Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat după o ședință de Guvern ținută în afara capitalei Bratislava, în orașul Handlova. Mai multe focuri de armă au fost trase asupra lui în fața Casei de Cultură din oraș. Autorul atacului a fost arestat.

Robert  Fico saluta un mic grup de cetăţeni, dintre care unul purta o pancartă antiguvernamentală. Presa slovacă scrie că s-au auzit patru focuri de armă și că un glonț l-ar fi lovit pe prim-ministru în abdomen.

Robert Fico a căzut la pământ, după care echipa sa de securitate l-a urcat într-un vehicul şi l-a dus la spital. O purtătoare de cuvânt a instituției a spus că el era conştient în momentul sosirii şi că funcţiile sale vitale fusesră stabilizate.

Totuși, pe pagina de Facebook a lui Robert Fico a apărut ulterior un anunț potrivit căruia viața premierului era în pericol. Un elicopter l-ar fi transportat la un alt spital, din orașul Banská Bystrica.

Ministerul de Interne a confirmat tentativa de asasinat, iar președinta Zuzana Čaputová s-a declarat „șocată” de cele întâmplate. Mesaje asemănătoare au fost transmise de numeroși alți lideri europeni – printre ei se numără premierul și președintele României.

Front extins

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a anulat călătoriile în străinătate pe care le avea programate în aceste zile: ofensiva rusească din regiunea Harkov s-a intensificat.

Moscova a revendicat azi ocuparea a încă trei sate din Ucraina. Printre ele se numără Robotîne, e o localitate-simbol: eliberarea sa a fost unul dintre foarte puținele succese ale contraofensivei din vară.

În regiunea Harkov, din nord-est, trupele ucrainene s-au retras pe mai multe porțiuni ale frontului, iar peste 8.000 de civili au fost evacuați. În Harkov se află al doilea mare oraș din țara vecină, după capitala Kiev.

„Ne grăbim să livrăm muniție, blindate, rachete și sisteme de apărare antirachetă” a spus la Kiev ministrul de externe al Statelor Unite, Antony Blinken. Valoarea acestei noi tranșe de ajutoare militare e de două miliarde de dolari.

Întrebat dacă arsenalul poate fi folosit pentru atacuri pe teritoriul Rusiei, diplomatul american a spus că decizia aparține Ucrainei, dar că Statele Unite nu încurajează astfel de acțiuni.

Armata rusă a sporit în ultimele luni presiunea pe frontul din estul Ucrainei, în special în jurul oraşului Ceasîv Iar, dar şi la vest de Avdiivka, pe care l-a ocupat în februarie. Noul front din regiunea Harkov a fost deschis săptămâna trecută.

Crima din Crângași: suspecții, arestați

Un tânăr de 16 ani și unul de 20 au omorât în bătaie un bărbat în cartierul bucureștean Crângași.

S-a întâmplat în mijlocul unei intersecții, în prezența a numeroși oameni. Bărbatul avea 46 de ani, iar surse judiciare afirmă că încerca să își apere fiica vitregă de amenințările cu violența pe care le primise de la un grup de adolescenți – fete și băieți.

Doi dintre aceștia l-au lovit pe bărbat cu bâtele, inclusiv în cap. Rudele agresorilor susțin însă că încăierarera ar fi pornit chiar de la victimă, care i-ar fi amenințat pe cei doi.

Tinerii au fost arestați în această după-amiază și riscă să fie condamnați pentru omor și pentru tulburarea ordinii publice.

În raportul de activitate pe anul trecut, publicat în februarie, Poliția Română nu precizează numărul crimelor comise cu violență. Instituția spune doar că mai puțin de 1% dintre sesizările pe care le-a primit au vizat astfel de fapte.

Portret de candidat

La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.

Cu ce s-au remarcat până acum?

Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?

Astăzi, Raul Bambu reface traseul lui Vlad Gheorghe.

E miercuri, 15 mai. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:51 Premierul Slovaciei a fost împușcat

02:46 Cine e Robert Fico

04:26 Armata rusă avansează în nord-estul Ucrainei

05:58 Crima din Crângași: suspecții au fost arestați

07:01 Accesul la avort: proiect la Camera Deputaților

07:48 Parcatul ilegal, verificat în Arad

08:23 Noaptea Muzeelor (aproape) fără muzee

09:20 Portret de candidat: Vlad Gheorghe

Cele mai recente