Țara în care orice boală se tratează cu antibiotice
- Unu din șase români ia antibiotice fără prescripție medicală. Unu din cinci români prezintă risc de a face cancer de piele pentru că nu-și dă seama de efectele razelor solare. Sute de mii de români își pun singuri diagnostice după căutări pe Google. Un număr încă foarte mare de părinți își îngrijesc nou-născuții folosind leacuri băbești. Pe măsură ce devenim tot mai atenți la sănătate, ne îndepărtăm tot mai mult de cabinetele doctorilor.
- Recorder demarează, cu sprijinul AQUA Carpatica, campania „Informează-te sănătos“, un apel la normalitate într-un mediu în care informațiile toxice și miturile medicale se răspândesc ca o epidemie. Credem că cel mai grav fake news este cel care ne afectează sănătatea și de aceea, în următoarele săptămâni, vom scrie despre subiectele în care societatea are încă mari deficiențe de educație medicală și despre medicii care încearcă să reducă acest fenomen.
- Începem cu una din marile probleme cu care România se confruntă în ultimii ani: consumul excesiv de antibiotice.
- „Mâncăm” antibiotice pe pâine, iar pe măsură ce le consumăm, riscăm să murim de infecții care nu mai răspund la tratament. Din cauza consumului excesiv de antibiotice, apar tot mai multe bacterii rezistente la acest tip de medicamente. E una dintre cele mai serioase amenințări la adresa sănătății publice, iar România pare complet depășită.
- Deși în mai toate țările europene există planuri raționale de prescriere a antibioticelor, țara noastră nu are nicio reglementare la nivel național. Abia în 2016, deci în anul care a urmat incendiului din Colectiv, Ministerul Sănătății a derulat prima campanie de informare cu privire la efectele nefaste ale folosirii nejustificate a antibioticelor – și aceea sponsorizată de părinții tinerilor decedați sau răniți în urma tragediei din 2015. La întrebările Recorder, Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) ne-a răspuns că Strategia Națională privind consumul de antibiotice este în curs de elaborare.
- Consumul excesiv de antibiotice e provocat de mai mulți factori: medici care încă prescriu antibiotice în cazuri care nu necesită acest tratament, farmaciști care încă mai eliberează astfel de medicamente fără rețetă și pacienți care pun presiune pe cele două categorii pentru a primi un tratament cu antibiotice chiar și atunci când nu este nevoie.
- Statisticile arată că românii au un deficit cert de educație în ceea ce privește raportarea la antibiotice. În 2016, țara noastră se afla pe locul al patrulea în Europa într-un clasament al consumului. 600.000 de români iau zilnic antibiotice, iar 51% dintre ei cred, în mod eronat, că antibioticele sunt eficiente împotriva gripei și răcelii.
- Adriana Hristea, medic specialist în boli infecțioase la Institutul Matei Balș din București, ne-a declarat că, în 2050, rezistența la antibiotice ar putea face mai multe victime decât cancerul.
„Nu există protocol, fiecare prescrie după cum îl taie capul”
Un sondaj Eurobarometru, derulat în 2016 de Comisia Europeană, arată că 16% dintre românii chestionați cu privire la consumul de antibiotice au admis că le-au luat fără recomandarea medicului, în comparație cu 7%, cât este media europeană.
Răspunsul lor arată două probleme conexe fenomenului:
- farmaciile încă eliberează un număr ridicat de antibiotice fără rețetă;
2. românii nu se sfiesc să își trateze singuri afecțiunile, fără să mai treacă pe la medic.
„Faptul că farmaciile eliberează și antibiotic fără rețetă – explică Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România – se datorează unei dispense date de Ministerul Sănătății pentru cazurile de urgență“.
Lupuleasa crede că interzicerea, fără excepție, a vânzării de antibiotice fără rețetă ar avea potențialul de a stârni o revoltă publică.
„În urmă cu câțiva ani, când algocalminul fiolă a trecut de pe eliberare fără prescripție pe prescripție, farmaciștii s-au conformat și ministrul Sănătății de atunci a primit foarte multe reclamații că, pentru urgențe, la sfârșit de săptămână, nu primesc medicație, chiar dacă este vorba despre boli cronice. S-a făcut această dispensă pentru eliberarea pe termen scurt și sigur că au intrat și o serie de antibiotice sub incidența acestei prevederi”.
