Singura fabrică din România care a produs ventilatoare pulmonare se închide după o sută de ani

• România așteaptă cu înfrigurare vârful pandemiei, care va lovi după Paști, iar principala îngrijorare este lipsa acută de ventilatoare pulmonare fără de care bolnavii de COVID-19 aflați în stare gravă nu pot supraviețui. Conform datelor oficiale, România dispune de aproximativ 1.700 de ventilatoare, în timp ce Germania, de exemplu, are 30.000.
• Țările din toată lumea au reacționat încă de la începutul pandemiei crescând numărul paturilor de terapie intensivă și achiziționând sau mărind producția de ventilatoare pulmonare. Și în România a funcționat, până de curând, o fabrică specializată în producerea unor astfel de echipamente: Întreprinderea Tehnică Medicală (ITM). Ironia face ca, după o sută de ani de activitate, această fabrică să se închidă chiar acum, când spitalele au nevoie disperată de echipamente.
• În ultimele săptămâni, Guvernul României a anunțat că vrea să achiziționeze câteva sute de ventilatoare pulmonare, dar, în lipsa unui producător autohton, e nevoit să se bazeze exclusiv pe importuri. Iar importurile sunt, pentru moment, sistate pentru că țările producătoare au ele însele nevoie de aceste echipamente pentru a-și proteja propriii cetățeni.
• Zilele trecute, o livrare de 400 de ventilatoare pe care România le comandase din mai multe țări a fost anulată. „Din păcate, s-au emis decizii ale guvernelor sau ale preşedinţilor din diferite ţări de unde trebuia să primim aceste ventilatoare, care practic au blocat ieşirile din ţară ale ventilatoarelor. Căutăm soluţii…”, a declarat premierul Ludovic Orban. Soluția de moment găsită de autorități a fost repararea ventilatoarelor stricate, aflate prin depozitele spitalelor. „Sperăm să putem repara 80-100 de ventilatoare”, a anunțat Raed Arafat.
• În tot acest timp, la Întreprinderea Tehnică Medicală din București s-a pus lacătul pe ușă. Cei 11 angajați care mai rămăseseră după o lungă agonie a acestei întreprinderi, considerată cândva de importanță strategică, au fost trimiși acasă. Patronul fabricii spune că, și dacă statul i-ar fi solicitat ajutorul, situația actuală a întreprinderii nu mai permite reluarea producției de ventilatoare.

„Echipamente bune, se făcea treabă cu ele”

Întreprinderea Tehnică Medicală din cartierul bucureștean Berceni se află gard în gard cu un cimitir. Fabrica și cimitirul au trăit împreună vreme de un secol. Și, în cea mai mare parte a acestei perioade, tăcerea dintre morminte a fost tulburată de lumea de dincolo de gard: huruitul utilajelor, zăngănitul tablelor de inox intrate în procesare, forfota sutelor de angajați care lucrau non-stop, în trei schimburi. Acum, după scurgerea veacului, doar cimitirul și-a mai păstrat, implacabil, obiectul de activitate. Fabrica, în schimb, a devenit și ea la fel de liniștită ca cimitirul: clădiri în paragină năpădite de buruieni, alei cu cimentul sfărâmat și țevi ruginite ieșite din pământ.

În 1920, la doi ani după terminarea Primului Război Mondial și în anul în care gripa spaniolă făcea ultimele victime în România Mare, autoritățile de la București înființau o întreprindere capabilă să producă echipamente pentru spitalele din toată țara. Așa a ajuns să se construiască, în sudul Capitalei, o fabrică strategică, aflată sub directa coordonare a statului: „Atelierele Ministerului Sănătății”.

Utilitatea ei avea să fie înțeleasă și de regimul comunist instaurat după Al Doilea Război Mondial. I se schimbă doar numele, nu și menirea: I.T.M.- Întreprinderea Industrială Tehnico-Medicală.

De atunci, fabrica s-a tot dezvoltat așa că, spre finalul anilor ‘80, în ea lucrau 2.000 de oameni, în trei schimburi. „Era gândită de așa manieră, că aveam totul integrat: turnătorie, prese, mase plastice, lăcătușerie, totul-totul era în fabrică. Intra pe poartă materia primă – plastic, inox – și ieșeau echipamente medicale”, povestește Aneta Hașegan, inginer la secția de cercetare și proiectare a întreprinderii unde inginerii lucrau umăr la umăr cu medicii pentru a crea aparatura din toate spitalele țării. „Se lucra mult, se omologau foarte multe produse, nu exista lună în care să nu mai apară câte ceva, că era aparat sau că era instrumentar”.

Întreprinderea Tehnică Medicală era des elogiată în presa de propagandă comunistă: „Deși a depășit o jumătate de secol de existență, Întreprinderea de Tehnică Medicală din București azi a atins cotele calitative pe care ocrotirea sănătății le cere. Între realizările obținute se află și aparatul portabil de anestezie denumit Romanest” . În astfel de articole se mai anunța că întreprinderea reușise să își facă loc pe piața din occident cu echipamente medicale și era prezentă la saloanele de invenții de la Viena, unde a și câștigat o medalie de aur în 1980.

