făcut urgent pentru a recupera materia pierdută în ultimele luni? Unde greșesc de ani buni profesorii și ce erori fac părinții cu aceste generații?
Mircea Miclea, psiholog, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și fost ministru al Educației, explică de ce examenele cu exigențe reduse nu fac decât să creeze iluzia cunoașterii și, în final, societăți fragile, cu indivizi ușor de manipulat.
On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify