Facem prăpăd și pe alte planete. Un român a prăbușit, din greșeală, o sondă pe Marte
IMPOSTURĂ. Știm că vă plac articolele despre români care fac și dreg pe la NASA sau dracu’ știe pe unde. Vine 1 decembrie și o să tot vedeți astfel de compatrioți care ne fac cinste în lume. Nu vă entuziasmați prea tare, colcăie impostura și în ei. Iată, de pildă, ce a reușit să facă Dumitru Popescu, un vâlcean 39 de ani, care s-a pripășit pe lângă Agenția Spațială Europeană.
Popescu a reușit, nici mai mult, nici mai puțin decât să prăbușească o sondă a modulului Schiaparelli, care trebuia să ajungă luna trecută pe suprafața planetei Marte și să vadă care-i treaba pe-acolo. Ei bine, din cauza lui Popescu, sonda s-a prăbușit de la 3.000 de metri și s-a făcut praf. O fi căzut în cap la vreun ins de pe Marte, o fi distrus vreun acoperiș pe-acolo… nu știm. Ce știm e că această misiune, de o uriașă importanță pentru omenire, a eșuat din cauză că Popescu n-a făcut cum trebuie niște teste legate de intrarea în atmosferă a modulului. Sonda de pe Schiaparelli. A făcut-o Popescu praf
În ultimele zile a început lumea să se cam prindă că e vina lui Popescu. Presa italiană i-a sărit în cap (căci erau și italienii băgați în afacere, Schiaparelli ăsta a fost un astronom italian). La Repubblica ni-l face cu ou și cu oțet pe vâlceanul nostru. Din impostor nu-l scoate. Aflăm și noi că Popescu, absolvent de teologie, s-a băgat să facă teste de inginerie spațială deși el habar n-avea. Compania pe care o conduce a mai produs până acum niște drone ieftine (de-astea de filmează hipsterii cu ele pe la festivaluri). Mândria lui Popescu este însă un hoverboard (pentru copii mai ales) care se ridică câțiva centimetri de la sol, și poți să te joci cu el cinci minute, cât ține bateria.
Popescu călare pe jucăria lui
Așa că, Popescu al nostru dă din colț în colț și nu știe pe unde să mai scoată cămașa. A mai luat și 1.1 milioane de euro pentru testele astea pe care nu le-a făcut. El zice că nu le-a făcut nu din neștiință, ci pentru că s-a temut că ar putea să tulbure relațiile dintre NATO și Federația Rusă (vrăjeală, habar n-avea): „Trebuia să fac aceste teste în 2014, în zona Mării Negre. Asta ar fi însemnat să zburăm foarte aproape de baza militară rusă de la Sevastopol. Atunci, Rusia tocmai ce ocupase Crimeea şi riscam declanşarea unui conflict între Federaţia Rusă şi NATO“, a declarat Popescu pentru La Repubblica.
Deci, v-ați lămurit și cu Popescu, da? Impostor! Le-a stricat acareturile la amărâții ăia de pe Marte. Îl sfătuim să lase dracului ingineria aerospațială și să se întoarcă la meseria lui de pe cartea de muncă: preoția. Să i se dea o parohie și să nu mai iasă dintre babe. Să stea acolo, că cine știe ce belele mai face.