HARFELE SĂPTĂMÂNII. Anul ăsta am avut Black Friday la icoane! Set complet redus la 100 de milioane

Rubrica „Harfele săptămânii” face, în fiecare duminică, un scurt inventar al știrilor cu harfă care ne-au trecut pe la urechi în ultimele șapte zile. O listă de fleacuri care, adunate la un loc, compun un mic tablou al României din zilele noastre.

– Întâi și întâi ne îndreptăm atenția spre îndrăgita regiune a Moldovei. Aici, o investiție străină soldată cu crearea a 400 de locuri de muncă a degenerat, românește, într-o ceartă pentru locurile de parcare. La începutul acestui an, în orașul Onești și-a făcut apariția o companie germană care a deschis în micuța urbe moldavă ditamai fabrica de volane (da, volane pentru mașini). A fost veselie mare și oneștenii nu-și mai încăpeau în piele de bucurie că vor fabrica volane și vor câștiga salariu. Bucuria n-a durat mult, pentru că locuitorii care domiciliază în apropierea fabricii au început să facă scandal că TIR-urile venite să ridice marfa le ocupă locurile de parcare. În semn de protest, ei s-au hotărât să-și parcheze mașinile în poarta fabricii, blocând accesul TIR-urilor și împiedicând ridicarea mărfurilor. Publicația locală „Unu pe Trotuș” relatează că, în ultima săptămână, situația a devenit tot mai tensionată, iar activitatea fabricii e pusă sub semnul întrebării. Bun venit în România, investitori!

TIR blocat la intrarea în fabrică în urma scandalului pentru locurile de parcare FOTO: unupetrotus.ro

– Nu ne grăbim să plecăm din Moldova, așa că ne deplasăm puțin mai la nord și aflăm următoarele: senatoarea Emilia Arcan a improvizat un cabinet medical în sediul PSD Piatra-Neamț și i-a invitat pe pensionarii din localitate să-și măsoare gratuit glicemia și tensiunea arterială. Acțiunea a fost un succes: peste 400 de nemțeni au răspuns prezent, iar senatoarea Arcan a promis că va repeta acțiunea, urmând să efectueze și controale oftalmologice gratuite. Foarte bine faceți, doamna senator! Aveți grijă de ei, că mâine-poimâine vin noi alegeri. Luați-le tensiunea și verificați-i la ochi, că e foarte important să rămână în viață și să poată vedea unde pun ștampila.

– Mai jos, prin Muntenia, pensionarii nu sunt la fel de cuminți. Sătui să mai aștepte măririle trecute în programul de guvernare, unii dintre ei s-au apucat de combinații ca să mai facă și ei un ban. Doi sexagenari din comuna Corbii Mari (Dâmbovița) au fost prinși, săptămâna aceasta, în timp ce acționau pe raza municipiului Pitești. Ei intrau în blocurile de locuințe, sunau la uși și pretindeau că lucrează la salubritate și strâng bani pentru curățenie în scările de bloc. Au fost prinși și fotografiați. Uitați-vă la ei în ce hal i-a adus statul paralel care nu-l lasă pe Liviu Dragnea să mărească punctul de pensie.

Pensionarii prinși cu combinații FOTO: Gazeta Dâmboviței

– Există, însă, și județe în care statutul de pensionar a devenit o aspirație. În Teleorman e atâta prosperitate că singura speranță a tinerilor din județ (cei care n-au apucat să plece până acum) este să îmbătrânească și să se înscrie în Casa de Ajutor Reciproc pentru a putea solicita împrumuturi. Conform ziarului „Mara” (publicație teleormăneană), CAR-ul pensionarilor din Alexandria a ajuns la 11.600 de membri, iar cererile de înscriere sunt din ce în ce mai numeroase, inclusiv din partea unor persoane tinere. Sub impactul acestui fenomen, Consiliul Director al Casei de Ajutor Reciproc s-a întrunit de urgență și a hotărât coborârea vârstei de la care poți fi acceptat ca membru: cine a împlinit 50 de ani are voie să se înscrie și să solicite împrumuturi. Hai, că încet-încet o să vă faceți majoratul cu bani de la Reciprocul pensionarilor.

