15.000 de posturi lipsă în spitalele din România – medici, asistente și personal auxiliar.

Dar, în vreme ce Guvernul trÂmbițează deblocarea cÂtorva mii de slujbe, doctorii continuă să plece, iar problemele sistemului sanitar se agravează.

Vlad Bobu, un chirurg ortoped de 31 de ani, operează acum la un mare spital din Bruxelles. A plecat anul acesta și spune pentru Recorder că a făcut-o împins de sistem: după cinci ani de rezidențiat la Spitalul bucureștean „Foișor”, acuză că nu s-a putut angaja nici acolo, nici în altă parte.

Potrivit lui, medicii abia ieșiți de pe băncile facultății nu sunt lăsați să opereze. Mai mult, intervențiile chirurgicale ar fi monopolizate – cu tot cu avantajele financiare și de imagine – de către veterani.

Într-o discuție cu Raul Bambu, managerul Spitalului „Foișor”, Șerban Dragosloveanu, a recunoscut implicit practicile reclamate de medicul Vlad Bobu, însă a pus situația pe seama legilor în vigoare și a fostei conduceri.

Reportajul „În România, rezidentul e un sclav”, semnat de Andrei Udișteanu, a stârnit deja numeroase reacții:medici cu experiență, rezidenți sau asistenți spun că li s-au cerut sume între 9.000 și 15.000 de euro pentru un post.

Alții afirmă că au plecat tocmai din cauza motivelor invocate de Vlad Bobu: medici cu experiență care ar abuza de munca rezidenților sau angajări cu prioritate pentru rudele și cunoștințele „profesorilor”.

Un studiu dat publicității de Colegiul Medicilor arată că mai bine de 40% dintre doctorii sub 35 de ani au de gând să plece din țară.

Evaluare Națională cu scandal

Încă un examen, încă un scandal: subiectele la română de la Evaluarea Națională au apărut în presă chiar în cursul probei.

Un centru de examen din Maramureș ar fi de vină, așa că Inspectoratul Județean amenință conducerea cu un dosar penal. Centrul vizat e o școală din Baia Mare, iar subiectele ar fi fost trimise pe mai multe grupuri de WhatsApp ale părinților.

De acolo au „scăpat” pe mai multe aplicații de socializare și în media.

La proba de română, absolvenții claselor a opta au primit două texte de Constantin Chiriță și de Cella Delavrancea. Proba la matematică e programată joi.

Aproape 16.000 de elevi înscriși în clasa a opta fie nu au terminat-o, fie nu au fost înscriși la examen – e vorba de aproape o zecime din total, adică de cel mai ridicat procentaj din ultimii cinci ani.

Lungul drum către U.E.

„Uniunea Europeană a fost întotdeauna mai mult decât un proiect politic și economic – a fost o mărturie a dorinței noastre de pace, de siguranță și de prosperitate”: iată cum a salutat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Moldova.

E, evident, consecința războiului pornit de Rusia în țara vecină acum mai bine de doi ani, dar negocierile propriu-zise e de așteptat să fie lungi și complicate.

Ministrul ungar al afacerilor europene a spus deja că Ucraina „este departe de a îndeplini criteriile de aderare”. Budapesta insistă asupra nevoii ca autoritățile din Kiev să mențină statutul minorităților, îndeosebi în ceea ce privește educația în limba maternă.

Ungaria preia lunea viitoare președinția semestrială a Uniunii Europene.

Capitolele de aderare se referă la chestiuni care variază de la respectarea statului de drept până la structura economiilor din cele două țări.

E marți, 25 iunie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:52 De ce pleacă și acum medicii din România?

05:55 Prima zi a Evaluării Naționale, primul scandal

06:43 Protest la Ministerul Educației

08:10 Aderarea la U.E.: Ucraina și Moldova, primul pas

09:20 Acord între Julian Assange și autoritățile americane

10:46 Paul Lambrino, mai aproape de extrădare

11:36 Încrederea în armată, sub media europeană

12:33 Televiziuni românești interzise în Rusia

Cele mai recente