Cu garduri în fața bisericii și cu poliția pretutindeni, dar și cu mulțimea strigându-i numele: astfel a fost înmormântat, la Moscova, Alexei Navalnîi.

S-a mai strigat public ceva foarte rar auzit în Rusia prezentului: „Putin asasinul”.

Cel mai vizibil oponent al lui Vladimir Putin a murit subit acum două săptămâni, într-o colonie penitenciară din Siberia. Colegii și familia acestuia au acuzat un asasinat politic.

Mii de persoane au mărșăluit pe drumul dintre biserică și cimitir: cel puțin 45 ar fi fost ulterior arestate pe întreg teritoriul Rusiei, a transmis o organizație de apărare a drepturilor omului.

Mai mulți demnitari și diplomați străini – inclusiv ambasadoarea Statelor Unite – au fost văzuți în apropierea bisericii din Moscova, la aproape 20 de kilometri de Kremlin.

Conflict mocnit

„Le mulțumesc celor care m-au susținut”, spune Arhiepiscopul Teodosie la scurt timp după ce Sinodul l-a judecat pentru răzvrătire și indisciplină.

Dar dă, de asemenea, de înțeles, că discuția despre ridicarea Arhiepiscopiei Constanței la rang de mitropolie nu s-ar fi încheiat, în ciuda refuzului net al conducerii Bisericii Ortodoxe. Un eventual succes în acest demers i-ar permite să acceadă la funcția supremă, de Patriarh, în cazul în care ea devine vacantă.

Sinodul i-a adresat ieri un avertisment public Arhiepiscopului Constanței – o „dojană sinodală scrisă”. În cazul în care va recidiva, înaltul ierarh va fi trimis la judecata internă a BOR.

Potrivit unor surse citate de site-ul G4Media, Sinodul ar fi vrut să evite până în ultimul moment sancțiunea – refuzul lui Teodosie de a-și cere scuze pentru comportament a dus la escaladarea situației.

O posibilă viitoare sancțiune e suspendarea lui Teodosie din funcția de arhiepiscop, dar Patriarhul Daniel ar vrea vrea să evite această situație: apropiații săi se așteaptă că prelatul dobrogean să continue să sfideze regulile interne ale BOR.

În dezbatere

Guvernul a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanță pentru comasarea alegerilor.

El e, între altele, o invitație la traseism politic: primarii și președinții de Consilii Județene pot schimba partidul până pe 9 aprilie, cu două luni înaintea alegerilor locale. Acestea vor avea loc la aceeași dată cu europarlamentarele – pe 9 iunie –, iar candidații pentru un post de eurodeputat se pot înscrie și la locale.

PSD propune ca prezidențialele din acest an să fie devansate în septembrie, iar ca parlamentarele să se organizeze pe 8 decembrie. Decizia liberalilor e așteptată duminică.

E vineri, 1 martie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:45 Alexei Navalnîi a fost înmormântat la Moscova

04:53 Presiune în creștere pentru încetarea focului în Gaza

06:10 A încălcat sau nu legea directorul Bibliotecii Naționale?

08:10 Conflict mocnit, în continuare, la vârful BOR

10:14 Comasarea alegerilor, în dezbatere publică

10:52 Consilierii PNL resping bugetul Bucureștiului

11:35 Ialomița: trafic de droguri la 87 de ani

Cele mai recente