01:02 Prezidențiale: coaliția face sondaj
08:34 Prim caz confirmat de metapneumovirus
10:33 Ucraina: planurile administrației Trump
11:45 Elon Musk versus Keir Starmer
13:30 Miting pro-Georgescu fără Georgescu
14:09 Belșug în conducerea Transelectrica
15:01 Apropiat al Liei Savonea la ministerul justiției
Nici n-au stabilit bine că îl susțin în continuare pe Crin Antonescu la Președinție, că liderii coaliției de la putere au și dat de înțeles că nimic nu e, de fapt, bătut în cuie.
PSD, PNL și UDMR au convenit ieri ca alegerile prezidențiale să se reia la primăvară, pe 4 și pe 18 mai.
Curtea Constituțională a anulat scrutinul de anul trecut din cauza presupusului amestec al unui stat străin în procesul electoral. Primul tur fusese câștigat de Călin Georgescu, urmat de Elena Lasconi, președinta USR.
Aproape imediat după decizia luată aseară, surse politice anunțau că sondaje de opinie urmează totuși să măsoare șansele lui Crin Antonescu. Abia după aceea conducerile partidelor vor valida candidatura. Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, a spus azi că partidul său va face, de fapt, „o analiză asupra societății”.
Deși recunoaște că „orice s-ar putea întâmpla”, Crin Antonescu s-a arătat convins că fiecare formațiune din coaliție va valida candidatura sa. El a salutat faptul că a fost stabilit calendarul alegerilor și a adăugat că nu îl deranjează măsurătorile sociologice.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Elena Lasconi anunță că va candida și în primăvară. După cele întâmplate în noiembrie, primarul capitalei, Nicușor Dan, spunea că ar fi interesat și el de postul de la Cotroceni. Iar George Simion, liderul AUR, aplică metoda „Toma Necredinciosul”: până când nu vede o hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial, nu crede că alegerile vor avea loc în mai.
Protest pro-Georgescu fără Georgescu
Cu o zi înaintea unui miting la sediul Curții Constituționale, Călin Georgescu a fost surprins plecând din România.
Fotografii publicate de HotNews îl arată pe Aeroportul Otopeni, lîngă o poartă de îmbarcare într-o cursă cu destinația Frankfurt.
Georgescu și-a îndemnat simpatizanții să ceară Curții Consituționale să revină asupra deciziei prin care a anulat alegerile de pe 24 noiembrie. El a făcut public un mesaj pe rețelele sociale prin care anunță că pleacă din țară și a dat de înțeles că nu va participa la protestul programat mâine.
Georgescu afirmă că va face demersuri legale către „cele mai înalte instituții europene”.
Prim caz confirmat de metapneumovirus
În vreme ce China se confruntă cu un focar de metapneumovirus – o boală respiratorie confirmată în această săptămână și în România -, ministrul Alexandru Rafila spune că nu ar exista motive de îngrijorare.
O femeie din Oradea a fost depistată pozitiv: ea are 67 de ani și nu călătorise în străinătate. A început să aibă simptome în a doua zi de Crăciun, iar acum se află în spital, în stare bună.
Ministrul sănătății susține că viroza este una „banală”, cu simptome asemănătoare unei răceli.
Virusul, pentru care nu există vaccin, a fost detectat pentru prima oară în anul 2001. El a provocat îngrijorare epidemiologilor, din cauza creșterii la nivel global a numărului de infecții respiratorii în această iarnă.
Spre deosebire de coronavirusul care a provocat pandemia COVID 19, HMPV este, după cum spuneam, cunoscut medicilor. Totuși, el reprezintă un risc pentru mai multe grupuri vulnerabile: bebeluşii, persoanele în vârstă şi cele cu un sistem imunitar slăbit.
De asemenea, are unele caracteristici care îl pot face mai dificil de depistat.
Elon Musk versus Keir Starmer
Multimiliardarul Elon Musk, proaspăt aliat de încredere al lui Donald Trump, ar fi discutat cu mai mulți apropiați despre cum ar putea fi îndepărtat Keir Starmer de la conducerea Guvernului Marii Britanii înainte de termen.
Așa afirmă surse citate de cotidianul Financial Times.
Cel mai bogat om din lume a publicat deja mai multe postări agresive pe fosta rețea de socializare Twitter, dar ar lua în calcul modalități de a destabiliza cabinetul laburist. Printre ele s-ar număra finanțarea formațiunii extremiste Reform UK.
Totuși, el a luat distanță în weekend față de liderul partidului: Nigel Farage, în opinia sa, ar trebui schimbat. În sondaje de opinie recente, Reform UK e creditat cu o cotă de încredere de 22 de procente, în creștere față de cele 14 din momentul alegerilor.
Musk l-a acuzat pe Keir Starmer, fost procuror în Anglia și în Țara Galilor, că ar fi mușamalizat o anchetă provind exploatarea sexuală a unor fete de către grupări dominate de britanici de origine pakistaneză. Premierul a răspuns că cei care „răspândesc minciuni” nu sunt interesați de victime, ci de „ei înșiși”.
Ministrul de externe al Franței a cerut Comisiei Europene să ia rapid măsuri ferme împotriva ingerințelor omului de afaceri în dezbaterile politice de pe continent. Parisul spune că, în lipsa lor, e pregătit să acționeze pe cont propriu și nu exclude interzicerea platformei X, fosta Twitter.
Musk a afirmat, de asemenea, că partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” ar fi „ultima rază de speranță” pentru republica federală.