Fă-te că problema nu există.

Iar dacă ea se încăpățânează, totuși, să nu se dea dusă, dă vina pe cel care-a descoperit-o: Cartelul din Carpați, investigația publicată ieri de Recorder despre averea primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea, a fost văzută de o jumătate de milion de oameni în mai puțin de 24 de ore.

În ciuda valului de reacții online, PNL nu a avut până în acest moment vreo reacție oficială. Invitat într-o emisiune de la Digi 24, vicepreședintele PNL Sebastian Burduja a fost totuși nevoit să facă un comentariu și a recunoscut că Vlad Oprea trebuie să lămurească situația în care se află.

Deocamdată, Vlad Oprea întârzie să dea explicații. A preferat să afirme că ancheta ar conține informații false și a insinuat că ea ar fi fost comandată de adversari politici.

Primarul din Sinaia nu a prezentat însă niciun argument și nicio dovadă în sprijinul acestor afirmații. El a blocat și comentariile de pe contul oficial de Facebook al Primăriei Sinaia, unde numeroși cetățeni îi cereau, de asemenea, explicații.

Vlad Oprea nu a răspuns nici astăzi la apelurile jurnaliștilor Recorder.

Înc-un premiu

Colecționar cu vechime al unor premii și medalii, Klaus Iohannis și-a încheiat recenta vizită la Washington încasând încă o astfel de „atenție”. I-a acordat-o o organizație neguvernamentală: Consiliul Atlantic funcționează din 1961 și se ocupă cu relațiile internaționale.

Anterior, după o întâlnire la Casa Albă cu Joe Biden, președintele spunea că va continua discuțiile despre candidatura sa la șefia NATO, susținută, în momentul de față, doar de Slovacia și Ungaria.

Ziarista Ioana Ene Dogioiu, de la spotmedia.ro, e de părere că președintele are în continuare șase foarte reduse de a-l concura cu adevărat pe Mark Rutte: premierul demisionar al Olandei e susținut de toate marile puteri din NATO, dar deciziile în cadrul Alianței se iau prin consens.

Drept urmare, crede ea, Klaus Iohannis mai poate doar să tărăgăneze o decizie fermă a NATO, în condițiile agravării situației de pe frontul ucrainean.

Amenințare (nu foarte) voalată

La circa -20 de grade și pe o puternică furtună de zăpadă, Rusia a sărbătorit 79 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial.

La scurt timp după ce a depus jurământul pentru un mandat de încă șase ani, Vladimir Putin a pretins din nou că ar încerca să evite un al treilea război mondial.

În același timp, așa cum a procedat încă din primele zile ale războiului din Ucraina, a făcut o aluzie clară la arsenalul nuclear al Federației. „Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”, a spus Vladimir Putin.

A adăugat că Belarusul va participa la a doua fază a exerciţiilor cu arme nucleare tactice în desfăşurare în apropierea Ucrainei.

Portret de candidat

La Știrile Zilei continuăm să vi-i prezentăm pe cei mai importanți dintre politicienii care ne cer votul la locale și la europarlamentare.

Cu ce s-au remarcat până acum?

Și în ce fel ar putea să ne reprezinte în viitor?

Astăzi, Raul Bambu reface traseul lui Gheorghe Piperea.

E joi, 9 mai. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:46 Cartelul din Carpați: tăcere la vârful PNL

02:54 Klaus Iohannis, premiat la Washington

05:52 Moscova: Ziua Victoriei și amenințarea nucleară

07:02 Rusia vede „naziști” și în Moldova

07:45 Joe Biden, încă un avertisment pentru Israel

09:08 Cum combatem scumpirea mâncării?

09:40 Sondaj IRES: calitatea vieții, în scădere

10:21 Slănic Prahova: noi reparații la strada surpată

11:19 Portret de candidat: Gheorghe Piperea

Cele mai recente