Românii și pușcăria: unul din trei deținuți va fi eliberat. Ce urmează?

Faptele. Legea Recursului Compensatoriu a dus la eliberarea a 1.200 de deținuți (conform Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor). În România sunt peste 24.000 de deținuți. E mult? E puțin? Acestea sunt datele. 24.000 e, până la urmă, un număr în media europeană. Marea Britanie, la o populație triplă, are undeva la 95.000, iar Marea Britanie e lider la deținuți, în vest.

Ce e cu adevărat semnificativ: păstrând dinamica de acum, într-un an vor fi eliberați 8.000 de deținuți (dintre care aproximativ 70% – dacă statisticile se vor confirma – se vor întoarce în pușcării)!

8.000 din 24.000. Asta înseamnă că la trei infractori unul va fi liber, prin – să-i spunem – Bunăvoința lui Tudorel, efemerul de la Justiție. Cât ne costă, de fapt, tot acest lamentabil eșec?

Și mai departe, aceste date înseamnă că, de facto, condițiile din penitenciare nu se vor îmbunătăți decât expunând pericolului pe cei care nu sunt în penitenciare.

Este un caz-școală de politică publică eșuată: cetățenii suportă cu mâna pe portofel și cu sprayul paralizant în geantă neputința statului de a gestiona problema spațiilor de detenție. Cum ne spunea nea Nicu să mai tragem o flanelă pe noi, așa ne îndemnă și ăștia acum să nu mai umblăm brambura pe stradă dacă n-avem treabă.

Este, todată, un caz-școală pentru ce înseamnă imaginarul public la români. Cum și, mai ales, de ce am ajuns noi aici?

S-au întâmplat atâtea nenorociri în România, și niciuna nu a canalizat atâtea energii ca aceasta: să ajungă, domnule, marii hoți în pușcării! Să ajungă, nu zicem nu, ba dimpotrivă, ne gândim cu nostalgie la pedepsele aplicate odinioară hoților de cai… (bătaie!) Dar să gândim, totuși, în mai mulți pași: căci, mai departe ce va fi?

Fiindcă, iată, entuziasmul nu însoțește și lungul drum al recuperării prejudiciilor. Pedepsele cu închisoarea funcționează mai degrabă într-o logică simbolică. Iar în această logică, închisoarea trebuie să fie un fel de iad.

Întunericul vine de la Răsărit

Deținuții sunt ultimii oameni, ei trebuie să putrezească după gratii. Condiții civilizate în închisori înseamnă renunțarea la însăși esența pedepsei, așa cum o înțelege publicul de dincoace de gratii.

Această gândire e o moștenire să-i spunem profund răsăriteană. Rusia are cei mai mulți deținuți din partea noastră de lume: mult peste 600.000. Și nu se ridică probleme cu privire la cum arată o pușcărie în Mama Rusie. Iar ea arată foarte rău – re-educarea, la Est, se face printr-o pedeapsă cât mai dură, printr-o viață ca un calvar departe de societate. Dar așa re-educarea, de fapt, nu are loc.

Pușcăria nu rezolvă, iată, aproape nimic, dacă 70% dintre deținuții eliberați recidivează (conform aceleiași Federații a Sindicatelor din Administrația Națională a Pușcăriilor). E mai proastă chiar și decât sistemul de învățământ – care face și el tot ce poate să scoată zeci de procente de analfabeți.

Mai departe, românii înțeleg îmbunătățirea condițiilor din penitenciare în opoziție cu sistemul de sănătate, de exemplu, care este la rândul său o catastrofă, o anticameră a morții. Din nou, ne lipsesc unele piese din raționament.

Când nu intră după gratii marii noștri hoți din politică intră tocmai cei cărora li s-au furat, în viață, toate șansele. Corupția nu doar că ucide, dar umple și pușcăriile. Le umple cu oameni care, căzând victime consecințelor corupției, devin la rândul lor călăi. Trăim, la nivel social, un experiment Pitești care nu se mai încheie. Cerc închis.

Complicitate cu tâlharii, violatorii și criminalii

Sunt presiuni europene de rezolvare a situației din pușcăriile românești, iar ele sunt legitime. Condițiile sunt, într-adevăr, proaste (nu știm cât de proaste sunt aceste condiții pentru marii tâlhari, de fapt).

Iar faptul că decidenții politici nu sunt în stare să inițieze o reformă fără atâtea riscuri sociale în acest domeniu dovedește atât incompetență, cât și rea-voință. E mai simplu să eliberezi tâlharii și violatorii și criminalii. E mai simplu, dar, în mod fundamental, asta e complicitate la jafuri, violuri și crime.

Bravo, PSD/ALDE, foarte inteligent plan: sunt suprapopulate pușcăriile, hai să eliberăm deținuții (mai ales că aveți și voi destui, și veți mai avea – liderii voștri sunt pușcăriabili într-un procent de grup infracțional organizat). Te înduioșează și atâta grijă – mai ales că în deceniile în care Justiția a fost cârpa de șters pe jos a Partidului n-a mișcat nimeni un deget pentru deținuți.

România a exportat masiv delincvență

Alte fapte: România este, totuși, o țară sigură, iar Bucureștiul una dintre cele mai sigure capitale din Europa, dacă nu din lume. Alte fapte: România e pe primul loc, de la mare-mare distanță, în Uniunea Europeană la pușcăriași în închisorile altora. Peste 11.000! Înaintea românilor, în Europa, prin închisorile altor state sunt doar marocanii. Dar le suflăm în ceafă, să știți.

Carevasăzică: statul român nu a făcut progrese în a asigura protecția cetățenilor săi. Nu. Pur și simplu, infractorii mici și mijlocii au emigrat. România este principalul exportator de delincvență de pe acest continent.

Situația închisorilor românești este o oglindă foarte bună pentru ce este societatea românească în ansamblu: o adunare de oameni fragmentată pe caste, în care principala energie socială este ura. Luciditatea, rațiunea în rezolvarea unei probleme de sistem sunt excluse.

Marii hoți ai tranziției noastre nu sunt, pur și simplu, mari hoți. În plan moral, ei sunt criminali. Din lăcomia lor fără margini s-au distrus viețile a milioane de români, milioane de români și-au luat lumea în cap, fugind de pe aici ca de un război. Dorința de dreptate este justă, chiar și dorința de răzbunare este de înțeles.

E adevărat că în democrație hoții stau la pușcărie. E, totuși, cam puțin pentru un plan de țară. Mai ales dacă, după ce ies de la pușcărie, ies, iată, tot hoți.

Așa, nu facem decât să schimbăm garniturile. Un Tătuc face loc următorului Tătuc, o Doamnă altei Doamne, Vîntu e înlocuit de Ghiță, și tot așa, la nesfârșit. Trăim vieți de cârtițe într-o zi a cârtiței, ocolind, iar și iar, ceea ce e important.

Mai bine înălțați Pușcăria Mântuirii Neamului.