Acești senili care ne conduc
Bună dimineața!
Scandalul ordonanței cu drug-testele arată din nou că suntem la mâna unor habarniști care se cred atotștiutori. Decizii care pot schimba vieți se iau fără consultări, strict pe considerente politice. Și, dacă societatea se revoltă suficient, dau înapoi.
La fel și cu multe legi. Deseori, parlamentarii habar n-au ce scrie în legea pe care au votat-o la comanda șefului de partid. O schimbă cu prima ocazie și așa ajungem să avem un haos organizat sub coperta sistemului legislativ.
1. Ursul scoate politicienii din bârlog
Foto: Agerpres
Trebuie să avem mare grijă cu subiectele sensibile în anul ăsta superelectoral. Cum simt politicienii miros de voturi, cum sar să salveze societatea. Cazul ursului care a ucis o femeie pe munte se transformă în cazul premierului care calcă pe concediile parlamentarilor pentru un punct în plus la imagine.
-
Ce știm. O tânără de 19 ani a fost ucisă de o ursoaică pe traseul Jepii Mici. Salvamontiștii chemați să recupereze cadavrul au fost și ei atacați. Ursoaica a fost împușcată. Politicienii și-au amintit de problema urșilor pe care, teoretic, au mai rezolvat-o și anul trecut. Iohannis și-a amintit că a fost și el în zonă.
-
Ce nu știm. Nu avem nici acum numărul urșilor din țara noastră. Ne-am mai uitat și noi pe National Geographic și am înțeles că este o operațiune care se face cu calm și 📺️ cu ajutorul specialiștilor. La fel ar trebui luate și deciziile. Ministrul Fechet, întrebat ce e de făcut, a răspuns că „soluția e să gestionăm situația”. Și Ciolacu vine cu soluțiile lui. Alții vor să-i bage la închisoare pe cei care hrănesc urșii. În concluzie, nu avem nicio soluție concretă, dar ne grăbim să le prezentăm pe toate la TV.
-
Ce putem face. Cei care merg pe munte fac asta tocmai pentru sălbăticia locurilor, își asumă că pot fi în pericol pe traseu. Sunt echipamente care ne protejează de urs și intră toate într-o borsetă, iar aici e o listă cu sfaturi importante în cazul unei întâlniri nedorite pe traseu.
2. Biden, mai confuz ca oricând
Foto: Agerpres
La summitul NATO de la Washington s-au luat decizii importante, dar toți ochii au fost pe Joe Biden. Evenimentul a devenit un examen pentru actualul președinte american, un examen pe care l-a picat. Și mai multe voci îi cer acum să se retragă din cursa pentru un nou mandat.
-
Gafe istorice. Biden a făcut probabil cele mai mari gafe din carieră. Prima: l-a prezentat pe Zelenski așa: 📺️ „Doamnelor și domnilor, președintele Putin!”. A doua: a numit-o pe Kamala Harris 📺️ „vicepreședintele Trump”. Apoi a dat asigurări că starea lui mintală este bună și că este testat constant. Democrații se declară șocați de declinul președintelui care insistă să rămână în cursa cu Trump.
-
Turneul lui Orban. Premierul maghiar a surprins pe toată lumea. În primele zile ale președinției Consiliului Uniunii Europene, Orban a mers de capul lui să negocieze pacea cu Putin, Zelenski, Xi Jinping și Donald Trump. După ce a vorbit cu președintele Rusiei, un spital de copii din Kiev a fost atacat cu rachete. În acest timp, tabăra patrioților lui Orban devine a treia forță în Parlamentul European, iar leadership-ul occidental intră într-o criză fără precedent în ultimele decenii.
-
Și Ciucă al nostru. La summitul de la Washington a apărut și Nicolae Ciucă în spatele președintelui Iohannis. Imediat a fost taxat de colegii de alianță care l-au alintat Moș Teacă de PNL, semn că, în campanie, la fel ca în război, totul este permis.
