VIDEO. România rurală: un veac de singurătate
Înainte de a fi un motiv de sărbătoare, Centenarul ar trebui să fie un prilej de a privi realitatea în față: în ce stare se află, de fapt, România la împlinirea unui secol de existență?
Am fost la ziua comunei Vărăști, în județul Giurgiu, pentru a vedea cum arată o comunitate rurală într-o zi de sărbătoare și am descoperit imaginea unei Românii înapoiate și triste. Un sat în care au mai rămas doar copiii și bătrânii. De la microfon se rostește: „Aici sunt oameni cuminți“.
Ziua comunei nu e ziua lor, e tot a politicienilor care vin să fie aplaudați, să împartă pomeni și să-și reconfirme puterea. Oamenii simpli nu mai contează decât ca purtători de voturi și de regrete după copiii plecați către alte zări.
În imaginile de mai jos veți vedea această secvență ce pare scoasă dintr-un film de Kusturica: un autobuz de „transport copii” din care coboară, legănându-se, zeci de babe aduse direct de la biserică de preotul satului, să mănânce mici și să strige „Trăiască primarul!”. Babele noastre, cu broboade negre și cu gurile știrbe, mame sau bunici pe care le-am lăsat în grija popilor și a primarilor, pentru ca apoi să le acuzăm că se lasă manipulate.
Dar babele nu sunt chiar așa de proaste și uneori știu să spună adevărul în cuvintele lor simple: „Copiii ni s-au dus în lume și noi am rămas să ne chinuim aici, ca proștii!”.
Aici, adică în această Românie prea ocupată cu festivismul pentru a medita la adevăratele probleme. Urmează o vară lungă în care aceste imagini se vor repeta la nesfârșit în satele și comunele păstorite de primari generoși și dornici să sărbătorească Centenarul.
Nu mai contează că petrecerile lor se vor ține în sate depopulate, părăsite de tineri și rămase în seama celor bătrâni. Moși și babe pentru care Centenarul nu înseamnă un secol de existență, ci mai degrabă un veac de singurătate.
EDITORI: Cristian Delcea, Mihai Voinea