– Mai lăsați-ne cu legile justiției și cu caracatița TelDrum! Există români preocupați cu treburi mai importante, ca de exemplu: cei 96,000 de membri ai grupului de Facebook „Bravo, ai stil” (e vorba de un reality-fashion care se dă la televizor, mai puneți și voi mâna pe-o telecomandă, ce naiba!) au lansat o petiție în care solicită clarificarea câtorva aspecte. Ei au sesizat diverse neconcordanțe între votul publicului și rezultatele afișate în emisiune, motiv pentru care au demarat acest demers de aflare a adevărului. Ne raliem și noi și solicităm coaliției de guvernare înființarea unei comisii parlamentare care să clarifice cum stă treaba la „Bravo, ai stil”. Românii merită să afle adevărul!

– Aflăm de la Botoșani că, în scurt timp, va începe construcția Spitalului Leon Dănăilă. Ce să zicem? Dacă tot am început să ridicăm stabilimente cu numele unor somități aflate în viață, așteptăm cu nerăbdarea demararea lucrărilor la Penitenciarul Liviu Dragnea.

Ziar Piatra Neamț (publicație locală) ne anunță că Teatrul Tineretului din localitate are o nouă siglă pentru care s-au plătit vreo 80.000 de lei, bani publici. Dacă ne citiți din Piatra-Neamț, trageți oleacă de aer în piept și priviți pe ce ați dat banii. Asta e sigla:

– Hai, că începe Black-Friday-ul să fie serios și la noi în țară! (Nu ne referim la reduceri, că din punctul ăsta de vedere a fost la fel: prețuri mărite cu o zi înainte și reduse în vinerea neagră, să cadă fazanul în plasă). Anul ăsta oferta a fost atât de variată că în marile magazine online s-au vândut inclusiv icoane bisericești. Și nu orice fel! Seturi complete cu cele 82 de icoane necesare pentru împodobirea unei biserici de la zero. Reduse de la 13.000 de lei la 9.999. 100 de milioane în bani vechi, ca să fie clar pentru toată lumea. Plătești frumos cu cardul și îți vine curierul cu 82 de icoane la poartă, de la icoana cu Învierea Domnului până la Vindecarea Slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda. Eh, așa da! Ce Black-Friday e ăla dacă nu poți să cumperi un set de icoane la 100 de milioane? Vă dați seama că au fost niște popi prin țară care au stat fierți pe reduceri? Ce-or fi zis: „Bă, am terminat biserica, da’ nu-i pun acuma icoanele. Mai așteptăm, că trebuie să vină Black-Friday-ul”.

Reduceri mari la icoane FOTO: Facebook / Sergiu Nicolae Brega

– Situație neplăcută la Buzău! Niște părinți din localitate au vrut să-i facă o bucurie fetiței lor de 9 ani și i-au cumpărat, din comerț, un ursuleț cu jeleuri dotat cu surprize. Fetița – nerăbdătoare – a deschis repede ursulețul și când a dat jeleurile la o parte hop!, bucuria! O figurină întruchipând o femeie războinică, îmbrăcată sumar și afișând o atitudine provocatoare. Cazul a ajuns în presa locală, care a luat atitudine și a mers cu figurina erotică descoperită în ursuleț la un comisar de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului. Comisarul de la OPC și-a potrivit ochelarii pe nas, s-a uitat la imagini și a exclamat: „Hm, ce chestie!”. Bravii ziariști buzoieni au continuat cercetările și au descoperit că ursulețul cu jeleuri era fabricat în Bulgaria. Oare ce-or fi încercând bulgarii să ne transmită cu treaba asta?

– Dacă ați ajuns până aici și tot mai aveți chef de citit, vă recomandăm un eseu despre colivă, publicat în ziarul „Lumina”. Îl găsiți aici și e chiar interesant. Din el puteți afla în ce secol a apărut coliva, cine a inventat-o și ce simbolizează ea. Hai, Doamne ajută!

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.