3. Ministrul Educației, propria pilă la bac
Foto: Agerpres
Surse din minister și inspectorate au transmis către Edupedu că ministrul Educației a pus presiune pe cei care decid subiectele la Bac. Ligia Deca ar fi vrut să se asigure că nivelul subiectelor nu este prea ridicat, iar rezultatele să ducă pe cele mai înalte culmi munca ei și a președintelui Iohannis, protectorul ei politic.
-
Cum se apără Deca. 📺️ A negat informațiile venite pe surse explicând într-o limbă de lemn procedura de stabilire a subiectelor. Jurnaliștii 📺️ susțin însă că informația a venit din prea multe surse să nu aibă un sâmbure de adevăr, iar rezultatele incredibil de bune la Bacalaureat vin să susțină afirmația.
-
Record de promovați. Anul acesta, rata de promovare a Bacalaureatului este de 78.2%, după contestații. Vorbim despre cel mai mare procent din ultimii 15 ani. Din comunicatele în care ministerul se laudă cu rezultatele lipsește informația că un elev din trei înscris în clasa I nu a ajuns să dea Bac-ul. În total, 60.000 de elevi s-au pierdut pe drum, cu 10.000 mai mulți decât anul trecut.
-
Alergică la critici. Ligia Deca suferă de o boală care face ravagii printre politicieni: nu suportă criticile. Ea a recunoscut că, dacă cei de la comunicare nu șterg suficient de repede comentariile negative din online, se încarcă negativ și are o zi proastă. Sigur a primit pe rețele și sfaturi despre cum ar putea o duce o viață mult mai liniștită.
Un bărbat se dă cu rolele lângă postere cu soldați ruși în centrul Moscovei, unde temperaturile au ajuns la 28 de grade zilele trecute. Foto: Agerpres
-
Vara extremelor. Vom avea și 43 de grade la umbră, iar meteorologii spun că valul de caniculă este fără precedent. Devine limpede că trebuie să ne obișnuim cu temperaturile și fenomenele extreme.
-
Ordonanța, pe avarii. Ciolacu a schimbat ordonanța cu testele antidrog, dar și atitudinea. Dacă până mai ieri era fanul ordonanței, acum ceartă pe toată lumea pentru ea. În noul OUG scrie că IML-urile trebuie să facă în 72 de ore analizele de sânge. Dacă nu reușesc, șoferul își primește permisul înapoi. Soluția găsită vine cu un nou set de probleme.
-
Pe aici nu se circulă. Este perioada concediilor și transporturile sunt la pământ. Trenurile abia se târăsc din cauza căldurii. Pe unele dintre cele mai circulate șosele aproape că nu se circulă. Lucrările îngreunează mult traficul și în una dintre cele mai tranzitate vămi, iar Tarom a stricat mii de concedii.
-
USR, război cu ANI. Primarul Timișoarei este acuzat de conflict de interese după ce ar fi semnat un contract între primărie și firma unui donator din campania electorală. Fritz s-a apărat în online, iar Clotilde Armand a trecut direct la sesizări.
-
Secret mascat. Economedia.ro are două exclusivități. 1. RAAPPS, regia care se ocupă cu vilele de protocol ale statului, vine cu un proiect mascat de secretizare. Dacă ați uitat, regia e cea care a secretizat deja informațiile despre vila de 9 milioane de euro care poate fi ocupată de Iohannis. 2. Numiri cel puțin suspecte la super-agenția care controlează companiile de stat.
-
În căutarea stabilității. Franța a scăpat în weekend de pericolul dreptei extreme, dar greul abia acum începe. Guvernul încă neformat primește deja amenințări cu moțiuni de cenzură, iar un executiv stabil este deocamdată un vis frumos.
-
Râmnicu-Vâlcea este orașul din România cu super-potențial despre care nu se prea vorbește, crede un consultant la Banca Mondială și expert în dezvoltare urbană.