Un control privind antibioticele eliberate de farmacii fără rețetă nu există, spune Lupuleasa. „Nu are cum să existe, decât dacă se face desfășurător la fiecare farmacie în parte. E imposibil de făcut lucrul ăsta, doar să centralizezi rețetele decontate de Casa de Asigurări”.
A doua parte a problemei, automedicația, ține de o lipsă de educație a pacienților care ar trebui rezolvată prin strategii de informare. „Educarea populației ar trebui făcută în sensul în care să nu fie încurajată autoprescrierea, să nu fie încurajată atitudinea de presiune asupra medicului: «Păi, cum nu îmi dați nimic? Are febră, cum să nu-mi dați antibiotic?! »”, explică medicul Adriana Hristea.
De fapt, demersul de educare trebuie să se adreseze în egală măsură atât pacienților, cât și medicilor și farmaciștilor, crede Alexandru Rafila: “Cred că aici trebuie o educație care să implice trei categorii: în primul rând populația generală care să evite autoadministrarea de antibiotice, apoi farmaciștii să nu elibereze antibiotice decât atunci când ele sunt însoțite de o prescripție medicală și, în sfârșit, medicii. Atât medicii de familie, dar și medicii din alte specialități care administrează antibiotice trebuie să recomande aceste produse doar când există confirmarea unei infecții bacteriene care este beneficiara acelui tratament, pentru că de multe ori sunt infecții virale, de exemplu, la care se recomandă tratament antibiotic fără să fie nevoie”.
În ce privește educarea medicilor, demersul trebuie să vizeze mai ales medicii de familie, spun cei intervievați, pentru că majoritatea rețetelor sunt eliberate de aceștia.
Sandra Alexiu, presedinte la Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti-Ilfov, le ia apărarea medicilor de familie spunând că marea problemă este, de fapt, absența unui protocol care să fie respectat la nivel național.
„Sunt multe cauze pentru excesul de antibiotice, pentru că în România nu cere nimeni să se respecte ghiduri și protocoale. Fiecare prescrie după cum îl taie capul, după cum a învățat acum 50 de ani la facultate sau după cum a citit cine știe ce, pentru că nimeni nu controlează lucrurile astea. De exemplu, pe profilaxia la mușcătura de căpușă – se face cu doză unică – or, la noi, cu hărnicie se dau inclusiv la spitale șapte zile de antibiotic. Practic, nu există nicio regulă pe care să o respecți și pe baza căreia să fii controlat, da? Adică, unii dau șapte zile, unii dau cinci, unii dau zece, unii dau 14 zile – fiecare cât știe el. Ăsta este rolul unui ghid într-o țară civilizată. Lucrurile astea trebuie știute și aplicate ca la carte, dar neavând un protocol, bineînțeles că există o prescriere haotică de antibiotice”.
Am solicitat Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) din subordinea Ministerului Sănătății un interviu cu un reprezentant al instituției care să ne dea mai multe detalii cu privire la posibila implementare a unui plan național de utilizare a antibioticelor.
Solicitarea ne-a fost refuzată și ni s-a răspuns că „Strategia Națională cu privire la consumul de antibiotice este în curs de elaborare”.
Efectele: bacterii rezistente la antibiotice
Consumul exagerat și eronat de antibiotice se reflectă în nivelul foarte ridicat al rezistenței bacteriene, unde România se află, de asemenea, în fruntea clasamentelor europene.
Am ajuns aici după ani la rând în care românii au văzut antibioticele ca pe niște leacuri miraculoase, bune de administrat în orice situație. În perioada comunistă, consumul de antibiotice era limitat din rațiuni economice (celebra politică de economii din perioada ceaușistă), iar după Revoluție medicamentele au devenit și ele, la fel ca varietățile de ciocolată, mai numeroase și mai atractive.
Românii le-au consumat în exces, fără să știe că efectele pe termen lung pot fi devastatoare pentru întreaga societate.
