Cu un an în urmă, aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen părea de nerealizat. După cum s-a dovedit, așa a și fost.

Mai nou, se conturează posibilitatea aderării în etape. Austria, una dintre țările care au blocat extinderea spațiului european de liberă circulație, ar fi dispusă să accepte includerea aeroporturilor din cele două țări. Ministrul de Interne de la Viena, Gerhard Karner, a pus însă și câteva condiții. Printre ele se numără triplarea numărului de polițiști de frontieră și modernizarea granițelor dintre Bulgaria și Turcia și dintre România și Serbia.

Altă cerere: Bucureștiul și Sofia să primească solicitanți de azil din Afganistan și din Siria.

În opinia premierului Ciolacu, măcar e bine că s-au deblocat negocierile, iar cererile Austriei nu ar fi exagerate.

Cotidianul Libertatea mai pierde doi ziariști: Elena Stancu și Cosmin Bumbuț renunță la colaborarea cu ziarul, pe motiv că el nu mai garantează libertatea jurnaliștilor.

Săptămâna trecută, trustul elvețian Ringier a renunțat la o parte a echipei de conducere a Libertății și a anunțat că va mai face și alte concedieri. Îndepărtarea, între alții, a coordonatorului editorial Cătălin Tolontan a fost urmată la scurt timp de plecarea altei colaboratoare – criticul de film Iulia Blaga.

Ziarista Emilia Șercan, între timp, a dezvăluit că protestează de aproape două săptămâni în fața a două Parchete, pentru că dosarul privind încercarea de compromitere a sa a fost clasat la începutul lunii trecute.

Ea spune că procurorii i-au călcat demnitatea în picioare. Publicarea unor fotografii intime ale Emiliei Șercan a urmat unui articol în care jurnalista arăta că teza de doctorat a fostului premier Nicolae Ciucă e rezultatul unui plagiat.

Președintele Ucrainei e așteptat mâine la Casa Albă. Volodimir Zelenski și Joe Biden vor discuta despre nevoile urgente ale țării vecine și despre cât de important e ca sprijinul Statelor Unite să continue într-un moment critic.

Săptămâna trecută, republicanii din Congres au blocat adoptarea unui pachet de peste 100.000.000.000 de dolari pentru Ucraina și Israel. Opoziția cere în schimb concesii majore privind controlul granițelor și statutul imigranților.

E luni, 12 decembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:54 Dosarul Schengen: Austria pune noi condiții

02:58 Moldova și Ucraina, mai aproape de Uniunea Europeană

03:42 Președintele CNAS, demisie din cauza dosarului vaccinurilor

04:58 „Libertatea” pierde încă doi colaboratori

05:58 Protest public al jurnalistei Emilia Șercan

07:40 Volodimir Zelenski e așteptat mâine la Casa Albă

08:35 Opoziția din Polonia, pe punctul de a forma noul Guvern

09:38 Guvernul se grăbește să adopte proiectul de buget

10:36 Polițiștii cer Ministerului de Finanțe salarii mai bune

11:09 McDonald’s îi cere scuze unui om al străzii din Londra

Cele mai recente