Mită la vârful PNL
Cad capete la vârfurile partidelor, cea mai importantă instituție a statului este atacată informatic, Europa freamătă sub proteste.
În timpul ăsta, liderii alianței negociază funcții la schimb cu voturi pentru alegeri comasate. Marcel Ciolacu trage concluzia: „Noi suntem aleși de Dumnezeu”.
1. Mită la vârful PNL
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova și unul dintre liderii PNL, este cercetat sub control judiciar. Ar fi primit de la un om de afaceri 16 milioane de lei în schimbul unor contracte frumușele cu instituția pe care o conduce. Dumitrescu are acum sechestru pe conturi. Banii s-ar fi dus însă pe excursii, produse de lux sau lecții de tenis. Sigur i-a mai rămas ceva pe Revolut.
-
Centura ocolitoare a legii. Dumitrescu este acuzat de luare de mită și fals în declarații. Conform unor surse din anchetă, procurorii DNA au descoperit că mita de 16 milioane de lei s-ar fi dat pentru contractul construcției centurii orașului Mizil. Proiectul a fost finanțat din fonduri guvernamentale – aproape 70 de milioane de lei – și din bugetul CJ Prahova – 44 milioane de lei. Aproape o treime din suma de la CJ a ajuns în buzunarul președintelui.
-
Mita se ia în familie. Tot sub control judiciar sunt cercetați sora și cumnatul lui Iulian Dumitrescu. Acuzațiile pentru ei sunt de complicitate la luare de mită și fals. Familia șefului CJ conduce mașini în valoare de 500.000 de euro, un Lamborghini Urus și un Bentley. Ambele lipsesc din declarația de avere a liberalului.
-
Cine este Iulian Dumitrescu. Șeful CJ Prahova este un lider important PNL, prim-vicepreședinte în partid. A fost favorit pentru a prelua Ministerul Transporturilor când Nicolae Ciucă era premier. Dumitrescu a fost printre primii care au susținut alianța cu PSD, dar și cel care i-ar fi cerut favoruri lui Cătălin Drulă pe vremea când useristul era la Transporturi. Dumitrescu a demisionat din partidul pe care, conform declarației de avere, l-a împrumutat cu 45.000 de euro.
2. Atac cibernetic la Parlament
Parlamentul, organul reprezentativ suprem al țării, a fost atacat de hackeri și documente sensibile au fost furate. Subiectul a fost tratat cu amuzament și în presă și în politică. Cu un război la graniță și cu SRI fără director de șase luni, nu prea e de râs că suntem atât de vulnerabili.
-
Pierdut buletin. Cartea de identitate a lui Ciolacu, dar și cea al lui Kelemen Hunor au apărut deja pe dark web. Premierul a reacționat aproape pufnind în râs: „Îl schimb. Sper să nu-mi fi făcut vreun credit”. Nici nu se gândește să plătească recompensa cerută de hackeri – 40.000 de euro. Bine că n-a fost certificatul de revoluționar.
-
Mega-scandal după atac. Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, a anunțat inițial că hackerii au pus mâna pe 250 GB de documente de la Camera Deputaților. S-a răzgândit la scurt timp: „Volumul datelor furate e de 300 MB”, adică de peste 700 de ori mai mic. Dacă ministrul Digitalizării nu știe diferența între megabytes și gigabytes, mai surprinde pe cineva furtul de date?
-
Cine e de vină. Tot ministrul Digitalizării a anunțat după atac că Serviciul de Telecomunicații Speciale este responsabil pentru securitatea site-ului. La scurt timp, STS a anunțat că departamentul IT al Camerei Deputaților se ocupă de fapt cu protecția datelor. 19 angajați sunt în acest departament, iar salariul șefului este de 8.500 lei net. Parlamentul are în schimb 110 directori și șefi, iar lefurile lor sunt de 15.000 de lei, mai mult sau mai puțin. De fapt, mai mult pentru că au și sporuri de condiții grele.
3. Comasarea și piperul alianței
Foto: Facebook/Guvernul României
Ideea comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale este tot mai aproape de a deveni realitate. Liberalii își doresc cel mai mult această mișcare. Și Iohannis zice că „ar fi o soluție”. Cei din PSD nu s-ar supăra, dar pun condiții grele. Partidele de opoziție se opun, normal.
-
Negocieri la taraba cu funcții. Subiectul a fost discutat împreună, dar separat în coaliție. Liberalii au votat începerea negocierilor cu PSD pentru comasare. Social-democrații nu au zis nu, dar, conform unor surse politice, va urma o negociere la sânge. Se va discuta împărțirea celor mai importante funcții: premier, comisar european, președinte la cele două camere ale Parlamentului. Ba chiar și o rocadă prezidențială.
-
Cum se opune opoziția. AUR a făcut scandal în timpul discuțiilor despre comasare. Oamenii lui Simion au mers și la ședința PSD și la cea a liberalilor. S-a strigat „dictatorule” către Ciolacu, iar buletinul premierului furat de hackeri a devenit pancartă de protest. Cei de la USR vor să meargă mai departe, la Comisia de la Veneția. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, trage concluzia: „Se poate face comasarea, dar numai încălcând legea”.
-
Pe cine ajută comasarea. Speriați de sondaje, liberalii speră că, dacă se va vota în aceeași zi pentru locale și europarlamentare, primarii lor nu vor vâna, ca de obicei, voturi doar pentru ei, ci și pentru Bruxelles. Un eșec ar însemna trecerea generalului Ciucă în rezervă politică.
