Procurorii DNA au făcut aproape 100 de percheziții într-un dosar privind concursuri falsificate de angajare în sistemul sanitar.

Vizate sunt, între altele, instituții precum Spitalul Județean Botoșani și Consiliul Județean. Faptele s-ar fi petrecut în ultimii șase ani, iar mita pentru un post în spital ar fi ajuns chiar și la 15.000 de euro.

Deși recunoaște că propriul birou i-a fost percheziționat, președinta Consiliului Județean, Doina Federovici, a spus că instituția nu ar fi implicată în anchetă. În august, Spitalul Județean Botoșani a lăsat fără îngrijiri timp de șapte ore o femeie însărcinată. În vârstă de 26 de ani, ea a murit după ce acuzase dureri și sângerări.

Magistrații români au clasat trei cazuri de viol din patru dintre cele pe care le-au soluționat anul trecut.

Zilnic, în România, opt copii cad victime ale infracțiunilor sexuale: numai până la jumătatea acestui an au fost instrumentate 6.000 de astfel de dosare. Mai puțin de un sfert s-au și soluționat, însă. Iar la finalul lui 2021, peste 2.500 de fete sub 14 ani dăduseră naștere altor copii.

Iată numai câteva dintre concluziile unui raport al Centrului FILIA. Problemele sunt răspîndite în întreaga societate, spune la Știrile Zilei Andreea Bragă, expertă în domeniul violenței de gen.

Peste 50 de persoane au fost rănite într-un atac cu rachete asupra Kievului .

Mai multe grădinițe și spitale au fost afectate, iar printre victime se numără șase copii, spun oficialitățile din capitala Ucrainei. Atacul a fost lansat la scurt timp după ce președintele Volodimir Zelenski a părăsit Washingtonul. Încercările sale de a obține un nou pachet de sprijin financiar pentru Ucraina s-au lovit de opoziția congressmenilor republicani.

Situația Ucrainei e și prima temă a Consiliului European de iarnă care începe mâine în Bruxelles. Nu e clar dacă Kievul și Chișinăul vor primi o dată la care să înceapă negocierile de aderare la Uniune: ca de obicei, Ungaria se opune vehement.

E miercuri, 13 decembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:45 Corupție în sănătate: percheziții la Botoșani

02:31 Trei dosare de viol din patru au fost clasate anul trecut

06:15 Era mai bine înainte? Rezultatele unui sondaj de opinie

09:04 Subvenții reduse pentru fotovoltaice și mașini electrice

09:52 Atac cu rachete asupra Kievului

10:19 Ajutorul american pentru Ucraina, în pericol

11:09 Un general SRI e propus la conducerea CNAS

11:54 Belșug persistent la Autoritatea de Supraveghere Financiară

12:33 Poliția Locală îi va putea amenda pe trotinetiști

13:11 Cristina Neagu se retrage de la naționala de handbal

Cele mai recente