Primarii și stejarii

Numai de Ambasada Lituaniei nu se folosise Gabriela Firea ca să-și facă imagine. A găsit prilejul cu ocazia inaugurării unui parc în Sectorul 4 din București: „Parcul 100 de stejari”, amenajat pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați și dedicat Centenarului Marii Uniri, dar și aniversării celor 100 de ani de independență ai Lituaniei.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada Republicii Lituania, care l-a adus inclusiv pe președintele parlamentului de la Vilnius, Viktoras Pranckietis. S-a dorit a fi un moment simbolic al „prieteniei dintre cele două națiuni”. A ieșit un moment stângaci și cu accente de comedie, spre amuzamentul muncitorilor care lucrau la construcțiile din zonă.

Ai noștri le-au luat fața diplomaților străini și s-au pus primii la tăiat panglici și la stropit copăcei. Iat-o pe Gabriela Firea cu lopata în mână, împingând pământ în groapă, plantând puiet de stejar pentru camerele de televiziune. E în acest cadru și edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, care încuviințează orice zice primarul general. Sunt aici și cei din staff-ul primăriei, care aleargă disperați, cu capul plecat, ca să adune eșarfa tricoloră care se încăpățânează să tot alunece de pe geaca de piele a Gabrielei Firea.

Iar pe margine, retrași discret din acest tablou, sunt ambasadorii țărilor invitate la eveniment. Asistă și ei, fără comentarii, la acest spectacol atât de românesc.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.