Sindicaliștii de la Poștă din mai multe orașe s-au luat astăzi la harță cu cei trimiși din București ca să le ia temporar locul.

Peste 7.000 de angajați din majoritatea județelor au intrat în grevă generală, din cauza salariilor reduse. Sindicatul Lucrătorilor Poştali se plânge că 18 mii de oameni vor fi plătiți din iulie cu salariul minim pe economie. Acum încasează puțin peste acest prag.

Greviștii vor 400 de lei net în plus și majorarea sporului de loialitate.

În prima zi a protestului, ei au reclamat și presiuni ale conducerii. Angajați „de la centru” ar fi fost trimiși să-i înlocuiască pe cei din Cluj, Tîrgoviște și din Buzău.

Directorul Valentin Ștefan a spus că ar fi încercat să evite conflictul de muncă și a promis că pensiile și alocațiile vor ajunge la beneficiari la timp, până la mijlocul acestei luni.

România educată în fundul curții

Numărul școlilor cu toaleta în curte a sporit cu două zecimi numai din septembrie încoace. Așa arată chiar datele publicate de Guvern.

Un proiect de hotărâre include transferul unor fonduri pentru amenajarea de grupuri sanitare în aproape 230 de instituții care au încă doar toalete în curte: sunt cu aproape 40 peste numărul făcut public de ministra Ligia Deca.

Vara trecută, când a fost întrebată dacă Guvernul a stabilit o dată-limită pentru rezolvarea acestei probleme, Ligia Deca spunea că răspunderea aparține oficialităților locale.

Proiectul hotărârii de Guvern alocă 20.000.000 de lei pentru construirea unor grupuri sanitare conforme.

Aproape 100 de școli primiseră fonduri în acest scop încă din septembrie, iar lucrările ar fi trebuit să fie gata în 2023.

Avans al opoziției în Turcia

Până și Recep Tayyip Erdogan a observat că Turcia trece printr-un „moment de cotitură”: la alegerile locale de ieri, opoziția seculară a dat cea mai grea lovitură din ultimele două decenii președintelui și partidului conservator aflat la putere.

La Istanbul, capitala economică şi culturală a țării, primarul în exerciţiu, Ekrem Imamoglu, s-a impus în mod categoric. Cel din Ankara a revendicat la rândul lui victoria, iar social-democrații au câștigat și Izmirul, al treilea oraș al țării.

Opoziția s-a impus chiar și în multe capitale provinciale din Anatolia, bastionul partidului prezidențial. Acesta controlează însă în continuare unele orașe mari din regiune și de la Marea Neagră.

Ekrem Imamoglu devine astfel în mod cert principalul rival al președintelui în lupta pentru putere la nivel național.

Pentru el, a se impune în fosta capitală imperială și în Ankara ar fi fost crucial în încercarea de a schimba Constituția. Revizuirea i-ar permite să rămână la putere și după 2028, cînd i se încheie mandatul actual.

E luni, 1 aprilie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:41 Grevă generală a poștașilor

02:25 Școli cu toaleta în curte: lista se lungește

03:46 PSD domină lista coaliției pentru București

04:49 ÎCCJ: ochelari decontați pentru magistrați

05:37 Turcia: avans major al opoziției în alegerile locale

07:08 Vaccinurile anti-COVID: anchetă a Parchetului European

08:14 Ploiești: dosar penal la o grădiniță

09:02 Ghid de recunoaștere a deepfake-urilor

09:48 Germania a legalizat cannabisul recreațional

Cele mai recente