Înalți prelați ortodocși și politicieni din Neamț și Vrancea acceptă fără să clipească mita și traficul de influență ca metode de a obține bani publici pentru construirea unor biserici.

Așa arată o anchetă Recorder care include mai multe dovezi despre astfel de practici. Preotul Petrică Leașcu a pretins că era un om de afaceri cu influență la Secretariatul de Stat pentru Culte – instituție care alocă anual zeci de milioane de euro bisericilor.

A surprins cu camera ascunsă mai multe înțelegeri care presupun încălcarea legii, inclusiv una binecuvântată de Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Primele consecințe ale legii pensiilor, pe care deputații au adoptat-o ieri: sindicatele ambulanțierilor au protestat din cauză că legea îi scoate din categoria celor care muncesc în „condiții deosebite”.

Altfel spus, legea le-ar reduce veniturile de după încetarea muncii și posibilitatea de a se pensiona anticipat. Cel puțin zece lideri de sindicat au anunțat, de asemenea, că intră în greva foamei. Protestatarii vor să discute urgent cu premierul Ciolacu. Problemele lor se adaugă celor din cauza cărora au ieșit în stradă angajații Caselor de Asigurări de Sănătate și cei de la Casele de Pensii.

Între timp, potrivit premierului Ciolacu, Comisia Europeană a aprobat modificarea Planului Național de Redresare. Noul document elimină pragul de 9,4% din Produsul Intern Brut impus în cazul cheltuielilor cu pensiile.

Parlamentul a organizat astăzi o ședință secretă în cursul căreia a fost prezentat un film realizat de Forțele Armate ale Israelului: acesta surprinde o parte dintre crimele comise pe 7 octombrie de organizația islamistă Hamas în sudul Israelului.

Mai mulți deputați și senatori au ieșit din sală din cauza durității imaginilor. Dan Barna, deputat USR, a spus că ele sunt cutremurătorare și că „umanitatea a ajuns din nou acolo unde nu credeam că mai poate ajunge după al doilea război mondial”. Liberalul Cristian Băcanu a scris pe Facebook că imaginile surprind copii împușcați în cap sau tineri decapitați cu lopețile. Se relatează, pe de altă parte, că senatoarea Diana Șoșoacă ar fi strigat „Palestina!” în cursul proiecției.

E marți, 21 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:44 Anchetă Recorder: cum se negociază banii publici pentru biserici

04:10 Liderii sindicali de la Ambulanță fac greva foamei din cauza legii pensiilor

06:24 Capitolul „pensii” din PNRR a fost modificat

06:49 Transgaz cumpără zeci de telefoane de peste 6.000 de lei

07:37 Filmări-șoc, în Parlament, cu atacul Hamas din 7 octombrie

08:38 Gaza: eliberarea unor ostatici Hamas, tot mai aproape

09:28 Vas capturat în Marea Roșie: rebelii yemeniți publică imaginile

10:28 Un cetățean britanic a încercat să „cumpere” o fată de 14 ani din Covasna

11:05 Dosar penal în Sălaj pentru furt din testarea Papanicolau

12:06 Avertisment al Chinei pentru viitorul președinte al Argentinei

Cele mai recente