ULTIMA ORĂ: Consiliul European a ajuns, în această seară, la o înțelegere prin care a aprobat începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina. Georgia obține, de asemenea, statutul de țară candidată. Premierul Ungariei, Viktor Orbán, continuă totuși să conteste decizia, pe motiv că Ucraina nu e pregătită să înceapă aceste demersuri. Mai mulți diplomați citați de cotidianul britanic The Guardian spun că Orbán a ieșit din încăpere când s-a luat hotărârea de a începe negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova.

Recorder a publicat integral, în premieră, declarațiile olografe și o serie de alte documente în baza cărora Marcel Ciolacu a obținut în 1992 certificatul de revoluționar.

El el încearcă în prezent să devină, oficial, luptător cu rol determinant la Revoluția din 1989. Documentele pe care le publicăm ridică numeroase semne de întrebare în legătură cu activitățile din acele zile ale actualului premier.

Marcel Ciolacu a dat vara aceasta în judecată o instituție aflată în subordinea sa directă – Secretariatul de Stat pentru Revoluționari -, în încercarea de a obține titlul de luptător cu rol determinant în decembrie
1989.

Porturile ucrainene de la Dunăre au fost din nou atacate cu drone de armata rusă

11 persoane au fost rănite în sudul țării vecine și mai multe clădiri și depozite au avut de suferit. Un incendiu a izbucnit, de asemenea, în regiunea Odesa.

Una dintre drone a căzut la patru kilometri de comuna tulceană Grindu, într-o zonă nelocuită. Căderea a provocat un crater de un metru și jumătate. Ministerul de Externe din București a denunțat ceea ce numește „o nouă violare a spațiului aerian național”.

Ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a fost convocat la Minister: i s-a cerut ca Moscova să oprească imediat  atacurile împotriva porturilor ucrainene, pentru că ele pun în pericol inclusiv securitatea națională a României. Este cea de-a cincea dronă ale cărei rămășițe au fost găsite în Tulcea din septembrie încoace.

Încordare și haos în ședința de Guvern destinată adoptării proiectului de buget

Cabinetul l-ar vrea votat în Parlament înaintea Crăciunului, așa că s-a grăbit îndeajuns de tare încât Consiliul Economic și Social să aibă la dispoziție mai puțin de o zi pentru a emite un aviz asupra lui – aviz obligatoriu, după cum spune legea, dar consultativ. Consiliul a respins și proiectul de buget, și pe cel al ordonanței cu măsurile fiscale care intră în vigoare la anul.

Printre acestea se numără una care afectează direct asociațiile civice. Persoanele care obțin venituri din activități independente nu mai pot alege de la anul destinația a 3,5% din impozitul pe venit atunci când direcționează suma unei organizații neguvernamentale. În acest fel s-a ridicat, între altele, primul spital din România construit integral din donații și sponsorizări, cel al Asociației „Dăruiește Viață”.

E joi, 14 decembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:53 Anchetă Recorder: Ce conține dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu

03:26 Încă o dronă rusească a căzut în Dobrogea

04:23 Moscova amenință trei state NATO, inclusiv România

04:54 Putin: „Obiectivele Rusiei în Ucraina nu se schimbă”

05:28 Consiliu European încordat din cauza Ucrainei

06:28 Cum afectează schimbările fiscale finanțarea ONG-urilor

09:48 Primele măsuri în dosarul de corupție de la SJ Botoșani

10:36 Alianța Dreptei, oficializată

11:23 MAE confirmă moartea unui ostatic din Gaza cu cetățenie română

Cele mai recente