Și se pare că nu era doar propagandă. Oamenii care au lucrat cu echipamentele produse de ITM înainte de ‘89 își amintesc despre ele că se stricau extrem de greu și că „se făcea treabă cu ele”. „Acum câțiva ani mai aveam în spital un echipament de tip ISM, așa se numea, de la instalație de sterilizare medie. A rezistat ISM-ul ăla în spital 40 de ani, am mai schimbat la el niște rezistențe, niște garnituri, dar nu mare lucru. Și când am renunțat la el era încă funcțional, dar ne-au cerut cei de la Agenția Națională a Dispozitivelor Medicale să îl înlocuim cu ceva mai modern”, povestește Liviu Galușinschi, tehnician la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Totuși, fabrica s-a dezvoltat mai degrabă în ciuda conducerii comuniste și nu datorită ei. Asta reiese și dintr-o stenogramă a unei ședințe a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R, scoasă la lumină de istoricul Petre Opriș. La acea ședință, când Ministrul Sănătății îi prezintă lui Nicolae Ceaușescu planurile de dezvoltare a producției de aparatură medicală, acesta din urmă răbufnește:

„Apucaţi-vă mai bine şi instruiţi personalul, nu aparatură. Nu pe aparatură trebuie să punem accentul în îngrijirea oamenilor. Aparatura este un auxiliar. Nu aparatura trebuie să vegheze noii născuţi, ci personalul medical, aşa cum s-a făcut întotdeauna şi cum se face în toată lumea. Este o concepţie greşită care se dezvoltă în Ministerul Sănătăţii, care face din medic un om lipsit de spirit uman, îl dezumanizează. Nu mai văd decât aparatură… Noi am avut o medicină bună când medicul nu lucra cu aparatul, ci cu urechea, cu simţul lui de om”.

Iar ministrul Sănătății îl aprobă pe Ceaușescu fără crâcnire: „Este adevărat”.

Privatizată din plictiseală: cum a vândut statul român o fabrică de importanță strategică

După 1990, fabrica a continuat să producă, dar pentru o piață din ce în ce mai mică. Exporturile s-au oprit, tehnologia și echipamentele au început să se învechească fără ca cineva să le mai înlocuiască, iar muncitorii își vedeau de treabă mai mult din inerție. „Produceam și așteptam. Nici noi nu știam ce așteptam”, oftează inginera Hașegan.

Și în timp ce angajații produceau și așteptau, din fabrică au început să dispară active. Ba o clădire, ba un teren. În zece ani, statul român a vândut din ea cam jumătate: peste 20 de active, spații de producție, clădiri și echipamente laolaltă.

Abia în anul 2000 e scoasă la privatizare și cumpărată de un fost membru al conducerii comuniste de până în 1989: Mihail Vasiliu, fost adjunct de ministru în Guvernul Dăscălescu, ultimul guvern comunist. Astăzi, Vasiliu povestește că a participat la privatizarea ITM-ului pentru că „nu aveam ce face, mă plictiseam”. Apoi continuă: „După Revoluție, am lucrat în administrația generală în Guvernul Văcăroiu. Când a venit CDR la putere, mi-am dat demisia și am ieșit din sistem. Eu toată viața am făcut doar industrie, nu știu să fac altceva, așa că m-am apucat să cumpăr o făbricuță din asta”.

În 2001, Mihai Vasiliu a plătit o sumă derizorie pentru o fabrică atât de importantă și atât de bine poziționată: 200.000 de euro. Astăzi, chiar Vasiliu spune că privatizarea fabricii a fost o mare eroare a statului. „A fost o greșeală, cum s-a greșit cu toate întreprinderile care au fost privatizate. În România existau, în 1990, cam o sută de întreprinderi strategice care ar fi trebuit sprijinite să se retehnologizeze. Printre acestea se numără și Întreprinderea Tehnică Medicală”.

Noii proprietari au continuat să vândă din activele fabricii și după privatizare. Peste 20.000 de metri pătrați de terenuri cu tot clădiri (o stație de acetilenă și magazii) au fost înstrăinate și au ajuns astăzi un supermarket și o benzinărie. „Acolo era o activitate numită ruină. Fusese un teren de sport, după care se construisera fel de fel de cocioabe și veneau ăștia cu droguri, se adunau acolo și eu am eradicat această chestiune”, se justifică Vasiliu.

În hotărârea consiliului de administrație consemnată în Monitorul Oficial s-a stabilit că vânzarea respectivelor terenuri se va face la un preț minim de 700.000 de euro. De unde rezultă că doar aceste terenuri au adus acționarilor de aproape patru ori mai mulți bani decât dăduse Vasiliu la privatizare.

După vânzarea acestor active, noii acționari au reorganizat fabrica, au retehnologizat-o pe ici, pe colo și, cu de zece ori mai puțini angajați decât în 1990, lucrurile au început să meargă, cererea de echipamente medicale fiind una ridicată.

