HARFELE SĂPTĂMÂNII. Fuego și Vali Vijelie, invitați la praznicul lui Ștefan cel Mare

Rubrica „Harfele săptămânii” face, în fiecare duminică, un scurt inventar al știrilor cu harfă care ne-au trecut pe la urechi în ultimele șapte zile. O listă de fleacuri care, adunate la un loc, compun un mic tablou al României din zilele noastre.

– Postul de poliție din Săveni, județul Botoșani, se remarcă printr-o particularitate deosebită: este singurul sediu de poliție orășenească de pe cuprinsul țării dotat cu WC în curte. Pentru a remedia aceasta situație, Inspectoratul General al Poliției Române a alocat 3,5 milioane de lei pentru modernizarea clădirii în care își desfășoară activitatea Poliția Săveni. Numai că licitația de atribuire a fost contestată, s-a intrat într-un previzibil blocaj, iar bieții ofițeri din Săveni se tem că o să-i prindă iarna meditând la dosare nerezolvate tot prin fundul grădinii.

– Giurgiuveanul Răzvan Predica, din Roata de Jos, susține că socrii săi au în bătătură cea mai bătrână gâscă din lume. Într-o scrisoare trimisă la redacția ziarului „Giurgiuveanul”, Predica afirmă că gâsca socrilor săi este în etate de 30 de ani, având aceeași vârstă cu soția sa. „La îndemnul tuturor celor cărora le-am povestit, m-am decis să fac public acest lucru. Mi se pare ceva ieșit din comun și sunt sigur că va prinde la public. Nu este nici o glumă, gâsca are vârsta respectivă, are picioarele turtite, nu prea mai vede și de peste zece ani nu mai face ouă”, se arată în scrisoarea lui Predica.



– Este pentru al treilea an consecutiv când Ștrandul Municipal din Vaslui nu poate fi deschis din lipsa un salvamar autorizat. Până acum trei ani, vasluienii rezolvaseră treaba românește și puseseră un angajat al primăriei să facă pe salvamarul, însă acesta și-a dovedit incompetența când un tânăr s-a înecat sub ochii săi. De atunci, autoritățile au împrejmuit bazinul cu plasă de sârmă și rămân nepuntincioase în fața rugăminților fierbinți venite din partea cetățenilor: „Din păcate nu găsim acel salvamar cu atestat care să vină să lucreze la Vaslui”, a declarat viceprimarul Dragoș Cazacu. Pentru a mai alina suferința vasluienilor, autoritățile locale au anunțat că incinta ștrandului rămâne deschisă ca baza de agrement, cu intrare liberă. Astfel, doritorii se pot așeza pe șezlonguri în jurul bazinului împrejmuit cu plasă, pot face grătare și se pot răcori cu ajutorul unor dușuri montate în imediata apropiere.

– Câinele Sid, unul dintre cei mai performanți din cadrul Vămii Române, se pregătește să iasă la pensie. Sid are opt ani de vechime în câmpul muncii, perioadă în care a confiscat peste 900.000 de țigarete și a aplicat amenzi în valoare de 821.566 de lei (a băgat ceva bani la buget!). Harfa îl felicită pe câinele Sid pentru întreaga activitate și îi urează, în pragul ieșirii la pensie, tradiționalul s-o stăpânească sănătos!

– Disperați de situația în care se găsesc, locuitorii din Fundul Herții (greu încercatul județ Botoșani) trag un semnal de alarmă: ei avertizează că localitatea lor ar putea deveni primul sat din țară în care nu mai trăiește nicio găină. Tragedia este cauzată de un desant de vulpi care atacă orătăniile din Fundul Herții cu o înverșunare fără precedent. „Până acum mi-au mâncat 30 de găini, iar vecinii mei sunt în aceeași situație. În curând vom fi un sat care nu vom mai avea păsări”, a declarat o păgubită în fața ziariștilor de la „Monitorul de Botoșani”. Localnicii se vaită că autoritățile nu fac nimic pentru stârpirea vulpilor, motiv pentru care ne solidarizăm și cerem intervenția urgentă a premierului Mihai Tudose (că tot are el chef să le rezolve pe toate!). Să declare găina specie protejată prin lege la Fundul Herții și să-i ordone lui Țuțuianu de la Apărare intervenția Armatei pentru lichidarea vulpilor.

– Clanurile de romi provoacă incidente teribile la granița Moldovei cu Muntenia. În Focșani, două grupări interlope s-au omorât cu furcile și topoarele pe strada Gheorghe Doja din localitate. Patru dintre combatanți au fost uciși pe loc cu năprasnice lovituri de topor, autorii crimei făcând parte din clanul Mustafa, condus de Mustafa Argint. El a declarat nonșalant: „Am dat și eu cu ce am putut, ce era să fac?”. La Buzău, peste patruzeci de membri ai clanului Pistol, au intrat cu forța în Spitalul Județean și au agresat personalul medical pe motiv că aceștia nu-l îngrijesc cum trebuie pe unul de-al lor. Paznicii spitalului n-au putut face față asaltului, fiind nevoie de intervenția mascaților. Bolnavul de la care a început scandalul ajunsese la spital după ce i s-a făcut rău la o pomană.

– Praznicul lui Ștefan cel Mare, din comuna vasluiană care poartă numele marelui domnitor, s-a ținut, anul acesta, pe ritmuri de manele și etno-dance. Fuego și Vali Vijelie au fost vedetele sărbătorii, la concurență cu cele 50.000 de sarmale pregătite de gospodinele din localitate întru pomenirea lui Ștefan.

– La Botoșani n-a fost nicio revoluție în decembrie 1989, e știută treaba, dar asta nu-i împiedică pe revoluționarii din localitate să solicite drepturi chiar și la 27 de ani de la prăbușirea dictaturii comuniste. Săptămâna aceasta, Consiliul Municipal a votat ca șase revoluționari botoșăneni să fie împroprietăriți cu 10.000 pătrăți de teren, iar alți 30 își așteaptă rândul.

– Polițiștii din Dorohoi (Botoșani, sigur că da!) se vaită că nu mai pot face față valului de cetățeni care vin să obțină permisul de conducere la ei în oraș. Sunt câte 100 de persoane pe zi, vin și din alte județe să dea de carnet la Dorohoi. Șeful de la permise susține că o explicație ar fi dificultatea redusă a traseului: în Dorohoi sunt intersecții puține, nu există semafoare (singurul municipiu din România fără semafoare), semnele de circulație sunt răzlețe. Mergi cu mașina de-a dreptul și cam ăla e examenul. E o explicație logică, dar ne temem să nu mai fie la mijloc și altceva. Polițiști dorohoeni, să nu care cumva să puneți mâna, că suntem cu ochii pe voi. În altă ordine de idei, așteptăm apariția unei noi înjurături pe străzile și bulevardele Bucureștiului: „Băăă, unde ți-ai luat, mă, permisul, la Dorohoi?!”

– În final, pentru că săptămâna care tocmai se încheie a stat sub semnul caniculei, vă facem cadou această fotografie de sezon, culeasă de Ionuț Dulămiță, ziarist și om de harfă.

Cele mai recente