Ion Fulga, profesor universitar la catedra de Farmacologie și Farmacoterapie a Universității de Medicină „Carol Davila”, vine cu un exemplu concret: “Înainte de 1989, România nu importa aproape deloc cefalosporine – așa era politica țării atunci, să nu importe mai nimic, inclusiv cefalosporine (n.r.: grup de antibiotice înrudite cu penicilina). Prin urmare, fiind folosite foarte rar, erau extraordinar de eficace! După Revoluție lucrurile s-au schimbat și au fost folosite dezorganizat, fără niciun control, fără nicio politică de utilizare rațională. Rezultatul a fost că s-au dezvoltat microbi, foarte multe specii de microbi polirezistenți, și astăzi cefalosporinele nu mai sunt deloc ceea ce erau în anii ’90”.
Medicul Adriana Hristea avertizează că, dacă problema consumului irațional de antibiotice nu va fi luată în serios, riscăm să ne întoarcem în era care a precedat apariția antibioticelor – o perioadă în care orice infecție putea ucide.
„Am considerat că tragedia de la Colectiv poate fi un moment zero”
Momentul în care România a început să conștientizeze că bacteriile rezistente la antibiotice reprezintă o mare problemă a fost incendiul din Colectiv, din toamna lui 2015. O parte dintre cei ajunși la spital au contractat infecții cu bacterii rezistente la antibiotice care le-au pus viața în pericol.
Unul dintre ei a fost Alexandru Iancu, care avea 22 de ani când a murit din cauza infecțiilor nosocomiale.
Moartea sa a rămas consemnată nu doar în toate articolele de presă despre tragedie, ci și într-un raport al Alianței Europene pentru Sănătate Publică (European Public Health Alliance – EPHA).
În raport, medicul belgian Serge Jennes, care s-a ocupat de opt dintre răniții transferați la Bruxelles, a povestit că, venind în București pentru a tria pacienții, a fost surprins să vadă că acestora li se administrase un antibiotic cu spectru larg de acțiune încă din primele zile.
În interviul acordat EPHA, Jennes este citat cu următoarele cuvinte:
„Am examinat 90-100 de pacienți; nu se vorbea la acea vreme despre bacteriile rezistente la antibiotice, dar am observat că le era administrat un antibiotic, ceea ce era neobișnuit din două motive: perioada de timp – era a șaptea zi, și faptul că era colistin – ceea ce înseamnă că ne confruntam cu bacterii multirezistente – Pseudomonas Aeruginosa, Acinetobacter sau ambele.”
Într-un interviu pentru Recorder, Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, povestește că a aflat abia după decesul fiului său, din fișa medicală, faptul că acestuia îi fuseseră administrate trei antibiotice cu spectru larg – ceea ce, în limbaj popular, numim „antibiotice tari” – încă din prima săptămână.
Pentru Eugen Iancu, asta a fost dovada că medicii „știau unde îi bagă”.
„A fost ultimul băgat în seamă în spitalul Sfântul Ioan, a fost ultimul luat la curățat, la spălat, la ce Dumnezeu i-au făcut ei și cert este că, din prima secundă, i-au dat trei antibiotice cu spectru larg, ceea ce înseamnă că oamenii ăștia știau unde îi bagă – pentru că nu dai antibiotice fără să ai o analiză, fără să știi ce are copilul. Nu, ei știau că au bacterii, că mizeria este cât China de mare în spitalele noastre, și atunci au dat antibiotic preventiv”.
Una dintre bacteriile care l-au infectat pe Alexandru Iancu și care nu a putut fi tratată cu antibiotice a fost una dintre speciile Acinetobacter care provoacă pneumonie, infecții ale aparatului circulator și poate genera adevărate epidemii în spitale, dacă nu se iau măsuri de igienă.
Conform aceluiași raport EPHA, „rezistența combinată a speciilor Acinetobacter” în România este a treia cea mai ridicată din Europa – în 76,9% dintre cazurile unde este depistată, bacteria supraviețuiește tratamentului antibiotic.
Practic, în România, contaminarea cu Acinetobacter nu este departe de o condamnare la moarte.
Acest articol face parte din campania „Informează-te sănătos”, realizată cu sprijinul AQUA Carpatica.
