Anticipată de înalte figuri guvernamentale, decizia în litigiul „Roșia Montană” s-a lăsat așteptată îndeajuns de mult în această seară încât să nu fie disponibilă în momentul publicării Știrilor Zilei.

De mai multe zile, însă, ministrul de finanțe, Marcel Boloș, a dat de înțeles că România ar risca sancțiuni de ordinul miliardelor de dolari sau că ar putea fi obligată să dea undă verde proiectului de exploatare a aurului și argintului în localitatea din județul Alba.

Compania canadiană Gabriel Resources a cerut ca diferendul cu Bucureștiul să fie soluționat la Washington, de către o Curte de Arbitraj din cadrul Băncii Mondiale.

Activistul de mediu Mihai Goțiu, fost senator USR, afirmă că declarațiile recente ale membrilor Guvernului dau de înțeles că ar fi negociat în secret retragerea Roșiei Montane din Patrimoniul Mondial UNESCO și reluarea proiectului minier din Alba.

Resursele de metale prețioase sunt estimate la 300 de tone de aur și la o mie 200 de argint.

Totuși, Curtea de Arbitraj nu are cum să oblige statul român să permită reluarea proiectului, spune Mihai Goțiu.

Ordonanța traseismului

Guvernul dă liber traseismului politic, dar scurtează perioada în care se pot face transferurile: ordonanța de comasare a alegerilor a fost adoptată în ședința de azi a cabinetului.

În varianta inițială, proiectul le permitea candidaților să treacă la alt partid și după alegerile din 9 iunie. O modificare de ultim moment, făcută la cererea PNL, elimină această posibilitate.

Primarii, președinții de Consilii Județene și consilierii locali sau județeni aleși pe 9 iunie își pot lua în primire mandatul la finalul lui septembrie doar dacă atunci vor face parte din partidul pentru care au candidat.

O excepție există, însă: cei care au câștigat mandate la alegerile din 2020 și le pot duce la capăt, chiar dacă anul acesta aleg să reprezinte altă formațiune. Comasarea localelor cu europarlamentarele – dar și organizarea prezidențialelor în septembrie – sunt puternic contestate de opoziție.

Contraatac

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a prefațat așteptata confruntare din toamnă cu Donald Trump.

El și-a atacat rivalul încă din primele minute ale discursului anual privind starea Uniunii, pe care l-a rostit în Congres. În vîrstă de 81 de ani, Biden a încercat să proiecteze imaginea unui lider în stare să suporte presiunea încă unei campanii, în condițiile în care preocupările privind vârsta sa sunt împărtășite chiar și de către unii politicieni democrați.

Biden l-a acuzat pe Trump, fără să-i pronunțe numele, că i-ar fi „supus” lui Vladimir Putin și a adăugat că Statele Unite nu vor abandona nici Ucraina, nici Europa: „Dacă cineva crede că Putin se va opri la Ucraina, vă pot garanta că nu o va face. Ucraina, însă, îl poate opri, dacă îi vom sta alături și îi vom furniza armament”.

Confruntat, de asemenea, cu proteste legate de politca americană din Orientul Mijlociu, Biden a spus că a ordonat armatei americane să construiască un port temporar în Gaza, care să permită ca mai multe ajutoare umanitare să ajungă la civilii din regiune.

Principalul element va fi un debarcader care să permită ca în regiune să ajungă echivalentul a „sute de camioane de ajutor suplimentar în fiecare zi”. Israelul a bombardat constant Fâșia Gaza după atacul grupării Hamas din 7 octombrie.

În discursul său, președintele democrat a repetat că e nevoie de „o încetare imediată a focului de cel puţin şase săptămâni”. Potrivit Națiunilor Unite, larga majoritate a populației din Gaza e expusă riscului de înfometare. Mai bine de un milion și jumătate de oameni au fost siliți să-și abandoneze locuințele.

E vineri, 8 martie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:50 Litigiul „Roșia Montană”: Ce-și dorește, de fapt, Guvernul?

05:34 Guvernul a adoptat ordonanța traseismului

06:36 Presă și propagandă: peste 8 milioane de lei de la PSD în ianuarie

07:34 Contraatac al lui Joe Biden: Trump e „supusul” lui Vladimir Putin

09:07 Președintele SUA anunță ajutoare suplimentare pentru Gaza

10:17 Aproape 150 de șpăgi în patru luni

10:50 Ce funcții continentale își dorește PPE

11:30 Accidente rutiere mortale în Europa: Bulgaria a depășit România

Cele mai recente