Fabrica a trecut pe profit în anii următori. Potrivit Termene.ro, întreprinderea a vândut  echipamente de câteva milioane de euro către spitale sau direct la Ministerul Sănătății. Armata Română a cumpărat și ea de la ITM după ce societatea a obținut statut de furnizor agreat NATO. „Am făcut și un spital de campanie de la A la Z, folosit de NATO în Angola și în Somalia”, spune Mihail Vasiliu.

Prăbușirea finală a întreprinderii  

Dar după câțiva ani de venituri uriașe, creșterea întreprinderii s-a oprit brusc și a intrat într-un picaj liber. De la profituri de milioane de lei s-a trecut, după 2011, la pierderi de milioane. Mihail Vasiliu dă vina pe corupția din sistemul medical și pe străini. „Am fost jugulat de companiile străine care veneau la licitație. Eu ofertam 100 de lei pentru un produs și ele veneau cu 98 de lei, deși produsul lor costa 103 lei. Dar dădeau 98 de lei ca să mă juguleze pe mine, după care își scoteau câștigul din intervențiile post-garanție care erau de cinci ori mai scumpe. Se făceau toate în complicitate cu directorii de spitale care erau duși de aceste firme la congrese, primeau șpăgi mascate. Eu nu am putut să întru în jocul ăsta al corupției pentru că am altă educație”, susține Vasiliu.

Alte voci spun însă că atuul străinilor a fost, în primul rând, nivelul tehnologic al utilajelor din fabricile lor care produceau mai mult într-un timp mai scurt și scădeau astfel prețul final al produselor. Într-un domeniu în care avansul tehnologic este constant, ITM a continua să se folosească în producție de utilaje vechi. Mihail Vasiliu contestă această teorie, dar admite că n-a investit suficient în ultimii ani în retehnologizare: „Nu am mai făcut investiții privind calitatea pentru că nu am mai avut din ce, nu a mai avut bani”.

Totuși datele culese de Recorder de la Monitorul Oficial par să îl contrazică. În 2004 și 2005, anii buni de după privatizare, când societatea făcea profituri mari, acestea au mers doar în mică parte spre retehnologizare. Se duceau direct în buzunarele acționarilor. În 2004, de exemplu, dintr-un profit de 1,1 milioane de lei doar 200.000 de lei s-au dus pe investiții. Aceeași sumă modică a fost alocată și în următorul an, deși profitul crescuse de șase ori.

Fără retehnologizare, fabrica a avut din ce în ce mai puține contracte. A început să renunțe la o parte din angajați și la producția anumitor tipuri de echipamente. Ultimele ventilatoare pulmonare fabricate de Întreprinderea de Tehnică Medicală din Berceni au fost anii 2010- 2012. În 2018, fabrica ajunsese să primească comenzi de genul – o garnitură de 100 de euro pentru un aparat al Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani, județul Neamț. În acel an firma înregistra și cea mai mică cifră de afaceri din istorie, undeva la nivelul unui magazin de cartier: cam 100.000 de euro. Asta în condițiile în care cu  zece ani mai devreme societatea avea o cifră de afaceri de aproape 30 de ori mai mare.

Anul 2020 și izbucnirea pandemiei de COVID-19 a găsit Întreprinderea Tehnică Medicală cu 11 angajați și o producție aproape inexistentă. Chiar dacă statul român ar vrea să repornească activitatea în criza globală de echipamentele medicale pe care o traversăm, nu o mai poate face. „Nu m-a contactat nimeni din partea statului după ce a început criza. Dar chiar dacă ar face-o, nu mai pot ajuta pentru că nu mai am nici oameni și nici nu mai am cu ce”, zice patronul Mihail Vasiliu.

Întreprinderea e, practic, în pragul falimentului. Într-o cameră pustie, cu o ușă care stă strâmb în balamale, vopsită cu multe straturi, ca să i se mascheze vechimea, o doamnă mărunțică, ajunsă aproape de vârsta pensionării, se mișcă printre câteva echipamente medicale expuse pentru clienții care nu mai vin. Pe fiecare aparat au fost așezate coli pe care scrie „Fabricat în România”.

Imaginea aceasta e de săptămâna trecută, iar doamna mărunțică e Aneta Hașegan, inginer în întreprindere, care acum trebuie să fie ea însăși o uzină și să le facă pe toate: să fie și secretar, și contabil, și casieriță, și om al producției. Cu o mână răsfoiește facturi, cu cealaltă ține telefonul la care vorbește cu directorul întreprinderii, stabilind ultimele detalii ale închiderii: „Ce facem de luni noi?… Păi și oamenii?… Nu…. Pentru ce perioadă?… Da?… Ok… Bine…”.

Și așa, la capătul acestei convorbiri purtate într-o după-amiază de aprilie când România se afla în stare de urgență din motive de pandemie, pe Întreprinderea Tehnică Medicală s-a pus lacătul. Nu se știe dacă e temporar sau e pentru totdeauna. Dar ce se știe sigur, spun angajații, este că întreprinderea s-a închis din lipsă de comenzi.

Pe site-ul întreprinderii se găsește, încă, la vânzare unul dintre ultimele ventilatoare pulmonare produse în România.

În procesul de documentare am folosit informații de pe platforma termene.ro.