-
Gestul prin care Lamine Yamal sărbătorește golurile este un omagiu adus cartierului muncitoresc, populat de imigranți, în care a învățat să joace fotbal. Iar povestea sa îi inspiră pe copiii din Rocafonda să-i calce pe urme.
-
DE CITIT. În Norvegia, copiii sunt obișnuiți să se descurce singuri încă de la 7 ani și să se joace fără prea multă supraveghere din partea adulților.
-
DE CITIT. Peste 500 de scriitori, critici literari și poeți au votat cele mai bune cărți ale secolului 21, o listă publicată de The New York Times.
-
DE VĂZUT. La ce crezi că poate duce lipsa unor reglementări internaționale privind donatorii de spermă, combinată cu disperarea unor oameni care-și doresc copii cu orice preț? La cazul expus în mini-seria documentară „Man With 1000 Kids”. Meijer profită de naivitatea cuplurilor ca să populeze comunități, orașe, ba chiar continente, cu copiii săi, fără să-i pese de pericolul incestului și al consangvinizării. Iar el e doar un exemplu dintr-un fenomen care pare de neoprit.
Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.
Nimic nu e mai departe de gustul meu literar decât romanele “despre familii”.
Cu excepția cărților scrise de Garcia Marquez și Kadare, nu am citit nici măcar cronici de familie care să mă încânte.
Cu atât mai mare mi-a fost surpriza când am dat peste romanul Rosei Ventrella – Povestea unei familii fericite. A fost asemănată de presa din Italia și mai departe din toată lumea cu Elena Ferrante. Nefiind un ferrantian convins, m-am ținut departe de cartea doamnei Ventrella și am greșit.
E foarte frumos acest roman a cărui acțiune se întâmplă la Bari (de unde autoarea este de loc – ceea ce arată că știe bine articolul 1 din Constituția scrisului: „Scrie despre ce știi!”).
Mi-a plăcut mult Rosa Ventrella, iar de câte ori nu pot ajunge în sudul Italiei deschid această carte și pătrund în lumea aceea săracă și violentă, plină de pescari și prietenie, lumea aceea care înainte să strălucească în literatură a făcut carieră în filmele neorealiste italiene, cele mai frumoase filme făcute vreodată, filmele acelea marcate de tandrețe și umanitate care coboară până la deznădejde.
Sunt două personaje memorabile în romanul Rosei Ventrella: Maria și Michele. Până la ultima pagină nu m-am putut decide care îmi place mai mult.
Viața din cărțile Rosei Ventrella e aspră, e dură, întocmai ca viața adevărată.
Poate de aceea mi-a plăcut atât de mult: Rosa Ventrella chiar nu bate câmpii despre fericire și duminici în familie. Adică știe, chiar știe cum e, de fapt, viața – și nu minte.
-
Dacă ții la cineva, arată-i asta și pune telefonul deoparte
-
O comparație a felului în care suprafețele schimbă jocul de tenis
-
15 sfaturi de la medici oncologi despre ce poți face pentru a preveni cancerul
-
Cei mai mulți dintre noi avem nevoie de minim 7 ore de somn, iar trezitul la 5 dimineața nu este panaceul pentru productivitate
-
Destinații de vacanță din România și din vecini unde poți ajunge cu mașina în 3-4 ore
-
Un test drive cu noua Dacia Spring facelift
-
27 dintre cele mai frumoase poduri din lume
👋 Dacă îți place newsletterul Recorder, spune-le și altora despre el.
Poți da mai departe acest link: recorder.ro/newsletter
📬 Nu mai ai răbdare până la următoarea ediție?
Urmărește podcastul Știrile Zilei pe Youtube sau abonează-te la canalul de WhatsApp.
💬 Ai o întrebare pentru noi sau vrei să ne lași feedback?
Dă reply la acest email.