Un bărbat, cățărat pe o mașină, gesticulează în timpul unui protest organizat de Asociația Șoferilor de Taxi Bucuresti-Ilfov în Piața Constituției din București. Foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto
-
Aplicația AUR, conexiunea cu SRI. Partidul lui Simion folosește o aplicație pentru a comunica mai ușor cu susținătorii și, bineînțeles, pentru a primi donații. Săptămâna asta am aflat că societatea care a dezvoltat softul a avut contracte serioase cu instituții din subordinea Serviciului Român de Informații.
-
Din dragoste la DNA. Primarul Botoșaniului este cercetat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Social-democratul Cosmin Andrei este acuzat că i-ar fi dat unei femei subiectele examenului pentru postul de consilier în instituția pe care o conduce. Cel care a anunțat poliția este soțul femeii care a aflat că jumătatea lui are acum o relație mult prea apropiată cu primarul.
-
Viktoria lui Orban. Liderii UE au reușit să se pună de acord pentru un ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Anunțul a fost o surpriză pentru că Viktor Orban s-a opus categoric ideii încă de anul trecut. La scurt timp după decizie, premierul Ungariei a declarat victorios că a evitat riscul de a pierde fondurile europene pentru țara lui.
-
Fermierii nu renunță la proteste. 1.000 de tractoare au fost aduse în zona centrală a Bruxelles-ului chiar în timpul summitului UE. În Franța, mișcările de stradă durează deja de mai multe săptămâni. Tractoarele blochează șosele și în Italia, Spania, Polonia sau Portugalia.
-
Povestea lui Fabián. Un columbian care s-a alăturat de la începutul războiului Legiunii Internaționale din Ucraina a supraviețuit 22 de luni pe front, s-a căsătorit cu o ucraineancă, iar acum au luat viața de la capăt în Spania.
-
Nu trebuie să te porți urât ca să ajungi sus. De fapt, există studii care sugerează că puterea în sine tinde să îi facă pe oameni egoiști și încăpățânați. Altfel, aceste trăsături sunt mai degrabă un dezavantaj decât o condiție pentru a avea succes în carieră.
-
DE CITIT. La ce mai folosește arta? Ne învață cum să trăim împreună cu ceilalți, nu împotriva lor. Unul dintre motivele pentru care societățile occidentale se destramă este îndepărtarea de științele umaniste. Asta nu înseamnă doar arta înaltă. Fie că e vorba de o pictură renascentistă sau o scenă din Nașul, arta e ceea ce te mișcă. (o recomandare de la Alex Enășescu)
-
DE VĂZUT. 📺️ American Nightmare, un documentar pentru cei care cred că doar în Poliția română există cazuri de abuz, incompetență și lipsă de compasiune față de victime. (o recomandare de la Cristian Delcea)
-
DE VĂZUT. Într-o seară de ianuarie, într-un studio din Los Angeles, 45 dintre cele mai mari voci ale anilor ’80 au înregistrat We Are the World. Documentarul de pe Netflix, 📺️ The Greatest Night in Pop, arată cum istoria se poate scrie atunci când orgoliile sunt lăsate la ușă. (o recomandare de la Anna Constantin)
Jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun, unul dintre oamenii care au pus umărul la lansarea proiectului Recorder, vine, săptămânal, cu o recomandare de carte.
În fiecare an pe 27 ianuarie este ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului.
În fiecare an la sfârșit de ianuarie citesc o carte despre Holocaust. Așa am ajuns la „Evadarea din ghetou”, scrisă de John Carr.
Aceasta este povestea adevărată a lui Chaim Herszman, un copil care a evadat din ghetoul din Lodz, din Polonia. A ucis un gardian nazist și a fugit, a fugit, a fugit.
A știut să supraviețuiască într-o Europă mutilată de război și a ajuns în cele din urmă în Marea Britanie, luptând în armata britanică.
Istoria lui Chaim Herszman are tot: aventură, dramă, suspans, final fericit. Și mai presus de toate este adevărată.
John Carr a scris o carte excepțională, care onorează memoria tatălui său. Care a supraviețuit Holocaustului.
Iar acum cartea aceasta încă așteaptă un mare regizor care să facă din ea un film nemaivăzut și popular, cu nimic mai prejos de „Pianistul”. Nu mă îndoiesc: va veni și acela.
-
Pe măsură ce munca devine tot mai stresantă, este esențial să creăm spațiu pentru odihnă în viețile noastre
-
Oamenii au problemele lor, iar starea lor emoțională ține mai mult de ei decât de tine
-
5 sfaturi de la un psiholog pentru părinții care vor să cultive reziliența copiilor
-
Câinii de talie mică cu boturi lungi trăiesc mai mult decât câinii mari cu boturi scurte
-
Un scurt tur al Barcelonei, alături de bucătarul Albert Adrià
-
Coasta de nord a Spaniei este o alternativă răcoroasă și autentică la plajele saturate de turiști
-
12 destinații din toată lumea, mai puțin cunoscute și mai puțin aglomerate
👋 Dacă îți place newsletterul Recorder, spune-le și altora despre el.
Poți da mai departe acest link: recorder.ro/newsletter
📬 Nu mai ai răbdare până la următoarea ediție?
Urmărește podcastul Știrile Zilei pe Youtube sau abonează-te la canalul de WhatsApp.
💬 Ai o întrebare pentru noi sau vrei să ne lași feedback?
Dă reply la acest email.