România ca rai al dezvoltatorilor imobiliari – iată tema celei mai recente investigații Recorder.

Alex Nedea și Gabriel Nicolae au dezvăluit cum cea mai mare parte a ansamblurilor rezidențiale promise de un foarte important jucător de pe piață – grupul de firme Nordis –  a rămas doar pe hârtie și în reclame. Din cauza unor slăbiciuni legislative majore, Nordis a încasat sume consistente în avans de la persoane care n-au intrat, în cele din urmă, în posesia apartamentelor promise.

Recorder a găsit indicii solide că unele au fost vândute de mai multe ori, unor persoane sau firme diferite.

Proiectele Nordis au început în Mamaia, București, Sinaia și Brașov. Printre cumpărători se numără atât persoane din țară, cât și din diaspora.

În această seară, un complet de judecată de la Tribunalul București a admis cererea unuia dintre creditorii Nordis de intrare în insolvență a societății.

Încă un refuz

De câte ori pot instituțiile din România să refuze candidatura Dianei Șoșoacă la Președinție?

O a treia încercare a eurodeputatei extremiste de a lua parte la alegeri a fost respinsă astăzi.

Curtea Constituțională nu i-a acceptat contestația față de o decizie a Biroului Electoral Central: sâmbătă, după ce Curtea i-a invalidat candidatura la Cotroceni, Diana Șoșoacă a încercat in extremis – cu zece minute înaintea datei-limită – să-și depună din nou dosarul la Biroul Electoral Central.

Cum nu a avut nici acolo succes, s-a plâns apoi tot Curții Constituționale.

Printre ceilalți candidați, consensul e că Dianei Șoșoacă i s-a făcut o nedreptate și că demersul CCR deschide calea unor viitoare abuzuri la adresa oricui. Nu ajută sub nici o formă faptul că un eurodeputat socialist, Dan Nica, vorbea miercuri în public despre ceea ce a numit „retragerea” Dianei Șoșoacă.

Iar decizia luată de Curtea Constituțională nu a fost încă motivată oficial: instituția a anunțat doar că nu i-a acceptat astăzi contestația.

Verificări la Parchet

De început, scandalul a început online – cum e obiceiul Dianei Șoșoacă. Iar acum, potrivit unor surse judiciare, Parchetul General face primele demersuri pentru a o cerceta pe eurodeputată sub suspiciunea de propagandă legionară.

Într-o discuție pe YouTube la care a mai luat parte, între alții, eurodeputatul Luis Lazarus, președinta SOS România a aflat în direct de decizia Curții Constituționale. A urmat un torent de invective la adresa lui George Simion și a lui Marcel Ciolacu, Diana Șoșoacă a anunțat apoi că se gândește să candideze la Senat, dar – în mod repetat și pe un ton din ce în ce mai strident – ea s-a lansat în numeroase tirade antisemite și într-un discurs cu tentă apăsată de propagandă legionară.

Legile din România interzic explicit promovarea celor care au comis genocid și crime de război, dar și răspîndirea doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. 

În teorie, cei găsiți vinovați riscă până la trei ani de închisoare și interzicerea unor drepturi. În practică, mai toată lumea scapă de răspundere, spune la Știrile Zilei Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, pentru Studierea Holocaustului din România.

Un an de război

„Mult prea mulți civili au suferit consecințele unui an de conflict în Orientul Mijlociu”: așa afirmă președintele Statelor Unite, la un an de la atacul fără precedent asupra Israelului pus la cale de organizația islamistă palestiniană Hamas.

Joe Biden susține că nu va opri eforturile menite să ducă la un armistițiu în Gaza. În același timp, însă, atacurile reciproce continuă: un atac aerian asupra unei tabere de refugiați a făcut astăzi cel puțin zece victime.

Mai mulți pompieri au murit, de asemenea, în Liban, scena unor confruntări intense în ultimele săptămâni între armata israeliană și o altă grupare islamistă, Hezbollah. Coloane dense de fum au fost observate și în capitala Beirut.

Atacul de pe 7 octombrie a fost comemorat în Israel și în numeroase alte state: gruparea Hamas a ucis acum un an peste o 1.200 de oameni și a luat mai bine de 250 ostatici. Circa 100 dintre aceștia se află încă în Gaza.

Războiul care a izbucnit ulterior a dus la pierderi imense printre palestinieni: aproape 42.000 de persoane au fost ucise, afirmă oficialitățile locale, aflate sub controlul Hamas.

Potrivit asociației neguvernamentale Oxfam, numărul femeilor și al copiilor care au murit în Gaza în ultimul an e mai ridicat decât în oricare dintre conflictele purtate în zonă în ultimele două decenii.

E luni, 7 octombrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

01:04 Schema Nordis: România, raiul „dezvoltatorilor”

11:26 Diana Șoșoacă, respinsă din nou

16:58 Diana Șoșoacă, propagandă legionară și antisemită

22:29 Un an de război în Orientul Apropiat

24:13 Campania din iunie, mană cerească la TV

25:12 Budapesta: protest în fața televiziunii publice

25:51 Nobelul pentru medicină

Cele mai recente

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.