Pe cine alegem? Catalogul complet al viitorului Parlament

Duminică, 6 decembrie, vor avea loc alegeri parlamentare. Vom alege 465 de oameni pe care îi trimitem să ne reprezinte în Parlamentul României și care vor avea o influență uriașă asupra societății în care trăim: propun și votează legi, votează Guvernul, controlează activitatea ministerelor și a serviciilor secrete, pot schimba Constituția, pot suspenda președintele. Tot ei numesc șefii unor instituții importante ca Avocatul Poporului, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Banca Națională, Televiziunea Română, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe.

Am considerat că, înainte de a merge la vot, este esențial să știm cum gândește fiecare om dintre cei pe care îi învestim cu o influență atât de mare. Așa că am pornit un demers fără precedent în presa din România: am contactat peste 500 de candidați aflați pe locuri eligibile și le-am adresat același set de întrebări. Am reușit să vorbim cu 448 dintre ei, pe care i-am grupat pe județe, astfel încât fiecare cetățean să poată intra pe județul său și să poată vedea ideile candidaților care îi cer votul.

Candidații pe care i-am contactat, considerându-i eligibili, au fost aleși în urma unei simulări făcute pe baza scorului pe care fiecare partid l-a obținut în septembrie, la alegerile pentru Consiliul Județean. La Consiliul Județean s-a votat pe liste de partid, la fel ca în cazul parlamentarelor.

Le-am adresat același set de întrebări, încercând să cuprindem teme importante din societate, dar și să le oferim ocazia de a-și expune ideile. Nu ne-am propus să-i punem în dificultate, ci să-i facem să se exprime. Mai trebuie precizat că n-am putut face investigații pe marginea biografiilor a 448 de oameni, așa că cea mai bună soluție ni s-a părut aceea de a-i lăsa pe ei să se prezinte. Pe lângă răspunsurile pe care le-au dat la setul de întrebări comune, fiecare candidat a fost rugat să-și completeze cartea de vizită pe baza unui șablon.

Campania noastră editorială nu se va opri aici. Pe parcursul celor patru ani de mandat vom putea urmări dacă politicienii sunt consecvenți cu ideile pe care le-au exprimat înainte de alegeri.

Apăsând pe harta de mai jos, veți fi direcționați către pagina fiecărui județ, iar acolo veți găsi candidații. Mâine vom prezenta un tablou grafic interactiv creat din răspunsurile tuturor candidaților. Veți putea vedea, de exemplu, câți oameni din viitorul Parlament ar vota pentru introducerea educației sexuale în școli sau pentru reducerea aparatului bugetar și cum se împart aceste opțiuni pe partide și pe județe.

Echipa de jurnaliști care a contribuit la realizarea acestei campanii este formată din: Andreea Pocotilă, Anca Simina, Isabela Pop, Andrei Udișteanu, Laurențiu Ungureanu, Cristian Delcea, Mihai Voinea, Sergiu Dimitriu.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente