În cea de-a șaptea zi a protestelor fermierilor și transportatorilor, accesul camioanelor către și dinspre Ucraina a fost blocat în Vama Siret. Protestele au continuat, între altele, în Alba, Botoșani, Covasna, Dolj și Satu Mare, dar și la Afumați, în apropierea Bucureștiului.

Mai mult, mesajele publice ale participanților încep să devină contradictorii: unii dintre fermierii care au negociat cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, au îndemnat la abandonarea protestelor. „Nici nu se pune problema”, a replicat un fost politician PSD, Dănuț Andruș, în prezent reprezentant al fermierilor care se află la Afumați.

„Sunt instigatori”, a răbufnit Florin Barbu după ce lista revendicărilor fermierilor a fost extinsă. Iar primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a respins o cerere privind organizarea unor proteste în oraș pe motiv că ea „nu e rezonabilă”. Transportatorii și fermierii ar fi vrut, spune primarul, să vină cu 15.000 de utilaje în Piața Victoriei.

Un miliard de lei lipsă

În plină criză a medicinei de familie și de ambulator, Casa Națională de Sănătate are o președintă cu acte în regulă: susținută de PNL, Valeria Herdea preia funcția din care a demisionat Andrei Baciu, cercetat de DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID.

Decizia de numire a apărut în Monitorul Oficial chiar în ziua în care medicii amenințau că nu vor mai acorda din februarie consultații decontate, dacă CNAS nu majorează tarifele aplicate serviciilor lor. Pe scurt, își vor continua munca, dar numai contra cost.

Negocierile cu CNAS vor începe joi, dar Casa a avertizat deja că bugetul său este unul limitat. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București și din Ilfov, spune la Știrile Zilei că deficitul este de un miliard de lei.

Start lansat

Donald Trump și-a consolidat în mod categoric poziția de favorit în cursa republicană pentru desemnarea candidatului la Președinția Statelor Unite. A câștigat alegerile primare din statul Iowa – prima etapă a unui proces național – cu mai bine de 51% din voturi.

Clasat pe a doua poziție, guvernatorul Floridei, Ron De Santis, a obținut mai puțin de jumătate din scorul fostului președinte.

„O să tot forăm”, a spus Trump în discursul de după victorie, referindu-se la industria petrolieră, „și o să sigilăm granița”. El a continuat prin a afirma că Statele Unite s-ar confrunta cu „o invazie” a imigranților și că cei care ajung la granița sudică a țării ar fi evadat din aziluri pentru bolnavii psihic sau ar fi teroriști.

E marți, 16 ianuarie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:45 Proteste prelungite, în ciuda optimismului Guvernului

03:52 Criză în medicina de familie: un miliard de lei lipsă

07:09 Bugetari de lux cu salarii majorate

08:35 Alegerile interne ale republicanilor: Trump câștigă detașat în Iowa

10:34 Ucraina evacuează mii de civili din nord-est

11:40 Sentință definitivă: Omar Hayssam rămâne la închisoare

12:21 Reclamație la Poliție pe numele cântărețului Florin Salam

13:00 Tenisman german, judecat pentru violență domestică

Cele mai recente