Percheziții, astăzi, la Baia Mare, în dosarul fugii din țară a lui Cătălin Cherecheș.

Fostul primar a părăsit România vinerea trecută, cu puțin înainte de a fi fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție. Cercetările de-acum vizează trei infracțiuni: trecerea frauduloasă a frontierei, favorizarea infractorului și fals privind identitatea. Cherecheș a reușit să fugă deși era dat în consemn la frontieră și s-a folosit de buletinul unei rude ca să ajungă, în primă instanță, în Ungaria.

Parchetul din Germania, între timp, a dat primele explicații despre cum l-a prins marți pe fugarul român în orașul Augsburg. Potrivit Hotnews.ro, anchetatorii germani i-au localizat telefonul. Pentru că a opus rezistență în momentul reținerii, Poliția a folosit forța fizică. Cătălin Cherecheș se află acum într-o închisoare din Augsburg. Extrădarea lui ar putea să dureze de la zece zile până la două luni.

Contract problematic de zeci de milioane de euro în sectorul 3 al Bucureștiului.

Primăria a scos la licitație o înțelegere de peste 130 de milioane de lei pentru livrarea mâncării în școli. Site-ul G4media.ro scrie însă că afacerea e pe cale să fie semnată cu o firmă minusculă din Buzău, care a avut cifre de afaceri zero în doi ani: 2014 și 2021.

Și procedura de atribuire e pusă sub semnul întrebării: societatea buzoiană are ca terț susținător o firmă de construcții al cărei patron a finanțat PSD în mandatul actualului președinte, Marcel Ciolacu. Documente consultate de G4Media indică, între altele, că în spatele firmei care încearcă să obțină echivalentul a peste 26.000.000 de euro s-ar afla două familii apropiate de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, dar și de Marcel Ciolacu însuși.

Diplomatul american Henry Kissinger, ministru de externe în administrațiile conduse de Richard Nixon și Gerald Ford, a murit la vîrsta de 100 de ani.

A devenit faimos în cursul Războiului Rece, când a fost implicat activ în  demersurile diplomatice legate de războiul din Vietnam, de lărgirea relațiilor cu China sau de discuțiile cu URSS pe tema controlului armelor. În 1973 a primit Premiul Nobel pentru Pace împreună cu Lê Đức Thọ, generalul comunist vietnamez implicat în negocierile secrete care au dus la sfârșitul războiului. Acesta avea să refuze premiul, iar doi membri ai Comitetului Nobel au demisionat în 1973 din cauza acestei alegeri.

E joi, 30 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:41 Fuga din țară a lui Cătălin Cherecheș: percheziții, azi, în Baia Mare

01:36 Cât va dura extrădarea? Și ce se întâmplă la granițele României?

03:13 Contract problematic de 26.000.000 de euro în sectorul 3 al Bucureștiului

04:35 Noi reguli eco la vânzarea sticlelor

06:27 Trei morți într-un atentat la Ierusalim

07:18 Diplomatul american Henry Kissinger a murit la vârsta de 100 de ani

08:51 România așteaptă tot mai mulți muncitori străini

09:34 George Simion a primit Crucea Șaguniană

10:26 Programul lui David Popovici la CE de înot în bazin scurt

Cele mai recente