Prins ieri în Germania, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, avea bani în trei valute și un buletin de Italia asupra lui.

Condamnat vinerea trecută la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, el reușise să fugă din țară cu puțin înainte de pronunțarea sentinței: era sub control judiciar și dat în consemn la frontieră. Surse judiciare spun că voia să fugă și din Germania, cu ajutorul unei mătuși. Pe când încerca să ia un taxi, a fost prins în orașul Augsburg.

Aflat în Arad, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a spus că procedurile de extrădare sunt în curs. Nu e limpede însă când ar putea să revină Cătălin Cherecheș în țară: demersurile pot dura de la zece zile până la două luni.  Cătălin Predoiu a adăugat că rănile de pe fața fugarului, dintr-o fotografie făcută la scurt timp după reținere, s-ar explica prin faptul că ar fi încercat să scape de legitimare.

Corupție în numele Domnului, episodul al doilea: săptămâna trecută, preotul Petrică Leașcu arăta într-o anchetă Recorder cum mai mulți prelați și politicieni acceptă mita și traficul de influență ca metode de a obține bani publici pentru construirea unor biserici.

Acum, el a pretins că ar fi încercat să obțină o parohie mai bună și a înregistrat, din nou, totul cu camera ascunsă. În momentul de față nesalarizat, din cauză că i s-a deschis un dosar penal, preotul Leașcu i-a cerut superiorului direct, protopopul Ioan Bârgăoanu, un post plătit.

A pretins că ar fi strâns 25.000 de euro ca să înlesnească numirea. Ea ar fi urmat să fie aprobată de Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului, deși statutul Bisericii Ortodoxe spune că un preot poate obține o parohie doar în baza unui concurs.

După cum era de așteptat, Senatul i-a ridicat astăzi imunitatea lui Florin Cîțu.

Fostul premier poate fi, așadar, urmărit penal în dosarul vaccinurilor, împreună cu foștii miniștri USR ai sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. DNA îi acuză pe cei trei că ar fi cumpărat în 2021 un număr inutil de vaccinuri anti-COVID. Prejudiciul e estimat la un miliard de euro. Florin Cîțu afirmă că achizițiile din pandemie s-au făcut legal.

După ședința de astăzi a Senatului, Florin Cîțu a adăugat că nu se va retrage din grupul parlamentar al PNL . Liderul Nicolae Ciucă îi ceruse să facă acest gest.

E miercuri, 29 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:45 Cătălin Cherecheș, pe cale să fie extrădat din Germania

01:47 Deputații au adoptat legea fugarilor

03:37 Corupție în numele Domnului, ep. 2: Cum obții o parohie

07:54 Dosarul amenințării ziaristei Emilia Șercan nu va fi închis

10:20 Patronii stației GPL din Crevedia ies din arest

11:02 Fostul premier Florin Cîțu, fără imunitate

11:50 Rețineri în dosarul terenurilor din București

12:36 Franța înăsprește regulile anti-fumat

Cele mai recente